Postul Craciunului este o perioada importanta in calendarul ortodox, marcata de post si rugaciune, care pregateste sufleteste credinciosii pentru sarbatoarea Nasterii Domnului. Este un timp dedicat reflectiei, restrictiilor alimentare si faptelor bune, in care crestinii isi curata sufletul si se apropie de valorile spirituale.
Cand incepe postul Craciunului in 2024
In 2024, Postul Craciunului incepe la data de 15 noiembrie si dureaza 40 de zile, pana in Ajunul Craciunului, pe 24 decembrie. Aceasta perioada simbolizeaza timpul de pregatire si asteptare pentru venirea Mantuitorului si marcheaza inceputul sarbatorilor de iarna in calendarul religios ortodox.
„Postul Nasterii Domnului” sau „Postul Craciunului” a fost instituit in sec. IV-V. Acest post imbina pocainta cu milostenia si fapta buna ca noi sa devenim salas pentru Hristos. Nu intamplator, prima mare sarbatoare din Postul Craciunului este Intrarea Maicii Domnului in biserica, praznuita pe 21 noiembrie, sarbatoare care ne descopera ca Maica Domnului intra in templul din Ierusalim pentru a deveni ea insasi templu sau „biserica sfintita si rai cuvantator”, scrie crestinortodox.ro.
Lasatul secului pentru Postul Craciunului 2024
Lasatul secului este ultima zi in care se pot consuma alimente de origine animala inainte de inceperea postului Craciunului. In 2024, aceasta zi are loc pe 14 noiembrie, iar in traditia romaneasca, Lasatul Secului este prilej de reuniune in familie, in jurul unei mese imbelsugate.
CITESTE SI: Postul mamicilor inainte de Craciun
Oamenii se straduiesc sa prepare bucate alese, pentru ca apoi sa intre in post cu o atitudine de retinere si cu dorinta de curatire a trupului si a sufletului. Dupa aceasta zi, crestinii se abtin de la carne, lactate si oua, urmand o alimentatie mai simpla, bazata pe legume, fructe si peste (in anumite zile de dezlegare).
Ce nu este bine sa faci in Postul Craciunului
Postul Craciunului nu este doar o perioada de abtinere de la alimentele de origine animala, ci si o perioada de reflectie asupra comportamentului si vietii spirituale. De aceea, pe langa restrictiile alimentare, e bine ca in urmatoarele 40 de zile sa nu te certi si nici sa manifesti un comportament egoist. Tot in aceasta perioada sunt interzise placerile trupesti.
„Este perioada in care oamenii trebuie sa fie mai buni si mai milosi cu cei din jurul lor, caci doar asa vor putea fi si ei iertati de Dumnezeu. Postul reprezinta retinerea totala de la anumite alimente si bauturi in scop religios si moral. Mai mult, crestinii trebuie sa se retina si de la anumite ganduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru inseamna ca postul trupesc trebuie insotit de cel sufletesc”, explica parintele Ramon Eugen Ilie, potrivit Adevarul.ro.
Iata cateva lucruri de care e bine sa tii cont in cele 40 de zile de post:
- Sa nu te certi. Postul este un timp al pacii, in care ar trebui sa evitam certurile si supararile.
- Sa nu petreci in exces. Desi decembrie este o luna plina de evenimente sociale, este recomandat sa evitam petrecerile zgomotoase, discutiile frivole si abuzul de alcool.
- E bine sa faci fapte bune. Este important sa ne concentram pe ajutorarea celor nevoiasi si sa ne deschidem sufleteste fata de ceilalti. In loc de imbogatirea materiala, postul ne incurajeaza la imbogatirea spirituala.
- Renunta la vicii. Fumatul, consumul excesiv de alcool si alte obiceiuri daunatoare sanatatii ar trebui reduse sau chiar oprite in timpul postului.
- Relatiile trupesti in post. In vremea postului, pe langa alte nevointe sufletesti si trupesti, celor casatoriti li se cere a nu se mai apropia trupeste. Usurinta sau greutatea cu care ei vor face acest lucru va arata masura in care ei sunt robi lui Dumnezeu sau robi patimilor, scrie crestinortodox.ro.
CITESTE SI: Conceperea unui copil in post sau in zi de sarbatoare reprezinta un pacat? Ce spune Biserica
Traditii si obiceiuri in Postul Craciunului
De-a lungul anilor, postul Craciunului a dat nastere la diverse traditii si obiceiuri care se pastreaza pana in prezent, mai ales in zonele rurale din Romania.
De exemplu, in multe regiuni, copiii si tinerii se pregatesc de colindat, invatand cantece traditionale si facand repetitii. Colindele sunt simbol al bucuriei si sperantei, iar traditia spune ca este bine sa-i primim cu drag pe colindatori, oferindu-le daruri simbolice.
Pentru crestinii ortodocsi, postul este o perioada de pregatire spirituala. Astfel, multi aleg sa mearga la spovedanie si impartasanie, pentru a se curata de pacate si a primi binecuvantarea Nasterii Domnului.
In unele zone, exista obiceiul ca Ajunul Craciunului sa fie o zi de post mai aspru, chiar post negru, in care credinciosii nu mananca nimic pana la aparitia primei stele pe cer. Aceasta este considerata steaua care i-a calauzit pe magi la locul Nasterii Domnului.
De asemenea, in multe case romanesti, in timpul postului se fac curatenii mari, in asteptarea sarbatorilor. Acest obicei simbolizeaza dorinta de purificare a locuintei si a sufletului, in anticiparea Nasterii Domnului.
Cand avem dezlegare la peste in Postul Craciunului
De-a lungul postului Craciunului, Biserica Ortodoxa permite consumul de peste in anumite zile de sarbatoare, spre deosebire de alte posturi, care sunt mai stricte.
In 2024, zilele de dezlegare la peste sunt urmatoarele:
- joi, 21 noiembrie: Intrarea in Biserica a Maicii Domnului
- sambata, 23 noiembrie
- duminica, 24 noiembrie
- luni, 25 noiembrie: Sfanta Mucenita Ecaterina
- sambata, 30 noiembrie
- duminica, 1 decembrie
- marti, 3 decembrie: Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica
- joi, 5 decembrie: Sfantul Sava cel Sfintit
- vineri, 6 decembrie: Sfantul Ierarh Nicolae
- sambata, 7 decembrie
- duminica, 8 decembrie
- joi, 12 decembrie: Sfantul Spiridon al Trimitundei
- sambata, 14 decembrie
- duminica, 15 decembrie
CITESTE SI: Postul Craciunului - ce mancam si cand este dezlegare la peste
Surse: crestinortodox.ro, doxologia.ro, adevarul.ro, digi24.ro
Foto: Freepik