Clubul sportiv Bucharest Sport Club (BSC) a incheiat campania Antrenam Viitorul, un proiect social in urma caruia 90 de copii fara posibilitati materiale au beneficiat de cursuri gratuite de inot, iar 30 dintre acestia au ajuns in echipele de performanta ale clubului.
Pe 22 mai 2016, la bazinul Olimpia Bucuresti, Bucharest Sport Club a organizat un eveniment care a marcat finalul campaniei Antrenam Viitorul, derulata in perioada decembrie 2015 – mai 2016. Sub atenta supraveghere a Cameliei Potec si a antrenoarei sale, Doina Sava, cei 90 de beneficiari ai programului au participat, poate pentru prima data, la o competitie de inot si au luptat, cu emotii si mult entuziasm, pentru a atinge rezultatele dorite.
In urma concursului, 30 de copii, cu varstele cuprinse intre 6 si 12 ani, au fost selectati pentru a merge mai departe in echipele de performanta ale clubului la sectiile de inot, inot sincron si triatlon. Toti finalistii, dintre care 8 fete si 22 de baieti, se vor antrena alaturi de sportivii BSC si vor avea ocazia sa participe la competitii nationale si internationale de inot.
Cei 90 de beneficiari ai programului Antrenam Viitorul au fost recrutati cu ajutorul a cinci organizatii neguvernamentale partenere: SOS Satele Copiilor Romania, Salvati Copiii Romania, World Vision, Fundatia FARA si Centrul de zi “Eu si prietenii mei”. Dupa 2 luni de recrutari, toti copiii selectati au beneficiat de cursuri gratuite de inot timp de patru luni, alaturi de 11 antrenori BSC. Acestia s-au bucurat de toate conditiile necesare pentru desfasurarea cursurilor – transport gratuit, echipamente complete (slip/costum de inot, casca, ochelari, prosop, ghiozdan, tricou), materiale ajutatoare (colac, aripioare, pluta, baghete) si o pregatire atenta din partea voluntarilor clubului.
"Antrenam Viitorul este un start pentru egalitatea de sanse, o poveste de viitor schimbata pentru 30 de copii, dar si o baza de selectie pentru performanta in locurile unde nimeni nu se uita de obicei. Vrem sa multumim inca o data sponsorului nostru principal, Caroli Foods Group, fara de care nu am fi reusit sa finalizam acest program." a declarat Marius Grigore, fondatorul Bucharest Sport Club.
Programul social Antrenam Viitorul a intrat in 2016 sub umbrela campaniei Jurnal de fapte bune, dezvoltata de Caroli Foods Group, in parteneriat cu Asociatia pentru Familie.
"Efortul nostru de a incuraja performanta in randul tinerilor care provin din familii cu dificultati financiare a inceput prin Jurnal de fapte bune, proiectul care schimba povestea de viitor a copiilor talentati. Anul acesta am scris inca o fila in Jurnal, prin sustinerea proiectului Antrenam Viitorul, oferind astfel o sansa reala copiilor fara posibilitati materiale de a-si descoperi si duce mai departe talentul." a adaugat Ana Maria Bajan, director de marketing in cadrul Caroli Foods Group.