Basorelieful aduce Ploaia din Macondo la Excelsior

| | Actualizat: 2014-02-19 00:00:00

Basorelieful aduce Ploaia din Macondo la Excelsior

Niste studenti la Arte, Arhitectura, Medicina si Conservator s-au jucat cu focul muzicilor progresive la sfarsitul anilor ’70. Viata si vremurile i-au raspandit repede, la inceputul anilor ’80.

Dupa 30 de ani, trupa Basorelief  s-a decis sa o ia de la capat, si uite ca se joaca iar cu focul. Cu flacari vechi si cu flacari noi au faurit o "placa" digitala cu unsprezece cantece, care  este o adevarata realizare de tinuta ca imprimare, mixaj si mastering.

 Noul album, intitulat sugestiv "Ploaie in Macondo", va fi lansat in eleganta sala a Teatrului Excelsior, miercuri, 26 februarie, la ora 19.30, intr-un concert de exceptie.

Unii spun ca-i jazz-rock, altii ca e fusion, altii ca ar fi progresiv instrumental. De fapt e doar dragostea lor pentru muzica, atat de veche si atat de noua. Poate din cauza asta nu seamana cu nimic si totusi pare atat de cunoscuta.

In veacul de singuratate al lui Gabriel Garcia Marquez a plouat o suta de zile in Macondo. "Ploaia in Macondo" a Basoreliefului ne va stropi doar cu un pic de muzica frumoasa.

Basorelief va propune o calatorie interesanta prin peisajul unei muzici instrumentale aparte, dinamica si delicata in acelasi timp.

Va veti intalni cu cei trei membri fondatori – Eduard Balasa (chitara), Relu Bitulescu (tobe) si Iulian Vrabete (bas), impreuna cu mai tanarul Dan Stesco (keyboard) care refac formula initiala a Basoreliefului.  
    
Veti petrece alaturi de ei o seara de neuitat!

Citeste si despre