Autismul inregistreaza o crestere alarmanta in toate mediile, in toata lumea, estimandu-se ca 1 copil din 61 este diagnosticat cu o tulburare de spectru autist. De asemenea, autismul apare mai des la baieti decat la fete (proportia fiind de 4 la 1). Caracteristice copiilor cu autism sunt problemele de comunicare si limbaj, de socializare si comportamentele repetitive, autostimularile si interesele restranse legate de persoane sau activitati. Cu ajutorul terapiilor de recuperare rezultatele apar chiar daca uneori plapand, iar alteori se vad dupa numai o luna de la inceperea terapiei.
De aceea, obiectul final, la Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism (AITA) nu este sa faca din copiii cu autism genii, ci sa-i faca pe copii din ce in ce mai putin autisti, si mai ales din ce in ce mai fericiti. Si in aproape 9 ani de activitate am vazut multi copii zambind, multe familii fericite!
De ce International Autism Conference Bucharest – IACB 2017?
International Autism Conference Bucharest – IACB 2017 este un eveniment dedicat in totalitate persoanelor care se confrunta cu autismul, aducand in discutie terapiile care si-au dovedit eficienta imbunatatind in mod semnificativ viata persoanelor afectate de autism. Ideea acestui eveniment s-a nascut din grija pentru micutii afectati de autism, din pasiunea pentru profesia noastra, din convingerea ca incet, dar sigur putem sa crestem la maxim potentialul copiilor si sa redam familiilor o speranta catre o viata de familie mai buna.
Viata alaturi de o persoana cu autism este plina cu provocari indiferent ca esti parinte, frate, sora, bunic, coleg de clasa, coleg de joaca, educator, profesor, terapeut, psiholog, medic. Viata devine un pic diferita si necesita un nivel diferit de intelegere, de rabdare, de acceptare iar pentru a ajusta nivelul asteptarilor si al pregatirii pentru o viata frumoasa si valoroasa informatiile sunt esentiale.
Va asteptam la IACB 2017 cu o lista impresionanta de lectori romani si din afara tarii!
Gina Davies a lucrat in Marea Britanie, in domeniul educatiei speciale si ca logoped peste 20 de ani in Anglia, atat in mediul clinic cat si in cel educational si familial. Ea a reusit sa transforme logopedia intr-o interventie care sa aduca bucurie si rezultate frumoase, sustinand atat familiile copiilor cu autism, cat si profesionistii in domeniu.
In octombrie vine la Bucuresti aducand informatii noi, actuale despre tehnici si procedee de a imbunatati atentia copiilor cu autism astfel incat acestia sa poata participa cu mai mare succes la activitatile in care sunt inclusi, si astfel sa se poata adapta mai bine la viata scolara si sociala.
Conferinta Internationala Autism Bucuresti IACB2017 este un eveniment dedicat exclusiv persoanelor care sunt in contact cu autismul, fie ca sunt parinti, profesionisti in domeniu, studenti, reprezentanti ai ONG-urilor din domeniu sau sustinatori ai persoanelor cu autism si familiilor lor.
IACB va avea loc in Bucuresti la Rin Grand Hotel, in perioada 27-29 octombrie si are ca invitati lectori importanti din Romania si din Europa din domeniul psihologiei, medicinei, parinti ai copiilor cu autism, reprezentanti ai ONG-urilor din toata tara. Lista completa a lectorilor o gasiti pe www.iacb.ro.
Despre AITA:
Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism (AITA) a luat fiinta in iarna anului 2008. Astazi, avem doua centre unde copiii beneficiaza de programe de terapie comportamentala aplicata ABA (Applied Behavior Analysis), PECS (Picture Exchange Communication System), logopedie, socializare, terapie senzoriala, kinetoterapie, metode de terapie care au obiective mari pe care insa le impart in sarcini mici, astfel incat fiecare mica victorie sa fie recompensata si sarbatorita in mod special. Fiecare copil beneficiaza de propriul sau program pe care il parcurge in propriul sau ritm.