Vara aceasta, cele mai indragite vedete prezinta jocurile lor preferate din copilarie la Itsy Bitsy FM. In fiecare zi la radio sau on-line parintii pot redescoperi jocurile care le-au incantat primii ani de viata si le-au construit personalitatea. "Leapsa", "Elasticul", "De-a v-ati ascunselea" sunt doar cateva dintre jocurile care sunt regasite acum de parinti, pentru a le impartasi mai usor copiilor.
"Baza" jucata chiar de Dobro, "Castelul" lui Calin Goia in varianta de la Cluj, "Ratele si vanatorii" jocul preferat al Andreei Marin sau "Cataratul in copaci" fara de care copilaria nu mai este atat de fascinanta, dupa cum povesteste maestrul Mihai Gruia Sandu sunt doar cateva dintre zecile de descrieri de jocuri facute de vedete la radio si pe canalele on-line Itsy Bitsy.
Copiii pot invata vara aceasta "Pitita" de la Smiley, "Frunza" de la Andreea Raicu, "Elasticul" de la Dana Nalbaru si fetita ei, dar si alte jocuri la fel de distractive de la Virgil Iantu, Dana Rogoz, Nicu Alifantis, Ivan Patzaichin, Elisabeta Lipa, Adrian Despot si multe alte vedete surpriza.
Gaseste aici primele vedete care povestesc despre jocul preferat din copilarie:
http://www.itsybitsy.ro/emisiuni/jocurile-copilariei/
Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi, s-a implicat in aceasta campanie de promovare a jocurilor copilariei inregistrand special in studio melodia "Copilu’ sintetic". Pentru versurile acestui cantec care trage un semnal de alarma pentru parinti, autorul s-a documentat serios si a ales limbajul cel mai des utilizat de copiii care isi petrec vremea mai mult in fata ecranelor, decat in fata blocului. Melodia a fost difuzata in premiera radio la Itsy Bitsy FM.
Descopera jocul preferat al familiei tale impreuna cu Itsy Bitsy FM si bucura-te de o vara frumoasa, ca in vacantele din copilarie!