10 premii pentru design de carte
Expozitia "Cele mai frumoase carti din Romania": deschisa publicului pana la data de 16 octombrie 2014, UNAgaleria, Bucuresti
39 titluri finaliste ale Concursului national de design de carte si o selectie de carti frumoase din Franta
Luni, 6 octombrie la UNAgaleria din Bucuresti a avut loc gala de premiere a castigatorilor Concursului national de design de carte, editia a treia. Premiile au fost inmanate de reprezentanti ai partenerilor proiectului, iar in interventiile acestora au fost prezentate fragmente din argumentatia juriului pentru acordarea fiecarui premiu. Organizatorii proiectului „Cele mai frumoase carti din Romania” au acordat o distinctie speciala pentru excelenta in sustinerea si promovarea cartilor frumoase Institutului Francez din Bucuresti, reprezentat de directorul institutiei, Dl. Christophe Gigaudaut.
La vernisaj si premiere a participat un public numeros, iar cartile expuse au fost rasfoite cu mare curiozitate intr-o scenografie alb-rosu, in acord cu identitatea vizuala a editiei din acest an.
Premiile acordate in concursul national de design de carte „Cele mai frumoase carti” 2014 sunt:
Premiul I: Serii. Multipli. Realisme. - Nicu Ifoveanu, Grafica Radu Manelici, Asociatia pentru Arta Ilfoveanu
Premiul II: Mickey pe Dunare - Cristian Darstar, Alexandru Berceanu, Banda desenata Cristian Darstar, design Sorina Vasilescu, Jumatatea Plina
Premiul III: Carte de activitati si colorat cu desene de Dan Perjovschi - Monotremu (artist duo) in cadrul proiectului Minitremu, Design Monotremu, desene Dan Perjovschi, Minitremu
Premiul pentru Ilustratie de Carte: Album de familie - Oana Alexandra Achitei, Carte de autor
Premiul pentru Carte Pentru Copii: Domnisoara Poimaine si joaca de-a timpul - Adina Rosetti, Cristiana Radu, Ilustratii si grafica Cristiana Radu, Curtea Veche Publishing
Premiul pentru Album: Carte de vizita – Fabrik -72 + 87, Concept, layout 72+ 87, Fabrik
Premiul pentru Tanar Designer: Tica! Ceausescu has fallen! - Andreea Dobrin, Carte de artist
Premiul pentru Carte de Artist: Dracu'la Atak - Suzana Dan, Mircea Pop, Cristian Prandea, Giorge Roman, Robert Obert, Larisa Siaru, Radu Carp, Sinboy, Atak, Jumatatea Plina
Premiul pentru Experiment Tipografic: Andreea Mihaiu
Mentiunea juriului: BÉKEBELI 1913 (ANUL DE PACE 1913) - Hajdú Farkas-Zoltán, grafica Vidák Zsolt / design Hajdú Krisztina, BOOKART
Expozitia "Cele mai frumoase carti din Romania" este deschisa publicului pana la data de 16 octombrie 2014 la UNAgaleria, Bucuresti. Prin contributia Institutului Francez din Bucuresti, este expusa si o selectie reprezentativa de carti frumoase din Franta, care ne ofera ocazia de a aseza intr-un context mai larg productia de carte din Romania. Curatorul expozitiei este Dna Irina Damian, iar punerea in practica a conceptului expozitional a fost realizata cu sprijinul consistent al Institutului Cultural Roman.
In 2014, in concursul "Cele mai frumoase carti" au fost inscrise 196 de titluri, dintre care juriul a selectat 39 de carti/serii, expuse concomitent in luna octombrie la UNAgaleria din Bucuresti si in Pavilionul Romaniei la Targul International de Carte de la Frankfurt, deschis in perioada 8-12 octombrie 2014.
Intrebat care crede ca sunt beneficiarii acestui concurs de design de carte, Dl Alexe Popescu, membru al juriului "Cele mai frumoase carti din Romania" in 2013 si 2014, ne-a precizat: Cred ca toti cei implicati in piata de carte (de la editori si designeri pana la librarii si cititori) au de castigat din aceasta competitie. Sper ca fiecare editura sa-si doreasca sa realizeze cel putin o carte de concurs pe an.
Proiectul cultural Cele mai frumoase carti 2014 este organizat de Asociatia pentru Performanta si Cultura si este finantat de Administratia Fondului Cultural National. Detalii despre proiect: www.celemaifrumoasecarti.ro