Sa intelegem arta contemporana – ateliere pentru copii

| | Actualizat: 2012-11-26 14:38:57

Asociatia Galeria Noua in parteneriat cu Muzeul National de Arta Contemporana organizeaza în perioada august – septembrie 2012 proiectul Sa intelegem arta contemporana – ateliere pentru copii, adresat copiilor intre 8 - 14 ani care vor sa cunoasca mai multe despre arta actuala, sa se familiarizeze cu aceasta si sa exploreze cunostintele acumulate in mici proiecte practice.
Acest modul de initiere are 10 sedinte, iar participarea este gratuita.

Ce este arta contemporana?


Este arta care se preocupa de ceea ce se intampla in zilele noastre, produsa in prezent sau cu numai cateva zeci de ani inainte. Artistii contemporani au ca sursa de inspiratie tot ce ii inconjoara. Nimic nu este prea lipsit de importanta sau de frumusete ca sa nu poata fi folosit pentru a produce o lucrare de arta. Ei se inspira adesea din viata de zi cu zi, din stiri, televiziune, filme, de pe internet, din muzica si adesea vorbesc foarte mult despre ei in aceste proiecte, oferindu-le experiente de neuitat celor ce le privesc lucrarile. Privesc lumea cu ochi proaspeti si folosesc materiale nemaiintalnite pana acum in arta: mese de ping-pong, becuri, animale impaiate, insecte, obiecte de mobilier, jucarii, plante etc.

De ce acest proiect?


Pentru a le oferi copiilor cateva indrumari in modul de a observa, intelege si analiza, atat lucrarile de arta pe care le pot vedea in muzee, filme, carti sau in oras cat si imaginile publicitare prezentate la televizor sau pe strada. Intentia proiectului este sa incurajeze participantii sa aiba o atitudine deschisa asupra lucrarilor pe care le vad, sa inteleaga ca arta contemporana reflecta timpurile pe care le traim si sa le ofere o alternativa pentru exprimarea evenimentelor cotidiene.

Cum?


Concentrandu-ne pe doua aspecte: primul – de informare si discutare cu copii despre diferite teme abordate de artistii contemporani; cel de-al doilea, practic, in care copii vor avea posibilitatea (cu materialele puse la dispozitie de organizatori) sa imagineze, deseneze, schiteze o varianta a subiectului abordat.


Primul atelier va fi o introducere despre cum arta se schimba si evolueaza odata cu timpul. Celelalte intalniri vor prezenta teme abordate de artistii romani si internationali din ultimele decenii dar si informatii despre diferite medii de expresie.


Proiectul va fi compus din 10 intalniri si ateliere de lucru, ce continprezentari dinamice adaptate copiilor, continuate cu teme practice, instructive si amuzante. Fiecare intalnire este compusa din 1 ora de prezentare / introducere in arta contemporana, urmata de aproximativ 2 ore (in functie de tema) de aplicatii practice.

Cand si unde?


Atelierele sunt gratuite si vor avea loc la Muzeul National de Arta Contemporana, dupa cum urmeaza: in perioada vacantei intalnirile vor avea loc in zilele de 15, 17, 24, 29, 31 august, iar dupa inceperea scolii in zilele de 8,15, 22, 29 septembrie si pe 6 octombrie, de la 11:00. Fiecare intalnire dureaza intre 2 si 3 ore.


Inscrierile se fac la adresele de mail irina.radu@mnac.ro sau artapentrucopii@gmail.com pana pe 10 august, in limita a 25 de locuri. Trimiteti un mail pe adresa mentionata mai inainte sau telefonati la telefon: 021 3189137 sau mobil 0731 008 127.

Rezumat


Cu proiectul Sa intelegem arta contemporana – ateliere pentru copii urmarim:


  • sa familiarizam copiii cu varietatea de teme si medii de expresie utilizate de artistii contemporani;
  • sa ii incurajam sa observe si sa vorbeasca despre ceea ce vad intr-un proiect artistic;
  • sa ii provocam sa puna intrebari despre ceea ce vad;
  • sa le trezim curiozitatea sa vada / afle mai multe despre arta din zilele noastre;
  • sa se implice in explorarea lucrarii atunci cand sunt confruntati cu proiecte de arta interactiva;
  • sa ii stimulam sa imagineze, reflecte intr-o serie de schite si lucrari proprii ceea ce se discuta sau prezinta in prima parte a intalnirii.

Proiect finantat de Administratia Fondului Cultural National
Partener: Muzeul National de Arta Contemporana


Sa intelegem arta contemporana este un proiect al Asociatiei Galeria Noua, coordonat de Aurora Kiraly. Temele si prezentarile au fost pregatite si vor fi sustinute impreuna cu Simona Dumitriu. Ambele au experienta in realizarea proiectelor de arte vizuale/organizarea de expozitii si interes in promovarea artei contemporane prin intermediul programelor educationale.

Sursa: Muzeul National de Arta Contemporana

Citeste si despre