Start CampioMATE 2025: inscrierile in Campionatul de matematica pe echipe au inceput

| | Actualizat: 2024-11-28 10:35:27

Editia 2025 a CampioMATE este pe cale sa inceapa: peste 15.000 de elevi de gimnaziu sunt asteptati in ARENA de joc, alaturi de antrenorii si profesorii lor. In perioada 25 noiembrie 2024 – 15 ianuarie 2025, platforma www.campiomate.ro este deschisa pentru inscrieri celor care vor sa se antreneze sau sa antreneze noua generatie de atleti ai mintii in Campionatul national de matematica pe echipe.

Inspirat din sport si jocuri video, CampioMATE aduce matematica in universul copiilor si pe copii in universul matematicii, motivandu-i sa isi imbunatateasca nivelul la matematica prin misiuni si provocari diverse si, totodata, ii incurajeaza sa socializeze, sa se sprijine unii pe altii si sa “joace” in echipa intr-un cadru interactiv, sigur si benefic pentru dezvoltarea lor.

Elevii de gimnaziu se pot inscrie gratuit in CampioMATE 2025, prin intermediul site-ului oficial www.campiomate.ro unde sunt postate si Ghidurile pentru inscrieri.

Mai apoi, in perioada 18-26 ianuarie atletii mintii vor intra in probele de Calificari - adica vor parcurge 20 de provocari si 2 teste a cate 10 exercitii fiecare. In urma Calificarilor, fiecare jucator, in functie de nivelul demonstrat, va fi repartizat in una dintre cele 2 divizii de campionat (Beta sau Gamma), si, de asemenea, pe baza perseverentei aratate in Calificari, va fi repartizat intr-o echipa de joc sau pe o banca de rezerve de unde poate promova in echipe pe parcursul campionatului.

Pe 8 februarie 2025 se va da START JOC, iar cele 2 probe speciale si cele cinci etape de campionat se vor derula pana la finalul lunii mai. In baza punctajelor acumulate,  echipele si jucatorii vor fi premiati la finalul anului scolar, in cadrul Galei CampioMATE.

„In ARENA CampioMATE, incurajam fiecare copil de gimnaziu sa isi descopere campionul din interior. Credem ca un campion este suma provocarilor pe care le depaseste, a  victoriilor pe care le obtine, a increderii in sine si in ceilalti, a curajului de care da dovada, a sustinerii pe care o primeste. In ARENA de joc imprietenim elevii cu matematica, le antrenam perseverenta si spiritul de echipa. Rezultatul este cresterea semnificativa a nivelului la matematica, pentru examene si, mai ales, pentru viata. Multumim, pe aceasta cale, intregii comunitati CampioMATE – parteneri nationali si judeteni, sustinatori, profesori implicati, parinti, liceeni voluntari, suporteri – o adevarata echipa care contribuie tangibil pentru a le oferi copiilor aceasta experienta frumoasa si utila pentru viata!” - au declarat Andrei Radulescu – Presedinte Asociatia Visuri Indraznete si Maria Predoiu - Director Executiv CampioMATE.

Ajuns la cea de-a patra editie, CampioMATE este organizat de Asociatia Visuri Indraznete impreuna cu Societatea de Stiinte Matematice din Romania, prin deschiderea Dlui Profesor Univ. Dr Radu Gologan – Presedinte SSMR. Din acest an, concursul va fi inclus pe lista concursurilor nationale recunoscute de Ministerul Educatiei. Programul este implementat in tara in parteneriat cu Inspectoratele scolare judetene. Ultima editie, derulata in 2024, a adus in ARENA de joc ~ 10.000 de copii din peste 700 de scoli care au rezolvat peste un milion de probleme matematice.

CampioMATE este sustinut de Galeria Suporterilor: Kaufland, BRD Groupe Société Générale, EY Romania, Familia Safir, Interbrands - Orbico, Publicis Relations,  BIC, mindit.io, Mediaposte Martech,  Novotel, EXE Software, SKYLINE, Romneurostim si suporteri persoane fizice. 

Pentru Editia 2025 sunt confirmate deja 32 de judete partenere (Alba, Arad, Bucuresti, Bacau, Bihor, Bistrita - Nasaud, Botosani, Buzau, Calarasi, Constanta, Dambovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Ilfov, Maramures, Mehedinti, Neamt, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Tulcea, Vaslui, Valcea, Vrancea) si, pentru prima data, programul ajunge si la Diaspora, in Belgia, prin parteneriat cu École Européenne de Bruxelles IV.

Succes in ARENA tuturor atletilor mintii!

Mai multe detalii pe www.campiomate.ro.

Citeste si despre