Vaccinarea: act de preventie obligatoriu sau recomandat?

| | Actualizat: 2015-10-19 14:16:05

Vaccinarea: act de preventie obligatoriu sau recomandat?

Nevaccinarea copiilor genereaza costuri de spitalizare uriase

Asociatia Pro Imunizare in parteneriat cu Societatea Romana de Microbiologie si cu sprijinul Biroului din Romania al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) au organizat cea de-a patra editie a Forumului National STOP GRIPA, o dezbatere cu tema "Vaccinarea in Romania: act de preventie obligatoriu sau recomandat?"

Profesionisti in domeniul medical, oficiali din domeniul sanatatii si reprezentanti ai societatii civile au adus in discutie necesitatea existentei unui cadru legislativ care sa reglementeze procesul de vaccinare si au prezentat pericolele ce pot aparea in lipsa unui program de vaccinare coerent. 

De asemenea, aflandu-ne la debutul unui nou sezon gripal, au fost prezentate recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii in ceea ce priveste virusurile circulante si compozitia vaccinului gripal, iar Ministerul Sanatatii a anuntat inceperea campaniei gratuite de vaccinare antigripala incepand cu luna octombrie, fara sa existe decalaje generate de procesul de achizitie al vaccinului.

Concluzii – legea vaccinarii 


  • „Din punctul de vedere al Ministerului Sanatatii, ne dorim sa putem avea o lege a vaccinarii asa cum exista in alte state europene. Toti copiii sa fie vaccinati corespunzator, astfel incat sa nu mai avem probleme de sanatate publica,”  a declarat Dr. Amalia Serban, Director General Adjunct, Directia Generala Asistenta Medicala si Sanatate Publica, Ministerul Sanatatii.
  • „Esenta legii vaccinarii este aceea de a oferi vaccin, informatie si responsabilitate. In Romania, 500.000 de persoane se vaccineaza antigripal, insa necesarul este de 3 milioane de doze,” a declarat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Presedintele Societatea Romana de Microbiologie, Membru in Comitetul  Permanent al Biroului Regional al Organizatiei Mondiale a Sanatatii din Europa.
  • "In sezonul  gripal 2013 – 2014, sistemul medical a platit 10 milioane de euro pentru cazurile de gripa”, a declarat Dr. Adriana Pistol, Directorul Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile.
  • "Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, anual sunt inregistate 2,1 milioane decese ce pot fi prevenite prin vaccinare. Nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi fost destinul acestor copii daca ar fi fost imunizati,” a declarat Dr. Anca Draganescu, Presedintele Asociatiei Pro Imunizare.

Doar 500.000 de doze de vaccin gripal achizionate de Ministerul Sanatatii pentru 2015

Preventia ramane un act medical de baza in mentinerea sanatatii, iar gripa este o boala extrem de contagioasa ce nu trebuie subestimata.

"Scaderea numarului de doze de vaccin gripal achizitionate de Ministerul Sanatatii in ultimii sapte-opt ani, de la 2,7 milioane de doze de vaccin, la doar 500.000 de doze, nu reflecta lipsa de interes a Ministerului, ci demonstreaza scaderea interesului in ce priveste vaccinarea antigripala. Pentru o tara cu aproximativ 20 de milioane de locuitori cum este Romania, un minimum necesar de doze de vaccin, care sa protejeze in cazul unei epidemii, este de 3 milioane de doze", a declarat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.

Statistici 2014 - Gripa nu este o boala banala!

Conform statisticilor, Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Dr. Adriana Pistol, a atras atentia asupra cresterii incidentei cazurilor de gripa de la un an la altul, in timp ce procentul de vaccinare este in continua scadere.  Anul trecut, cele mai multe cazuri de gripa s-au inregistrat la categoria de varsta 15 - 49 de ani, respectiv 42%, reprezentand tineri activi si adulti sanatosi. 38% dintre cazurile de gripa au fost internate, acest procent fiind un indicator al severitatii bolii si al costurilor rezulte din spitalizare.

"Virusul gripal este jucaus si nu ne lasa sa ne plictisim. Anul trecut a fost unul linistit din punctul de vedere al impactului national. Rata de acceptare a vaccinarii nu este una incurajatoare si ne va fi greu sa putem controla la un moment dat o evolutie epidemica. Rolul nostru este acela de a incuraja vaccinarea. Anul trecut au fost consemnate 4.500 de cazuri de gripa, de 3,5 ori mai multe cazuri decat in sezonul trecut, " a declarat Dr. Adriana Pistol.

Sezonul gripal 2015 - 20016 


Conform recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), compozitia vaccinulul antigripal pentru sezonul 2015 – 2016 este:  A/California/7/2009 (H1N1) – aceeasi tulpina ca si anul trecut  - , A/Switzerland/9715293/2013 (H3N2) - tulpina noua si B/Phuket/3073/2013 -  tulpina noua . 

"Este important sa constientizam faptul ca vaccinarea antigripala este esentiala pentru categoriilor aflate la risc. Pacienţii cu diabet zaharat au risc crescut de complicaţii datorate gripei, anual fiind inregistrate intre 10.000–30.000 de decesele determinate de pneumonia asociata gripei. Rata de deces la diabetici creste cu 5–15% in timpul epidemiilor de gripa. Gripa este asociata si cu complicaţii cardio-vasculare severe: infarctul miocardic acut (IMA), accidentul vascular cerebral (AVC) şi moartea subita, " a declarat Prof. Dr. Victoria Arama, medic primar boli infectioase la INBI "Prof. Dr. Matei Bals".

Vaccinarea gravidelor ramane o prioritate


Anul trecut, au fost inregistrate 40 de decese din cauza gripei, 20% fiind persoane tinere, printre acestea si gravide. “Aceste decese ar fi putut fi evitate. Gravidele sunt in grup de risc si au asigurata gratuitate la vaccinare din partea statului. Gripa nu este o boala banala, ea poate fi cauza de deces si la persoanele tinere, perfect sanatoase anterior. Medicii ginecologi trebuie sa recomande cu mai multa fermitate vaccinarea in timpul sarcinii, ma refer la vaccinul gripal si cel diftero-tetano-pertussis,” a mentionat Conf. Univ. Dr . Daniela Pitigoi, INBI "Prof. Dr. Matei Bals".

Nevaccinarea copiilor genereaza costuri de spitalizare uriase

Conf. Dr. Monica Luminos, Medic primar boli infecţioase, INBI “Prof. Dr. Matei Balş”, Sef sectie terapie intensiva copii, a accentuat faptul ca, in fata gripei, copiii sunt cea mai vulnerabila categorie, iar costurile rezultate din spitalizarea copiilor nevaccinati nu trebuie ignoarate. “Anul trecut am avut aproximativ 100 de cazuri de gripa spitalizate, dintre care unele au fost tratate in terapie intensiva. Costul a fost de 1.500 – 2.000 de euro pentru o zi de spitalizare. Si am avut situatii in care spitalizare a durat si 30 de zile. Cred ca este mai eficient, din toate punctele de vedere, sa vaccinam copiii”, a declarat Conf. Dr. Monica Luminos. Anul acesta au fost spitalizate la INBI Matei Bals trei cazuri de tetanos, iar costurile pentru sapte zile de spitalizare pentru un copil diagnosticat cu tetanos si tratat intr-o sectie de terapie intensiva s-au ridicat la 10.000 de euro.

Copiii au dreptul la viata si supravietuire

Pentru a identifica cele mai bune solutii pro vaccinare, specialistilor li s-au alaturat reprezentanti ai societatii civile, Dr. Cornelia Scarlatescu Paraschiv, Manager Programe de Sanatate, Fundatia World Vision Romania si George Roman, Director de Programe, Organizatia Salvati Copiii.

"Este foarte greu de daramat o mentalitate gresita, daca nu o faci prin intermediul legii. Salvati Copiii considera ca este nevoie de o lege care sa aduca mai multa claritate si in ce priveste autoritatea parinteasca. Dreptul la viata si supravietuire este absolut, iar copiii au dreptul la viata si supravietuire, iar aceste lucruri pot fi asigurate prin vaccinare si ingrijire medicala," a declarat George Roman.

"Jumatate din copiii Romaniei sunt la tara. De 25 de ani programele World Vision sustin comunitatile din mediul rural, intervenind cu precadere in comunitatile sarace. 28 de judete din Romania au fost incluse in programe ce au vizat sanatatea copiilor. “Scoala parintilor” este un program  care a vizat peste 4.000 de mame, acestea fiind educate si informate in ce priveste sanatatea si educatia copiilor. In urma acestora s-a observat o schimbare de mentalitate si s-a constatat cresterea gradului de acceptare a vaccinarii in mediul rural," a declarat Dr. Cornelia Scarlatescu Paraschiv.

Invitatul special al acestui eveniment, Prof. Univ. Dr. Manolis Galanakis, Seful Sectiei de Pediatrie de la Spitalul Universitar din Heraklion, a vorbit despre modelul de vaccinare grecesc si nevoia de imunizare a personalului medical, intre obligativitate legala si responsabilitate etica.

Medicul de familie - principalul vaccinator

"In orice sistem de sanatate care respecta pacientul, medicul de familie este interfata primara si principalul vaccinator. Cabinetul medicului de familie este locul in care familia este consiliata. 55,7% dintre medicii de familie s-au confruntat cu intreruperea totala sau partiala a schemei nationale de vaccinare. Sursele neautorizate de informare sunt cauza principala a scaderii ratei de vaccinare,” a declarat Dr. Gindrovel Dumitra, Coordonator al Grupului de Vaccinologie al Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF)

Pentru mai multe referinte si filmul complet al Forumului Stop Gripa, accesati www.stopgripa.ro, www.proimunizare.ro, http://www.who.int/en

Citeste si despre