Basmele Romanilor, volumul al VII-lea

| | Actualizat: 2010-11-22 00:00:00

A fost odata ca niciodata... ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, o lume a povestilor cu zane si eroi, balauri si Feti-Frumosi. Jurnalul National iti aduce vineri, 26 noiembrie cel de-al VII-lea volum din colectia "Basmele romanilor" - o colectie nemuritoare pentru biblioteca familiei tale! 10 volume cu toate basmele povestite si nepovestite!

Vino in lumea basmelor alaturi de "Pepelea", "Fata popii si capitanul fara nas" si multe alte personaje fantastice.

Volumul al VII-lea al colectiei "Basmele romanilor" este semnat de un culegator mai putin cunoscut publicului larg, I. G. Sbiera. Originar din satul bucovinean Horodnicul de Jos, Sbiera a fost un erudit folclorist, istoric literar si membru al Academiei Romane.

Cu multa pasiune si perseverenta, Sbiera a facut din consemnarea atenta a textelor foclorice (basme, cantece populare, colinde, oratii de nunta, cimilituri) o preocupare constanta de-a lungul vietii sale.

Povestile cuprinse in volumul de fata dovedesc o extraordinara inventivitate si o savuroasa placere a istorisirii unor intamplari cum nu s-au mai pomenit. Printre eroii de basm pe care ii veti indragi pe data se numara sugubatul Pepelea, mereu pus pe sotii si nazdravanii, viteazul Sucna-Murga, Voinicul Florilor cel fermecat, isteata fata pe care n-o intrecea nimeni in vorba, fata cea cuminte a popii si capitanul fara nas sau un simpatic tigan care, vazand o slujba de pomenire intr-o biserica este cuprins de dorinta de a se face sfant.

Veti afla cum e cu putinta ca o iapa sa fie "lunga de trei zile", ce nenorociri se abat asupra unui regat in care suveranul hotaraste sa se descotoroseasca de batrani ("Babele si mosnegii scapati de omor"), cum patimeste o baba care isi doreste sa se marite cu un tanar flacau ("Baba mireasa"), in ce fel un argat reuseste sa readuca linistea in casa stapanului sau preot ("Hargatul nazdravan") sau cat de buna e judecata cumpanita ("Omul cu trei minti").

Citeste si despre