S-a lansat Book-Land.ro, o librarie user-friendly

| | Actualizat: 2011-10-24 15:52:45

Organizatorii Caravanei BookLand n-au incheiat bine itinerariul celor noua orase, ca miercuri seara, 19 octombrie 2011, au anuntat deschiderea librariei online Book-Land.ro, un proiect indraznet care promite prin inovatie o pozitionare aparte pe piata online.

Lansarea a avut loc in The Floor Club & Culture, unde Costel Postolache, unul dintre cei mai vechi editori romani si fondator moral al brandului BookLand, profesorul George Ardeleanu si scriitorul Jean-Lorin Sterian, au vorbit despre proiectele BookLand si despre importanta aparitiei pe piata a unei noi librarii. Din punctul de vedere al editorului, scriitorului si consumatorului, la ora actuala piata de carte are nevoie de inovatie si de noi canale de distributie.

"Cartea trebuie sa vina, ca si toate formatele de continut, acolo unde sunt oamenii. Din acest motiv BookLand, care a inceput la Bucuresti, a ajuns si in mall-urile din tara, iar acum se intoarce in Bucuresti. Era firesc sa faca pasul si in online si probabil ca vor exista putine formate in care BookLand nu va intra. Cartea se schimba, traim intr-o vreme in care formatul de carte se redefineste. Asadar, fiecare dintre cei care produc si distribuie cartea trebuie sa faca pasii necesari pentru a se apropia de cititor. BookLand a facut acest pas, desi nu a fost usor",  a declarat Costel Postolache, fost director al editurii Nemira.


"Caravana BookLand a aratat ca librariile pot fi si amuzante, interesante, nonconformiste, nu doar depozite de  carte. Iar acum, nonconformistul targ de carte devine librarie! Ne dorim ca ea sa devina un reper in Romania, pentru ca oamenii interesati de carte, educatie, cultura, nu merg doar in librarii si biblioteci. Ei sunt tineri, dinamici, moderni si - da! - isi fac cumparaturile pe Internet. Apropierea copiilor de lectura este un scop ambitios pe care Gama spera sa-l poata atinge alaturi de libraria online Book-Land.ro", a spus Diana Mocanu, director general al Editurii Gama.

Organizatorii au subliniat sloganul librariei – playlist de idei, muzica si film – prin numeroase detalii-surpriza: fiecare invitat si-a ales un ravas (fortune cookie) unde, dupa noroc, a primit un citat dintr-un film, dintr-o carte sau un vers al unei formatii cunoscute. Lansarea s-a incheiat la propriu cu un "playlist" de trailere & muzica de film pentru fanii Tarantino sau Steven Spielberg.


"Scriitorul roman in general nu stie cui i se adreseaza: e ca o mireasa care se intoarce cu spatele si arunca buchetul. Iar faptul ca acum exista BookLand si duce cartile in mall-uri, pentru mine inseamna ca buchetul pe care am sa-l arunc in curand o sa cada si in locuri in care oamenii in mod normal nu cumpara carti, ceea ce nu poate decat sa ma bucure" a declarat Jean-Lorin Sterian, completat de discursul profesorului si scriitorului George Ardeleanu: "Fenomenul BookLand ar trebui extins si catre orasele de provincie, catre acele locuri unde nu se intampla nimic, pentru ca acei putini oameni interesati de cultura se sufoca fara astfel de facilitati."

Toti cei prezenti au fost intampinati cu un spectacol de teatru care a reusit sa demonstreze ca despre carti se poate vorbi nu doar prin discursuri echlibrate si elocvente, ci si prin teatru de improvizatie, prin asocieri libere de cuvinte si, mai ales, cu foarte mult umor. Vinovati: trupa Obligó.

"Dezvoltarea pe orizontala a brandului era fireasca, dupa testarea conceptului BookLand ca targ de carte. Rezultatele obtinute in acest an – imagine buna si vanzari rezonabile – ne-au incurajat sa trecem la pasul urmator, care va mai fi urmat in timp de alti cativa. Pe piata cartii poate fi considerata o nebunie lansarea unui nou brand care are si alte ramificatii….insa curajul nu ne-a lipsit niciodata." declara Mihaela Petrovan, fondatorul proiectului BookLand.

"Dorinta de a schimba lumea cartii incorsetata de stereotipuri a dat viata proiectului BookLand, care s-a dovedit a fi in cele din urma, mai mult decat trenul pe care majoritatea l-a asteptat. Chiar daca pornirea a fost mai greoaie si nu multi au fost cei care au alergat sa se ancoreze in realitate, acum s-a  dovedit ca si cei mai sceptici s-au imbarcat. Si, tot din dorinta de a demitiza lumea cartii, iata cum, la doar 6 luni de la prima editie a targului a luat nastere  libraria - a treia roata care impinge locomotiva. Care va fi a patra roata la BookLand? Veti vedea incepand cu anul urmator", incheie  Ana Maria Aleca, director executiv BookLand.

Peste 2,5 milioane de romani au avut ocazia sa se intalneasca in Caravana BookLand cu cartile a peste 80 de edituri, inca din aprilie 2011 pana in octombrie. A plecat din Bucuresti si a reusit sa surprinda de fiecare data publicul in fiecare zi din cele 9 saptamani petrecute in 9 orase mari. S-a reusit coborarea cartii din turnul de fildes pentru a fi adusa acolo unde nu doar publicul cititor obisnuieste sa mearga, ci in aglomeratele mall-uri din orasele vizitate. Altfel spus, cartea a devenit mai mult decat accesibila unui public cu potential imens.


www.book-land.ro este un portal care din primele secunde ale accesarii arata cititorilor ca preferintele sale de lectura sunt intotdeauna importante. De aceea, Book-Land.ro prezinta in premiera un filtru de cautare al cartilor ajustabil, dupa criteriul editurii, autorului, pretului si genului din care titlul face parte. Este site-ul unei librarii online user friendly care se ambitioneaza sa intuiasca preferinte de lectura, sa le sustina prin oferte de nerefuzat, si chiar sa devina cea mai mare librarie online cat de curand.

Va urma in 2012: BookLand Cafe.

Citeste si despre