8 intrebari despre conceptie

| | Actualizat: 2013-09-18 14:25:11

Daca iti doresti sa ramai insarcinata, este bine sa renunti la tutun si alcool si sa urmezi o dieta echilibrata. In plus, sexul in perioada conceptiei nu trebuie sa devina o rutina. Sunt multe indoieli care pot aparea in aceasta perioada, multe dintre ele avand un fundament solid. Iata cateva intrebari si raspunsurile care te pot ajuta sa intelegi mai bine conceptia!

Daca am orgasm voi ramane mai usor insarcinata?

Unii experti sunt de parere ca, datorita contractiilor uterine din timpul orgasmului, sperma va fi propulsata in colul uterin. Mai mult decat atat, furnicaturile din timpul orgasmului si actiunea oxitocinei te vor ajuta sa te relaxezi. Astfel, ai rezolvat una dintre marile probleme care te-ar putea impiedica sa ramai insarcinata: stresul.

"Cu cat sexul este mai reusit, cu atat sansele de conceptie cresc", precizeaza Joanna Ellington, medic fiziolog specializat in reproducere, potrivit parents.com. Daca ambii parteneri se vor simti bine in timpul actului sexual, atunci vor creste si sansele conceptiei.  

Sunt anumite pozitii care favorizeaza conceptia?

Sunt unele teorii care sustin ca anumite pozitii sexuale favorizeaza conceptia. De exemplu, pozitia fata in fata sau cea in care barbatul penetreaza femeia din spate. Cu toate acestea, nu exista dovezi clare care sa sustina aceste teorii.

Poate sexul oral, ca preludiu, sa afecteze sansele de a concepe?

Exista posibilitatea ca sexul oral sa afecteze sansele de a concepe, intrucat saliva poate distruge sperma. Aceasta poate interfera cu mucusul cervical, modificand astfel ph-ul de la nivelul tractului vaginal. Acest lucru indeparteaza sperma.  

Sexul copilului poate fi determinat?

Exista o metoda, denumita Shettles, care a fost dezvoltata in anii '60 de catre dr. Landrum B. Shettles, care este bazata pe faptul ca cele doua tipuri de spermatozoizi, cei care poarta cromozomul X si cei care poarta cromozomul Y, au proprietati diferite. Astfel, spermatozoidul cu cromozomul Y, care da sexul baietilor, este mai mic, are capul rotund, este mai rapid, mai fragil si are o durata mai mica de viata. In schimb, spermatozoidul cu cromozomul X, care da sexul fetelor, este mai mare, are capul oval, este mai lent, mai elastic si are o durata mai mare de viata.

In functie de aceste proprietati poate fi determinat sexul copilului, potrivit metodei Shettles. Cu toate acestea, nu exista o tehnica sexuala exacta care sa determine sexul copiilor, spun specialistii.  

Poate pozitia femeii dupa sex sa influenteze conceptia?

Probabil ca nu. Unele femei cred ca daca stau pe spate cu soldurile ridicate timp de 20 de minute dupa sex vor avea mai multe sanse sa ramana insarcinate, intrucat sperma va ajunge in trompele uterine pentru a fecunda ovulul. Aceasta credinta nu are un fundament stiintific, potrivit lucrarii "Optimizing natural fertility".

Lubrifiantii pot ajuta sperma sa ajunga la ovul?

Raspunsul este nu. Multi lubrifianti pot interfera cu mucusul cervival, pot altera ph-ul tractului vaginal si astfel vor distruge sperma. Mai mult decat atat, lubrifiantii pe baza de apa inhiba motilitatea spermatozoizilor in vitro cu 60 pana la 100%, in termen de 60 de minute de la incubare, potrivit unui studiu publicat in International Journal of Fertility.  

Exista un moment ideal de a face sex pentru conceptie?

Specialistii spun ca dimineata este cel mai bun moment pentru conceptie. Este important ca, in momentul actului sexual, barbatul sa fie odihnit. Cand doarme, corpul sau regenereaza sperma pierduta in timpul zilei. Desi sperma are un "termen de valabilitate" scurt - sapte zile -, uneori durata poate scadea, in cazul in care barbatul face anumite exercitii, cum ar fi mersul pe bicicleta.

Ar trebui pastrata sperma pana in momentul ovulatiei?

Daca partenerul tau are un numar normal de spermatozoizi, cea mai buna sansa de conceptie este daca faceti sex o data la doua zile. Abstinenta poate creste cantitatea de sperma, insa poate reduce motilitatea spermatozoizilor. Mai mult decat atat, intervalele de abstinenta mai mari de cinci zile pot diminua numarul de spermatozoizi.

Tu ce intrebari ai despre conceptie si care sunt raspunsurile pe care ai vrea sa le afli despre cresterea sanselor de a ramane insarcinata? Impartaseste-ti cu noi curiozitatile in sectiunea de comentarii de mai jos!

Citeste si despre