Cum te ajuta sarbatorile sa ramai insarcinata mai repede

| | Actualizat: 2011-12-30 14:23:56

Femeile stiu ca pentru a ramane insarcinate este nevoie de ceva mai mult decat o singura noapte de dragoste. Cele norocoase, raman insarcinate "din prima", pentru altele, in schimb, este nevoie de ceva mai mult efort pentru conceperea unui bebe. Motivele pentru care unele femei nu raman insarcinate imediat sunt multe si complicate, dar in cele mai multe cazuri este vorba despre stres.

Este demonstrat stiintific faptul ca femeile stresate raman mai greu insarcinate. Problemele de la serviciu, grijile cotidiene, lipsurile de orice fel si rutina isi pun amprenta asupra organismului. Exista o perioada in an cand conceperea unui copil poate fi mai facila. Daca si tu te regasesti printre femeile care incearca de mult timp sa ramana insarcinate, iata ce trebuie sa stii.

Profita de sarbatori

Sarbatorile pot fi prilejul ideal pentru a-ti lua gandul, cateva zile, de la tot ce te streseaza. Desigur, este nevoie ca si partenerul tau sa faca acelasi lucru. Asadar, luati-va o vacanta, dedicati-va timpul conceperii unui copil. Este recomandat sa va relaxati, sa reaprindeti flacara iubirii, daca este cazul si sa fiti "egoisti", adica sa va ganditi doar la voi.

Daca nu simti ca esti suficient de relaxata, poti apela la yoga si meditatie.

Cum te ajuta relaxarea in conceperea unui bebelus

In mini-vacanta voastra de sarbatori sunteti mai putin stresati decat in restul anului, iar hormonii abia asteapta sa fie pusi la treaba. Stresul iti afecteaza hipotalamusul care regleaza nivelul de hormoni. Glanda regleaza, de asemenea, nivelul de testosteron al partenerului.

Cand esti stresata, iti piere cheful de sex sau, daca faci sex, o faci doar pentru a-ti satisface partenerul. Lipsa sexului nu te va ajuta sa ramai mai repede insarcinata, de aceea este recomandat sa faci tot posibilul pentru a intreprinde activitati relaxante.

Planuieste o escapada romantica

In primul rand, trebuie sa te gandesti la locurile care iti plac cel mai mult. In perioada sarbatorilor, muntele pare a fi cel mai la indemana, dar si o fuga undeva la tara sau intr-un alt oras se poate dovedi a fi de bun augur.

 

Nu trebuie sa pleci foarte departe, intr-o destinatie scumpa. Important este sa gasesti forta interioara, necesara pentru a te relaxa.

Ia-ti vacanta in perioada fertila

Ideal ar fi sa pleci in vacanta in perioada ta fertila. Daca aceasta se nimereste a fi exact de sarbatori, cu atat mai bine.

Ce faci daca mai ai un copil?

Iti doresti foarte mult sa ramai din nou insarcinata si vrei sa pleci intr-o mini-vacanta cu sotul sau iubitul, dar ce faci cu copilul pe care il ai deja? De sarbatori, il poti lasa in grija bunicilor sau a unei rude foarte apropiate.

Lasa-ti telefonul acasa

Primul lucru pe care il iei cu tine cand pleci de acasa este telefonul mobil. De aceasta data, lasa-l acasa. Ideea este sa te relaxezi, nu sa raspunzi la telefoane de sarbatori de la rude sau chiar de la serviciu.

Ce faci daca nu iti poti lua vacanta?

Poate ca circumstantele nu sunt in favoarea ta si pur si simplu nu poti pleca in vacanta. In acest caz, nu-ti ramane altceva de facut decat sa te relaxezi acasa. Dormi mult si mananca mancare sanatoasa. Uita de carnea de porc si salata de boeuf si consuma multe legume proaspete si fructe. In principiu, este recomandat sa faci tot ce te ajuta sa te relaxezi si sa-ti golesti mintea.

Autor: Laura Galan, Editor

Citeste si despre