Femeile supraponderale care intampina dificultati in conceptie isi pot explica problemele de fertilitate prin prisma efectelor negative pe care tesutul gras din jurul ovarelor le are in calea aducerii pe lume a unui copil.
Constatarea este evidentiata de un studiu efectuat recent de specialistii belgieni, care au reusit sa stabileasca o legatura clara intre greutate de functia de reproducere.
Studiul a fost efectuat utilizand ovule de vaca, ce au fost expuse unor concentratii ridicate de acizi grasi saturati.
Cercetatorii au descoperit ca embrionii formati din ovulele care au intrat in contact cu grasimile nocive prezentau celule mai putine si au suferit schimbari in activitatea metabolica si genetica.
Profesorul Jo Leroy de la Universitatea Antwerp din Belgia sustine ca specialistii din lumea medicala cunosteau deja faptul ca nivelul acizilor grasi poate afecta dezvoltarea ovulelor in ovar, insa abia acum s-a putut observa pentru prima oara impactul lor negativ asupra supravietuirii embrionului.
Embrionul, afectat direct de acizii grasi
Embrionii care au cea mai mare predispozitie spre o sarcina sanatoasa si de succes prezinta un ritm metabolic mai lent si mai putin activ, sustin oamenii de stiinta.
Cand ovulele au fost expuse unor nivele inalte de acizi grasi, embrionii rezultati au avut o activitate crescuta a aminoacizilor din metabolism, alterandu-se altfel consumul de oxigen, glucoza si lactoza.
Grasimea ascunsa te poate induce in eroare!
Cercetarea ne reaminteste despre pericolul obezitatii ascunse, adica grasimea pe care nu o vezi pe corpul tau in atat de mare masura pe cat ea exista in interiorul organismului.
Initiatorii studiului intentioneaza sa atraga fondurile necesare pentru a repeta experimentul utilizand ovule umane, urmarind totodata si potentialele efecte negative dupa nastere.
Autor: Adelina Dobrin