Hipertiroidismul si fertilitatea

| | Actualizat: 2016-06-16 11:37:43

Fertilitatea este influentata de o multitudine de factori, unul dintre ei fiind cel legat de activitatea sistemului endocrin. Tiroida este cea mai mare glanda a acestui sistem, iar o dereglare in functionarea sa afecteaza organismul din toate punctele de vedere, inclusiv cel al fertilitatii.

Functiile glandei tiroide si simptomele afectiunilor ei

Tiroida este o glanda cheie din organismul uman, responsabila de producerea a trei hormoni: tiroxina, triiodotironina si calcitonina. Atat hipotiroidismul (tiroida nu produce suficienti hormoni), cat si hipertiroidismul (produce hormoni in exces) pot provoca grave probleme de sanatate. Cunoscute in limbaj popular drept probleme "cu glanda", dereglarile legate de hormonii tiroidieni sunt de natura sa afecteze majoritatea proceselor din organism.

Aceasta are forma de fluture si se gaseste in fata traheei, la nivelul gatului. De buna ei functionare depind cresterea si dezvoltarea, metabolismul, ritmul cardiac si temperatura corpului, precum si controlarea ritmului de energie din organism.

Afectiunile tiroidei pot da si simptome greu de sesizat, atunci cand vorbim despre o dereglare minora, dar pot in aceeasi masura sa-si puna amprenta decisiv asupra calitatii vietii. Problemele de la nivelul acestei glande pot determina cresterea in greutate, aparitia gusei endemice, dar si epuizare, depresie si iritabilitate. Asadar, simptomele afectiunilor tiroidiene se intind de la cele fizice pana la cele psihologice, care afecteaza starea generala de spirit.

In cazul hipotiroidismului, cele mai intalnite simptome sunt oboseala, stari de depresie, dificultati de concentrare, crestere brusca si inexplicabila in greutate, constipatie, par si piele uscate, un flux menstrual crescut si menstre mai dese.

Hipertiroidismul provoaca simptome precum nervozitate, insomnii, transpiratie in exces, piele subtiata, par care se rupe usor, slabiciune musculara, tremur al mainilor, accelerarea batailor inimii, pierdere in greutate, menstruatii mai rare si cu un flux mai scazut.

Aceste simptome pot fi singulare si pot fi mai grave sau aproape insesizabile. Pentru ca paleta este larga si cuprinde efecte care pot fi puse si pe seama altor deficiente din organism, putini pacienti isi merg la un consult de specialitate. Problemele de la nivelul tiroidei nu sunt insa greu de diagnosticat odata ce se fac analizele specifice, insa raman netratate de multe ori din cauza ca pacientii iau un tratament pentru alte afectiuni.

Ce este hipertiroidismul si cum influenteaza fertilitatea

Hipertiroidismul este caracterizat prin producerea in exces de hormoni tiroidieni, fapt ce duce la probleme de fertilitate atat pentru barbati, cat si pentru femei. In cazul femeilor in organismul carora exista un nivel crescut de hormoni tiroidini apar menstruatii mai rare decat o data pe luna, iar in cazul barbatilor vorbim despre o calitate scazuta a lichidului seminal si o prezenta scazuta de spermatozoizi in lichidul seminal.

Hipertiroidismul se intalneste mai des in cazul femeilor tinere. Acestea vor observa menstruatii rarite cu un flux foarte scazut. In cazuri grave femeile se confrunta chiar si cu amenoree - absenta totala a menstruatiei. Daca hipertiroidismul nu a afectat capacitatea femeii de a ramane gravida si se constanta in cazul unei femei insarcinate, exista sanse ca ea sa sufere un avort spontan, sa nasca prematur, fiind in aceeasi masura crescut si riscul unor boli congenitale in cazul fatul.

Un procent scazut dintre femei este afectat de hipertiroidism grav, insa dereglarile minore sunt dese, ele fiind relativ usor de tratat. Diagnosticul poate fi pus doar in urma unor analize medicale sanguine, in care medicul va analiza dozarile hormonale pentru TSH si FT4 si FT3. In cazul hipertiroidismului TSH va avea o valoare mai mica decat normalul, iar FT4 si FT3 vor avea valori mai mari.

Tratamente medicamentoase pentru reglarea problemelor de la nivelul tiroidei nu se administreaza niciodata fara un consult prealabil la medicul endocrinolog. Tratamentul cu o larga recomandare este cel cu iod radioactiv si, mai rar, tratamentul chirurgical prin care o parte din aceasta glanda este indepartata de medicul chirug. Hipertiroidismul nu poate fi tratat decat prin tratament medical, iar nivelul hormonilor, odata dereglat, nu va reveni la normal pe cale naturala.

Si hipotiroidismul le poate crea probleme femeilor care isi doresc sa ramana insarcinate sau care sunt deja insarcinata. Multe dintre femeile cu un dificit de hormoni tiroidini se confrunta cu avorturi spontane sau dificultati in a duce sarcina pana la termen.

Cauze ale dereglarilor de la nivelul tiroidei

Disfunctiile tiroidiene pot fi cauzate de mosternirea genetica si de anumite boli autoimune, insa ele sunt influentate si de mediu si stil de viata.

Printre cele mai frecvente cauze ale dereglarilor la nivelul glandei tiroide regasim stresul, expunere prelungita la razele soarelui, fumatul, dar si menopauza si sarcina. In acelasi timp, unele produse de curatare a aparaturii electrocasnice contin bifenil policlorurat, ce poate duce la dereglari ale nivelului de hormoni tiroidieni. Si anumite medicamente, precum contraceptivele orale pot determina glanda tiroida sa produca hormoni in exces.

In ceea ce priveste alimentatia, este bine de stiut ca unele alimente, desi nu poate fi principala cauza a dereglarilor, pot contribui intr-o anumita masura la declansarea sau agravarea lor. Ne referim la zaharuri rafinate, uleiuri nehidrogenate, faina alba de grau si cafeaua.

Pentru functionarea normala a tiroidei, este nevoie de urmatorii nutrienti: iod, seleniu, zinc, fier, acizi grasi Omega-3, vitamine din complexul B. Asadar, este important sa folosesti la gatit sare iodata, iar in ceea ce priveste dieta, nu ar trebui sa-ti lipseasca din alimentatie speciile de peste bogate in Omega-3, crevetii, spanacul si alte legume cu frunze verzi bogate in antioxidanti.

Tu te-ai confruntat vreodata cu probleme legate de functionarea tiroidei? Cum le-ai depasit? Scrie-ne in sectiunea de comentarii de mai jos!

Citeste si despre