Hipospermia si infertilitatea la barbati

| | Actualizat: 2016-06-16 11:48:37

Hipospermia este o afectiune a spermei barbatilor care se caracterizeaza prin ejacularea unei cantitati insuficiente (prea mici) lichid seminal. Din cauza volumului redus, spermatozoizii au mai putine sanse de a ajunge in cervixul partenerei si a fecunda ovulul in obtinerea unei sarcini. Hipospermia determina aparitia infertilitatii, dar exista tratamente care pot corecta aceasta problema si pot ajuta barbatii sa conceapa copii!

Ce cantitate de sperma trebuie ejaculata in mod normal?

Un barbat ejaculeaza, in mod normal, intre 1 ml si 5.6 ml de sperma sau lichid seminal la o singura ejaculare.

Cantitatile care depasesc sau sunt sub aceste referinte pot cauza probleme de fertilitate. Atunci cand un barbat ejaculeaza mai putin de 1 ml de sperma sufera de hipospermie, iar cand cantitatea de sperma ejaculata depaseste 5.6 ml, se considera ca sufera de hiperspermie.

Hipospermia nu trebuie confundata cu oligospermia, care se defineste printr-un numar scazut de spermatozoizi in lichidul seminal ejaculat. Prima se refera la cantitatea totala de lichid seminal ejaculat, iar cea de-a doua strict la numarul de spermatozoizi din ea.

Care sunt cauzele hipospermiei?


Foto: herbal-trust.com

Un ejaculat diminuat poate avea mai multe cauze, insa cele mai frecvente sunt considerate:

  • un blocaj la nivelul vezicii seminale sau ductelor ejaculatorii, uneori cauzat de varicocele (o afectiune care afecteaza testiculele) sau de un chist;
  • ejaculare retrograda - o afectiune in care o parte a spermei revine inapoi in vezica urinara;
  • infectii;
  • anomalii hormonale.


Hipospermia afecteaza fertilitatea barbatilor, in special in cazurile in care este asociata cu oligospermia. Atunci cand exista o cantitate mica de sperma ejaculata, iar aceasta are un continut diminuat de spermatozoizi, sansele de a concepe copii sunt foarte mici.

Cum se pune diagnosticul?

Ejaculatul diminuat poate fi observat si cu ochiul liber, chiar de pacient, in urma unui contact sexual cu finalizare sau unui episod complet de masturbare.

Totusi, diagnosticul trebuie confirmat la medicul urolog, in urma realizarii unei spermograme, un test care are rolul de a analiza sperma ejaculata si de a stabili, uneori, cauzele care stau la baza afectiunii.

Pe langa faptul ca identifica volumul de sperma ejaculata, spermograma ofera informatii si in legatura cu alti factori care ar putea duce la aparitia problemei. De exemplu, daca rezultatul spermogramei indica absenta fructozei din lichidul seminal, inseamna ca este foarte posibil sa existe un blocaj la nivelul ductelor ejaculatorii.

Cum se trateaza hipospermia?

Medicul stabileste formula de tratament in functie de cauza identificata in urma testelor.

In cazul in care se diagnosticheaza blocajul ductelor ejaculatorii, se recurge la interventie chirugicala locala, in vederea deblocarii si premiterii trecerii spermei prin tractul reproductiv.

Tratamentul cu antibiotic se prescrie in situatia in care hipospermia este cauzata de o infectie bacteriana.

Un diagnostic incert al cauzelor care stau la baza ejaculatului diminuat determina medicii sa apeleze la alte metode de a restabili fertilitatea barbatului sau de a ajuta un cuplu care se confrunta cu astfel de probleme sa aiba un copil, una dintre ele fiind inseminarea artificiala sau fertilizarea in vitro.

Citeste si despre