Endometrioza: cauze si tratament

| | Actualizat: 2016-06-07 17:23:43

Endometrioza: cauze si tratament

Endometrioza este considerata un fel de "cenusareasa" a bolilor ginecologice, deoarece nici in momentul de fata, cu tot progresul stiintific, medicina nu a reusit sa ofere o explicatie completa si logica pentru aceasta afectiune. 

Endometrioza este o boala progresiva, care afecteaza 10-15% din femei in timpul anilor de reproducere si a doua cea mai frecventa cauza a infertilititatii. 30% pana la 40% din femeile cu endometrioza fiind infertile. Durerea fizica alaturi de cea sufleteasca, data de incapacitatea de a avea copii, aduc cu sine depresie, oboseala, apatie, izolare.

Endometrioza consta in dezvoltarea endometrului, a mucoasei care tapeteaza peretii interni ai uterului, in cu totul alta parte decat la locul potrivit precum la nivelul ovarelor, a trompelor uterine, pe peretele abdominal intern, vezica urinara, intestin; uneori poate ajunge pana la plamani, maduva spinarii si chiar la creier.

"Sub influenta hormonilor, endometrul se mareste in fiecare luna pentru a primi o sarcina, iar in lipsa acesteia endometrul se elimina si astfel se declanseaza menstruatia. In timpul menstruatiei, celulele endometriale sunt eliminate, dar mucoasa din afara uterului nu are nicio modalitate de a parasi corpul si se inflameaza, se poate rupe sau forma tesut cicatrial dureros, care provoaca durere si dinsconfort. In mod normal normal menstruatia este asociata cu durere inainte de a incepe faza de sangerare propriu zisa, iar ea dispare in ziua a doua a menstruatiei. La femeile care sufera de endometrioza durerea continua toata perioada de sangerare si inclusiv dupa, de aceea este foarte important sa se prezinte la un consult amanuntit atunci cand se sesizeaza durere inainte si in timpul menstruatiei, dureri sau tulburari intestinale, pelviene, in timpul sau dupa actul sexual sau miscari intestinale sau urinare dureroase in timpul perioadelor menstruale. Pentru unele femei durerea este atat de mare incat ajunge sa le afecteze si viata de zi cu zi", explica dr. Silviu Istoc, medic specialist Obstetrica-Ginecologie.

Care sunt cauzele endometriozei

Cauzele raman inca necunoscute, exista doar posibile teorii. Ce se stie sigur este ca boala e strict legata si agravata de hormonii feminini (estrogeni). Unii cercetatori spun ca la menstruatie tesutul menstrual este impins retrograd in trompele uterine, intra in cavitatea abdominala si de acolo se implanteaza la nivelul pelvisului, determinand astfel simptomele endometriozei.

Deoarece in timpul menstruatiei tesutul sangereaza la fel ca endometrul, sangele poate cauza iritatii ale tesuturilor invecinate care se inflameaza si formeaza chisturi sau cicatrici. Majoritatea medicilor sunt de acord cu faptul ca aproape toate femeile au menstruatie retrograda prin trompe, insa doar cele care au probleme de imunitate ajung sa dezvolte endometrioza.

Alte teorii atesta inclusiv predispozitia ereditara de aparitie a endometriozei. De obicei, daca mama are boala, fiica o va dezvolta, dar intr-o forma mai severa. De asemenea, s-a demonstrat ca endometrioza apare si la femeile cu histerectomie (uter scos, ce duce la disparitia menstruatiei) sau, in cazuri rare, la barbatii carora li s-a administrat hormoni estrogeni dupa operatia de prostata.

Sunt banuite si disfunctiile imunitare (boli autoimune), dar nu se stie daca acestea se incadreaza la cauze sau la consecinte ale bolii. Mai sunt si teorii legate de toxinele din mediu si din alimentatie ce au efect asupra nivelului hormonilor reproducatori, si distrug membrana celulara.

Cum se depisteaza endometrioza

"Este foarte important ca femeile ce sufera de simptomele endometriozei sa-si faca anual controale pentru a-si verifica ovarele. Daca acestea prezinta chisturi de diferite dimensiuni, cu un aspect caracteristic pentru endometrioza, diagnosticul poate fi pus. Prin ecografia transvaginala nu se poate depista decat boala avansata, deoarece aici se vor vedea doar chisturile care apar tarziu in evolutie. De aceea, diagnosticul de certitudine se realizeaza prin laparoscopie, o metoda minim invaziva si foarte precisa ce perminte si vizualizarea implantelor de endometrioza si excizia lor. Dupa aceasta sarcina poate aparea in urma tratamentului", adauga dr. Istoc.

Alte teste de diagnostic ce pot fi facut optional inainte de laparoscopie sunt testele de sange – markerul CA125, care in anumite valori indica prezena tesutului uterin in alte locuri decat in abdomen, tomografia computerizata, rezonanta magnetica, etc.

"Chiar am avut o pacienta care suferea de durere pelvina cronica, care in timpul menstruatiei sau la contactul sexual devenea atroce, nu mai ceda la nimic, ajungand sa produca tulburari psihice cum ar fi anxietatea sau depresia. I se prescriau mereu medicamente pentru durere, inutile insa. In acelasi timp ea incerca sa ramana insarcinata, dar fara succes. Operatia laparoscopica a evidentiat implanturi endometriozice vechi, fibroase, care invadasera peretii abdominali si rectul, facand operatia extrem de dificila. Dupa 3 ore s-au reusit eliminarea majoritatii implanturilor, iar pacienta nu mai avea absolut nicio durere, lucru considerat imposibil de medicii ce o consultasera inainte. Dupa 6 luni pacienta a ramas insarcinata prin fertilizare in vitro (era cruciala obtinerea cat mai rapida a sarcinii, deoarece riscul de recidiva era foarte ridicat). dupa nastere, endometrioza a recidivat, pacienta a suferit o a doua interventie, iar acum face demersurile pentru o noua sarcina. Dupa nastere va fi supusa unui tratament cronic de supresie a endometrului din cauza riscului ridicat de recadere", adauga dr. Istoc.

Tratamentul endometriozei

In prezent nu exista nici un tratament medical curativ. Medicamentele antiinflamatoare sunt des folosite pentru a alunga durerea pelvina si a usura disconfortul. Unele medicamente se pot elibera fara reteta cum sunt aspirina si ibuprofenul.

Chirurgia laparoscopica este considerata acum standard pentru tratamentul chirurgical al endometriozei, deoarece ofera chirurgilor posibilitatea de a vizualiza chiar si proliferari mici endometriozice. Cicatrizarea este limitata la trei incizii mici pe abdomen, iar recuperarea este foarte rapida. Cele mai multe femei vor sesiza ameliorarea durerilor, iar in cazul celor cu tratament de infertilitate esuat, dupa laparoscopie vor avea o sansa mai buna de a obtine o sarcina.

Se mai poate folosi si terapia cu hormoni, pentru a incerca oprirea sau diminuarea menstruatiei pentru o perioada cat se poate de lunga, in asa fel incat implanturile sau leziunile sa nu se agraveze. Majoritatea acestor terapii pot fi administrate pentru o perioada limitata de timp, pentru ca pot cauza si efecte secundare la unele femei. Acest tratament este mai eficient dupa efectuarea tratamentului chirurgical.

Endometrioza are un risc de recidiva de 20%-30%, dupa un an de tratament medicamentos si de 40%-60%, dupa cinci ani. Chiar si dupa operatie, exista riscul de recidiva, dar boala nu mai are sanse de a se extinde foarte mult. Avantajul consta in faptul ca, prin eliminarea leziunilor endometriozice, majoritatea femeilor isi pot recapata fertilitatea.

Dr. Silviu Istoc este medic specialist Obstetrica-Ginecologie la Spitalul Medicover, in cadrul Departamentului de Medicina Materno-fetala si Chirurgie Ginecologica Minim Invaziva. Mai multe detalii puteti citi pe www.dristoc.ro si pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/DrSilviuIstoc

Citeste si despre