Remedii pentru durerile menstruale

| | Actualizat: 2017-05-22 12:01:13

Crampele menstruale (dismenoreea) sunt dureri inconfortabile localizate in zona pelvina care iti pot afecta viata si starea de dispozitie in fiecare luna, timp de foarte multi ani. Desi sunt considerate normale, exista o sumedenie de remedii medicamentoase sau naturiste care iau durerea "cu mana", ajutandu-te sa te simti mereu confortabil in zilele delicate ale lunii!

Comprese calde in zona pelvina

Unul dintre cele mai la indemana si rapide remedii la care poti apela atunci cand ai o criza dureroasa in zona pelvina sunt compresele cu apa calda. Inmoaie prosoape din bumbac in apa calduta si aplica-le in zona abdominala inferioara, din cand in cand. Caldura emanata de acestea iti ofera un confort imediat, avand rolul de a calma spasmele musculare dureroase de la nivelul uterului.  

Miscare fizica regulata

Printre nenumaratele beneficii pe care sportul le are pentru sanatatea ta, se numara si cel de reducere sau prevenire a crampelor menstruale lunare. Miscarea fizica regulata combate simptomele neplacute specifice sindromului premenstrual si le tine la distanta, pe termen lung.

Indiferent de tipul de miscare pe care il alegi - plimbari, alergari, inot, antrenamente de sala etc. - activitatea fizica stimuleaza creierul sa secrete beta-endorfine, care au actiune similara cu a morfinei, ajutand la calmarea rapida a dismenoreei.

Bai calde

Baile calde par sa fie un remediu confortabil si relaxant pentru dismenoreaa care-ti da batai de cap in zilele "delicate" ale lunii. Daca adaugi si cateva uleiuri esentiale pentru aromaterapie in apa calduta din cada, efectul va fi imediat si de lunga durata. Cele mai potrivite arome pentru reducerea durerilor pelvine cauzate de menstruatie sunt:

- musetelul;
- ghimbirul;
- lavanda;
- iasomia;
- roinita;
- rozmarinul etc.

Suplimente alimentare

Potrivit medicilor, crampele abdominale de dinaintea sau din timpul menstruatiei apar ori sunt accentuate si de carente de vitamine si minerale existente in corp. Deficienta de zinc, magneziu, calciu, vitamina D sau de complexul de vitamina B poate inrautati crampele.

In cazul in care nu furnizezi organismului doze suficiente de vitamine si minerale din alimente, este indicat sa apelezi la suplimente pentru a acoperi carentele si a combate dismenoreea.

Remedii naturiste din plante

In cazul in care ai incredere in medicina alternativa si preferi remediile naturiste in tratarea diverselor afectiuni cu care te confrunti, afla ca exista plante care au efecte benefice si in ameliorarea durerilor menstruale.

Printre plantele cu cel mai puternic rol impotriva acestui disconfort lunar se numara:

- ciubotica cucului;
- coada soricelului;
- busuiocul;
- cimbrul etc.

Anticonceptionale

Contraceptivele orale sunt o solutie pe termen lung pentru eliminarea simptomelor sindromului premenstrual. Administrarea orala a hormonilor ajuta la reducerea inflamatiei dureroase, dar si la diminuarea sangerarilor, in cazul menoragiei sau hipermenoreei (sangerarilor abundente).

Anticonceptionalele nu sunt o solutie in cazul in care vrei sa devii mamica, intrucat impiedica aparitia ovulatiei si fertilizarea ovulului.

Cere intotdeauna sfatul medicului inainte de a apela la aceasta forma de calmare a durerilor si ia in considerare si efectele secundare ale acestei metode hormonale.  

Medicatie calmanta sau antiinflamatoare

Medicamentele ar trebui sa fie ultima solutie la care apelezi pentru a scapa de durerile pelvine inconfortabile din perioada delicata a lunii. Daca niciuna dintre metodele anterioare nu au dat rezultate, iar durerile devin insuportabile, apeleaza la antiinflamatoare, care ajuta la detensionarea muschilor uterini - ibuprofen, meloxicam etc.

Desi nu au foarte multe contraindicatii si se elibereaza fara prescriptie medicala, medicamentele afecteaza stomacul si ficatul si nu trebuie sa apelezi la ele decat in caz de urgenta.

Crampele menstruale sunt cauzate de contractiile uterului si apar in faza din ciclul menstrual cand se elibereaza ovulul nefertilizat la ovulatie. Durerile apar din cauza ingreunarii circulatiei sanguine de la nivelul muschilor uterului. Muschii nu mai primesc suficient oxigen din vasele de sange, ceea ce conduce la disconfortul abdominal inferior pe care milioane de femei il experimenteaza lunar.

Mai cunosti si alte remedii eficiente impotriva durerilor menstruale? Spune-ne sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Citeste si despre