Anexita

| | Actualizat: 2007-01-07 20:07:27
Intrebare:

- Sunt casatorita de mai mult de trei ani si niciodata nu am ramas insarcinata. Ciclul este regulat, in limite normale. Am avut o anexita acum 3 ani... e posibil sa fi avut o influenta?

Raspuns:
 

Anexita reprezinta o reactie inflamatorie localizata la nivelul anexelor organelor genitale (trompa, ovar). Aceasta reactie inflamatorie apare ca raspuns la o agresiune fizica sau infectioasa la acest nivel: fie este vorba de o formatiune chistica fie de o infectie.

Exista anumiti agenti patogeni implicati in patogenia anexitelor ce produc aderente intre anexe si organele invecinate (de ex. sindromul Fitz Hugh Curtis din cadrul infectiei cu Chlamydia), aderente ce se manifesta clinic prin durere rebela la tratamentul antiinflamator (cedand doar in urma inlaturarii chirurgicale a aderentelor) si care pot constitui o cauza de infertilitate.

Un proces inflamator anexial poate modifica secretia hormonilor ovarieni, modificare care ingreuneaza atat realizarea fecundatiei in sine cat si sustinerea ulterioara a unei eventuale sarcini.

De aceea este recomandat sa va prezentati, impreuna cu sotul dumneavoastra a un cabinet specializat in diagnosticarea si tratarea infertilitatii cuplului. Multa sanatate!

dr. Ciprian Pop-Began
- Obstetrica ginecologie -Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sarbu

Detalii specialist

Citeste si despre