Art. 20. - Casatoria incheiata impotriva dispozitiilor privitoare la varsta legala nu va fi declarata nula daca, intre timp, acela dintre soti care nu avea varsta ceruta pentru casatorie a implinit-o ori daca sotia a dat nastere unui copil sau a ramas insarcinata.
Art. 21. - Casatoria poate fi anulata la cererea sotului al carui consimtamant a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt sot, prin viclenie sau prin violenta.
Anularea casatoriei din aceste cauze poate fi ceruta de cel al carui consimtamant a fost viciat, in termen de 6 luni de la incetarea violentei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei.
Art. 22. - In cazul in care sotul unei persoane declarate moarta s-a recasatorit si, dupa aceasta, hotararea declarativa de moarte este anulata, casatoria cea noua ramane valabila. Declararea nulitatii casatoriei nu are nici o urmare in privinta copiilor, care isi pastreaza situatia de copii din casatorie.
Art. 23. - Sotul care a fost de buna-credinta la incheierea casatoriei, declarata nula sau anulata, pastreaza, pana la data cand hotararea instantei judecatoresti ramane definitiva, situatia unui sot dintr-o casatorie valabila.
Declararea nulitatii casatoriei nu are nici o urmare in privinta copiilor, care isi pastreaza situatia de copii din casatorie.
Art. 24. - In cazul prevazut in Art. 23 alin. 1 cererea de intretinere a sotului de buna-credinta si raporturile patrimoniale dintre barbat si femeie sunt supuse, prin asemanare, dispozitiilor prevazute la divort.
Tot astfel, in cazul prevazut in Art. 23 alin. 2 se vor aplica, prin asemanare, dispozitiile prevazute la divort, in ce priveste drepturile si obligatiile dintre parinti si copii.