Catalin Dinu este realizatorul emisiunii RadioLaboratorul Junior la Radio Romania Junior. In acest laborator, "Profesorul Azet", experimenteaza descoperirea lumii si jocul. Catalin ne povesteste - in interviul pe care ni l-a acordat - ca nu intamplator si-a asumat acest rol de "descoperitor" de lume alaturi de copii, ci alegerea a fost si este permanent premeditata de pasiunea pentru joc si copilarie.
Copilul.ro: Noi, ca adulti, luam contact, relationam cu copiii prin prisma diferitelor roluri pe care le avem. Suntem parinti, unchi, matusi, copii, suntem educatori sau putem relationa cu copiii prin prisma profesiei noastre. In cazul tau, despre ce relatie este vorba? Prin prisma caror roluri sociale interactionezi cu copiii si in ce fel?
Catalin Dinu: Sunt foarte multe roluri pe care mi le asum zilnic in relatia cu cei mici. Dar rolul meu principal este rolul Profesorului Azet. In fiecare zi, la Radio Romania Junior sunt alaturi de prietenul meu Junior in Radiolaboratorul Junior. Incercam sa ne apropiem de copii, sa le oferim un mediu online sigur si sa ne jucam alaturi de ei. Cred ca ideea cheie in relatia mea cu cei mici este faptul ca ii ajut sa invete prin joc.
Eu, de la pupitrul Radio Romania Junior, iar ei din fata calculatoarelor. E o relatie speciala, care se construieste foarte greu. Trebuie sa treci dincolo de microfon, dincolo de fereastra video deschisa pe site, sa le castigi increderea si sa ii convingi ca jocul tau este cel mai interesant din lume. E o provocare in fiecare zi, dar daca pui pasiune in ceea ce faci vei trece mai repede decat crezi de toate obstacolele tehnologice ce iti stau in cale. Concluzionand, am norocul de a face in fiecare zi ceea ce imi place cel mai mult: sa ma joc!
Copilul.ro: Care este cea mai draga amintire legata de copilaria ta?
Catalin Dinu: Sunt multe. Imi vin in minte o gramada de peripetii din copilarie. Am copilarit in Bucuresti. Cele mai dragi amintiri sunt legate de vacantele de vara. Erau niste zile foarte lungi, foarte distractive, pe care le petreceam impreuna cu prietenii. Tin minte ca in acele zile, stateam in fata blocului, alaturi de prieteni, ore intregi.
Eram vreo 20 de copii. Inventam jocuri, alergam, saream, ne certam, ne impacam. Tin minte ca totul era foarte relaxat. Daca ne era sete, mergeam la vecinul de parter si ceream apa, daca vroiam mingea, strigam la bunica si ea mi-o arunca de la etajul 9, daca ne era foame, mergeam la magazin si ne luam biscuiti pe datorie. Nu aveam nicio grija. Stiam doar ca atunci cand se intuneca, mergeam acasa. Si a doua zi o luam de la capat. Erau 3 luni pline de soare, rasete si genunchi juliti.
Copilul.ro: Cum te-ai raportat la parintii tai si cum s-au raportat ei la tine, in copilarie? Au fost niste parinti aspri sau niste parinti toleranti? Ce crezi ca au facut bine si ce au facut mai putin bine?
Catalin Dinu: Daca toti parintii ar fi ca ai mei, atunci am trai in Tara Minunilor. Parintii mei sunt, mai intai de toate, prietenii mei. Nu e un cliseu, e un noroc extraordinar. La noi in familie se discuta orice. Copil fiind si chiar si acum, gaseam si gasesc in parintii mei un sprijin fabulos. Pe vremea scolii primare, nu intelegem, de exemplu, de ce colegii mei de clasa sunt foarte panicati inaintea unei sedinte cu parintii si foarte tristi dupa. Nu imi puteam inchipui cum arata relatia parinti-copil in alta casa. Am fost si sunt cel mai norocos fiu din lume: eu sunt mandru de parintii mei, iar ei sunt mandri de mine!
Copilul.ro: Iti amintesti cum primeau parintii deciziile tale? Le acceptau, discutati sau isi impuneau punctul de vedere?
Catalin Dinu: Am obiceiul de a gasi in fiecare zi un nou lucru minunat. Asa eram si cand eram mic. Astazi vroiam sa ma fac karatist, maine pianist si poimaine informatician. Poate ca asa e fiecare copil. Doar ca eu treceam la fapte. Si ai mei m-au sustinut mereu. Bineinteles, daca acea activitate nu era periculoasa pentru mine. Asa se face ca, in copilarie am facut karate, atletism, muzica, cursuri de informatica, limbi straine, teatru, dans chiar si aruncarea cu ciocanul. Ceea ce au facut parintii mei - si le sunt profund recunoscator pentru asta - este faptul ca m-au lasat sa imi dezvolt liber creativitatea. M-au invatat un lucru minunat: acela ca orice vis ai avea, il poti realiaza.
Au fost momente in care nu au fost total de acord cu deciziile mele, dar tot ce au facut a fost faptul de a ma preveni asupra lucrurilor rele care ar putea sa mi se intample. De cele mai multe ori au avut dreptate, dar faptul ca am invatat pe propria piele m-a ajutat teribil. Am experimentat multe cand eram copil si asa fac si acum. Asa se face probabil ca pana la varsta de 25 de ani am fost realizator radio, jurnalist, grafician, regizor, actor, copywriter, actor de dublaje, clovn, producator TV si maine probabil voi fi altceva. Si asta se datoreaza faptului ca parintii mei m-au sustinut intotdeauna.
Copilul.ro: Ce rol a jucat scoala in cresterea, in evolutia ta ca om? A fost o obligatie, a fost „serviciul tau” - cum spun multe mame copiilor lor - sau a fost o dragoste? Acesta relatie pe care ai avut-o cu scoala a fost influentata de dascalii, de educatorii pe care i-ai avut?
Catalin Dinu: Am invatat bine mereu. La inceput, de frica bunicii mele care mi-a povestit ca daca nu iau numai 9 si 10 voi deveni cioban. Am fost mereu genul de elev de prima banca, purtator de coronita pe fiecare 15 iunie. Mi-a placut la scoala, dar am fost genul de copil care invata cu placere daca ii placea profesorul. In fiecare ciclu de scoala, de la generala pana la master am cautat in profesorii mei repere. Nu au fost multi, dar daca ma gandesc bine am avut de-a lungul vietii mele scolare cam 5 profesori carora le datorez omul care sunt astazi.
Copilul.ro: Cand si cum ai descoperit ceea ce vrei sa faci mai departe? Cum ai stiut ca este drumul cel bun? Ce anume din ceea ce au facut parintii tai, educatorii tai si ce anume din ceea ce ai facut singur, te-a ajutat sa iti descoperi pasiunile?
Catalin Dinu: De foarte mic, am vrut sa nu am o meserie plictisitoare. Si, de aici, am inceput sa-mi construiesc un drum. Am o gramada de pasiuni. Unele dintre ele au aparut pur si simplu, altele au fost insuflate de anumiti oameni si intamplari. De la toti oamenii pe care i-am cunoscut si care m-au marcat, am luat partea lor cea mai buna. Ceea ce ma caracterizeaza este faptul ca in fiecare zi descopar ce vreau sa fac mai departe. E un drum care se construieste in fiecare zi, cu fiecare eveniment din viata mea, un drum care poate face oricand o cotitura la stanga sau la dreapta.
In domeniul in care lucrez imi place teribil faptul ca pot experimenta noi activitati. Prin clasa a III-a am vrut sa ma fac actor, in clasa a VII-a am vrut sa ma fac regizor, in liceu am vrut sa ma fac prezentator de radio. Unii pot vedea acest parcurs haotic, dar cel mai important este ca fac ceea ce imi place. Un om minunat, jurnalista Mary Schmich spunea in articolul "Advice, like youth, probably just wasted on the young" din 1997 din Chicago Tribune ca "oamenii interesanti pe care ii cunosc nu stiu ce drum sa aleaga la 22 de ani, oamenii cei mai interesanti nu stiu nici macar la 40".
Copilul.ro: Adulti fiind, suntem trecuti prin propriile cautari si nelinisti. Ce instrumente crezi ca ar fi cele mai potrivite pentru a-i ajuta pe copii sa descopere lumea si oportunitatile ei? Sa isi descopere pasiunile?
Catalin Dinu: Nu cred ca exista o metoda sau un drum corect pentru asta. Sunt de parere ca poti ajunge la lucruri incredibile, experimentand. Asa m-au incurajat parintii mei si bine au facut. Copilaria este timpul potrivit pentru experimente de tot felul. Ceea ce se pierde dupa aceasta perioada este curajul, iar societatea ne insufla anumite standarde pe care e "bine" sa le urmam. Poti face lucruri incredibile daca treci de bariere si daca ai un gram de curaj.
Copilul.ro: Povestile, teatrul, filmele, televiziunea, calculatorul pot fi instrumente in educatia si in descoperirea pasiunilor copiilor? Care dintre aceste canale iti plac si care nu?
Catalin Dinu: Societatea si tehnologia ne ofera atat de multe canale de comunicare. Toate iti pot aduce beneficii. Cel mai mult conteaza mesajul pe care il transmit. Nu pot face o departajare intre toate aceaste instrumente, fara a avea un anumit context. Imi plac toate si toate pot aduce valoare unui anumit mesaj.
Copilul.ro: Ramanand la instumentele de educare clasice, ne-ar placea foarte tare sa ne spui care a fost cartea ta preferata in copilarie si care este cartea preferata acum. Ce au schimbat ele in felul tau de a vedea lumea, ce a fost si este diferit de la aceste carti incolo?
Catalin Dinu: Sunt multe carti dragi sufletului meu. Le pastrez mereu alaturi de mine pe cele care au reusit sa vorbeasca despre mine sau care s-au potrivit in contextul vietii mele, la un moment dat. Imi amintesc ca pe la 5 ani aveam o carte preferata numita "Povesti Rusesti". Avea o coperta rosie si o primisem de la Mos Nicolae.
Apoi, in clasele I-IV, am citit doar lecturile suplimentare de la scoala, nu am fost un copil cititor, poate si din cauza faptului ca nu imi plac romanele de aventuri sau cele istorice, atat de prezente in programa scolara. Momentul in care a inceput sa-mi placa cu adevarat sa citesc a fost prin clasa a VII-a cand am citit "De veghe in lanul de secara" de J.D. Salinger. Ceea ce mi-a dat acea carte a fost un profund sentiment de liberate. Si asa se intampla la fiecare recitire. Nu stiu daca acum am o carte preferata, dar in top 3 intra „Micul Print” de Antoine de Saint-Exupéry, „1984” de George Orwell si „Orient, Occident” de Salman Rushdie.
Copilul.ro: Exista o varsta la care putem spune ca educarea si educatia iau sfarsit? Care crezi ca este varsta cand se termina copilaria? Cand ar trebui sa ne consideram oameni mari, cand ar trebui sa nu ne mai uitam la desene animate, sa nu mai citim povesti, sa nu ne mai jucam?
Catalin Dinu: Romanii au obiceiul de a spune vorbe intelepte. Iar vorba "Omul cat traieste, invata" e foarte adevarata. Educatia nu se termina cu scoala. Sunt in permanenta in jurul tau un milion de lucruri pe care le-ai putea invata. Trebuie doar sa deschizi bine ochii, sa iti faci putin timp si sa iti insusesti acel lucru.
Copilaria se termina fara sa dea de stire. Important e sa stii cum sa faci sa o tii langa tine cat mai mult timp. Sa fii copil nu inseamna numai sa te duci la scoala, sa te uiti la desene animate si sa te joci. E o stare mult mai profunda. Inseamna sa fii curios, sa experimentezi, sa cauti dreptatea si sa nu ti cont de bariere si constrangeri. Poti duce cu succes toate aceste atribute cat mai departe in viata. Cu totii am fost minunati atunci cand eram copii, dar ce bine ar fi daca toti am reusi sa purtam cu noi aceasta minunatie. Dupa cum zicea si Antoine de Saint-Exupéry "Toti oamenii mari au fost mai intai copii, dar putini dintre ei isi mai amintesc acest lucru".