Mariana exista, nu este o himera si niciun personaj inventat. Mariana P este colega, prietena, confidenta mea de 12 ani. Mariana a fost angajata in locul meu, cand eu stateam in concediu de crestere cu Andreea. Cand m-am reintors la serviciu, in anul 2000, am privit-o – poate - cu reticienta. Am gresit. Mariana este cel mai curat, cel mai frumos OM pe care mi l-a scos viata in cale.
Mariana nu te cearta si nu da sfaturi absolut niciodata. Ea te invata numai prin prezenta. De la Mariana am invatat mai multe decat am invatat poate de la mama. De la ea am invatat sa gatesc, sa iubesc florile, sa ingrijesc o gradina, sa am grija de un animal. Si nu pentru ca imi spunea: „Fa asa!” sau „Fa altfel!”. Ci pentru ca ne intalneam dimineata, ca fetele, la o cafea. Incet, incet, ajunsesem sa venim din ce in ce mai devreme la serviciu, pentru ca ne incarcam bateriile, la acea cafea de dimineata.
Si fiecare povestea ce a facut peste ziua ce trecuse. Si mi-a placut ce facea ea, ce povestea ea si puneam in practica. Asa am ajuns sa am o curte plina de flori care mai de care mai frumoase, ingrijite dupa sfaturile ei si mai ales cu mult drag. Asa am facut prima mea mancare, prima ciorba, primele prajituri.
De la ea am invatat ce inseamna echilibrul sufletesc, de la ea am invatat cum sa ma port cu Andreea, iar Andreea a invatat de la Alexandra, fiica Marianei, sa ii placa limba engleza. Sotul Marianei, instructor auto, a incercat sa ma invete sa conduc. Poate suprema incredere pe care mi-a acordat-o a fost ca s-a urcat in masina condusa de mine, evident cu sotul ei in dreapta. Si spun ca a fost o mare dovada de incredere pentru ca ea nu se urca absolut niciodata intr-o masina condusa de un elev.
Ne petreceam si timpul de dupa serviciu impreuna. Plecam pe jos spre casa, iar atunci cand timpul ne permitea ne opream sa bem o cafea. A fost alaturi de mine si in momente mai putin placute. M-a sustinut, m-a mangaiat, m-a ajutat si financiar.
Desi de 2 ani drumurile noastre s-au despartit, noi doua am pastrat legatura. Ne vedem macar la cateva luni si stam la o cafea si la o discutie. Recunosc ca imi este greu sa nu o mai vad in fiecare zi. Imi e dor sa o ascult, sa o vad, sa invat de la ea. Pentru ca am intalnit-o cand eram, poate, o copila, Mariana si-a pus amprenta asupra formarii mele ca om.
Stiu ca trebuie sa profit de timpul ramas, stiu ca trebuie sa ma incarc de Mariana, pentru ca din pacate, mai devreme sau mai tarziu, Mariana va pleca. Si va pleca pentru ca de cateva luni se lupta cu o boala crunta. Mariana este PUTEREA mea, iar randurile acestea sunt NEPUTEREA MEA.
Iti multumesc pentru ca existi in viata noastra! Ai fericit un om, numai prin prezenta ta.
Povestea ne este povestita noua si voua de ioanabalescu, mama, prietena si om