Corpul trece printr-un stres imens in timpul travaliului si expulzarii fatului si are nevoie de ceva timp pentru recuperare. Insa nu ai timp pentru asta deoarece bebelusul are nevoie de atentia ta. Cum faci fata oboselii?
Cat dureaza oboseala dupa nastere?
Din pacate, aceasta poate dura si luni intregi. Totul depinde de forta si puterile cu care esti inzestrata de la natura, de modul in care te alimentezi, hidratezi si reusesti sa te odihnesti cand ai in ingrijire un copil abia nascut.
Felul in care te odihnesti dupa nastere depinde si de programul de somn, orele meselor si de ajutorul pe care il ai acasa din partea taticului sau a altor membri ai familiei.
Desi fireasca pana la un punct, oboseala mai poate avea si alte cauze, unele dintre ele fiind inca necunoscute.
Unii specialisti au asociat oboseala cu depresia postpartum. Lipsa de somn si nasterea in sine pot contribui la o stare de tristete profunda, letargie si apatie. Important este sa te auto-analizezi. Si daca observi ca suferi de insomnie, iti pierzi interesul in a mai face lucrurile care iti placeau inainte si te simti trista mai tot timpul, mergi la medic.
Anemia poate cauza oboseala dupa nastere. Daca sufereai deja de anemie in timpul sarcinii si ai pierdut cantitati semnificative de sange la nastere, este posibil ca aceasta sa se fi accentuat. Cere medicului sa iti prescrie suplimente pe baza de fier si alte vitamine prenatale.
In alte cazuri oboseala poate fi un simptom al hipotiroidiei. Cele mai multe cazuri apar la 4 sau 8 luni dupa nastere.
Chiar daca pare aproape imposibil trebuie sa ai grija sa iti iei suficient timp pentru a-ti reincarca bateriile si pentru a te relaxa din cand in cand. Iata cateva trucuri care te pot ajuta sa faci acest lucru:
- solicita ajutorul prietenilor, rudelor, bunicilor in ingrijirea nou-nascutului;
- odihneste-te cat poti de mult - dormi odata cu bebelusul, pune-l pe tatic sa aiba grija de el o ora sau 2 pentru a te odihni etc.;
- bea foarte multa apa; deshidratarea accentueaza starea de oboseala, de aceea este important sa te asiguri ca bei suficiente lichide zilnic;
- consuma alimente care iti ofera energie si care combat depresia postnatala (proteine, alimente cu Omega3, ciocolata etc.);
- cere medicului sa iti prescrie suplimente de vitamine, chiar daca alaptezi; este posibil sa ti le recomande chiar pe cele prenatale;
- iesi in oras, viziteaza prietenii si ai grija sa ai o viata sociala activa;
- mergi la saloane de spa sau de relaxare pentru a face masaj sau alte terapii care sa te ajute sa iti reincarci bateriile;
- amana vizitele prietenilor in primele saptamani dupa nastere; ai nevoie de o perioada de recuperare, dar si de adaptare la noul statut de mamica si la ce presupune el si nu ai nevoie de vizite si agitatie prin casa.