Taierea cordonului ombilical mai tarziu, beneficii pentru bebe

| | Actualizat: 2013-07-15 16:00:00

Taierea cordonului ombilical la cel putin 1-3 minute dupa nastere poate avea beneficii multiple asupra sanatatii bebelusului. Desi medicii se grabesc sa taie cordonul imediat dupa scoaterea copilului din uterul mamei, noile descoperiri ale medicilor i-ar putea determina sa mai amane putin timp momentul in care bebe este desprins complet de trupul mamei!

Beneficiile amanarii taierii cordonului ombilical la nastere

Desi controversele cu privire la amanarea momentului taierii cordonului care face legatura intre fat si mama persista de foarte multi ani, specialistii nu au avut, pana de curand, motive bine intemeiate pentru a face acest lucru. Insa o lucrare stiintifica publicata recent in "The Cochrane Database of Systemic Reviews" evidentiaza o noua serie de descoperiri si beneficii, care ar putea determina medicii sa mai astepte putin pana la momentul taierii cordonului ombilical. Studiul a fost realizat pe nu mai putin de 400 de copii, carora le-au fost taiate cordoanele ombilicale dupa cateva minute de la momentul scoaterii din uter.

Cercetarile au evidentiat ca amanarea momentului taierii cordonului ofera mai mult timp sangelui sa treaca prin placenta, imbunatateste depozitele de fier din organism si creste nivelul hemoglobinelor din sange. Nou-nascutii carora le este taiat cordonul ombilical la cel putin 1 minut dupa scoaterea lor din uterul mamei au, timp de 24-48 de ore dupa nastere, niveluri mai crescute ale hemoglobinelor. Acest lucru inseamna ca prezinta riscuri foarte mici de a dezvolta deficiente de fier in primele 3-6 luni dupa nastere.

Se previne astfel anemia neonatala a nou-nascutilor si riscurile sau complicatiile asociate acestei afectiuni. Amanarea momentului taierii cordonului ombilical ajuta la si la cresterea in greutate a bebelusului, la momentul nasterii. Cu cat se asteapta mai mult, cu atat copilul primeste mai mult sange si substante nutritive de la mama si ia mai mult in greutate.

Exista riscuri asociate amanarii taierii cordonului ombilical?

Multi specialistii au speculat faptul ca daca taierea cordonului se realizeaza mai tarziu dupa nastere, exista riscul aparitiei hemoragiilor postnatale si scaderii nivelului hemoglobinei la mama. In plus, acestia au ridicat si problema aparitiei problemelor serioase la nou-nascut, unul dintre ele fiind icterul neonatal. Insa cercetarile facute de specialisti si studiile intreprinse pe mai multi nou-nascuti nu au evidentiat nicio problema de sanatate la mame sau la copii, din cauza amanarii momentului taierii cordonului.

Anemia neonatala si deficienta de fier din organism sunt doua dintre cele mai comune si periculoase probleme de sanatate care apar la nou-nascuti, imediat dupa nastere. Acestea pot avea un impact negativ puternic in neurodezvoltarea acestora. Cu ajutorul unei masuri foarte simple si la indemana medicilor - taierea cordonului ombilical la cateva minute dupa nastere - aceste riscuri pot fi complet evitate.

Tu crezi ca amanarea momentului taierii cordonului ar putea fi benefica pentru bebelus? Mai cunosti si alte informatii relevante despre aceasta descoperire importanta? Impartaseste-le cu noi in sectiunea de comentarii de mai jos! 

Citeste si despre