Fiica mea s-a nascut moarta, iar angajatorul meu nu a vrut sa imi dea concediu pentru a ma recupera

Nu ma asteptam sa raman insarcinata, dar in iunie 2020, partenerul meu si cu mine am aflat ca urmeaza sa devenim parinti. Chiar daca eram surprinsa si speriata, ma simteam pregatita! 

In calitate de viitoare mama, am inceput imediat sa planific si sa ma pregatesc pentru copilul care crestea in mine. Chiar si la cateva luni distanta de data la care trebuia sa nasc, am chemat e chipa de muncitori sa faca o curatenie in profunzime in casa.

In noiembrie 2020, mi-am adunat familia si prietenii in aer liber, la o vinarie superba, pentru a sarbatori nasterea copilasului meu. Privind in urma, ma bucur ca am facut din acest eveniment unul de neuitat, pentru ca a fost singura petrecere pe care fetita mea o va avea vreodata. A fost cea mai frumoasa zi din viata mea si, sincer, probabil singura. 

Fetita mea a murit in pantecele meu

Cateva saptamani mai tarziu, in jurul Zilei Recunostintei, am simtit miscari neregulate in burta, dar abia cateva zile mai tarziu i-am trimis un mesaj doulei mele. I-am spus ca nu mai simtisem copilul miscandu-se toata ziua, iar ea m-a incurajat sa merg la spital. Cand am facut-o, moasele mi-au spus ca inima fetitei mele nu mai bate. Am ramas acolo, in stare de soc. Aaliyah a mea era moarta. Mi-am spus ca trebuie sa trec peste asta. Trebuia sa-mi stapanesc emotiile pentru moment.

Fara sa ma gandesc ca la programare ar fi fost nevoie ca partenerul meu sa fie prezent, m-am dus singura. L-am sunat pentru a-i spune ce s-a intamplat, iar el a venit la spital. Am fost dusi intr-un salon din sectia de travaliu si nastere. Moasele au incercat sa ma convinga sa folosesc un scaun cu rotile, dar am refuzat, insistand ca pot sa merg pe jos.

In mare parte, am rezistat in cele patru zile cat am stat in spital - in afara de cateva momente in care am izbucnit in lacrimi si am simtit ca atarn de un fir de ata. 

Pe 1 decembrie, travaliul nu progresa - era ca si cum corpul meu era inghetat. Am ales sa iau medicamente impotriva anxietatii si sa mi se administreze o epidurala. La scurt timp dupa aceea, am nascut-o pe Aaliyah. Am facut o fotografie cu ea pentru a-mi aminti ziua in care s-a nascut.

Dupa interventia chirurgicala de indepartare a placentei, am fost categorica si am vrut sa merg acasa. Sotul meu m-a ajutat sa ma plimb prin spital pentru a ma reface dupa epidurala si apoi am plecat de acolo.

A fost greu sa parasesc maternitatea fara sa imi tin copilul in brate

Externarea a fost incredibil de grea. Simteam ca toata lumea se holba la mine si stia prin ce tocmai trecusem. Am stat la un hotel cu mama mea in acea noapte. Am baut un pahar de vin si am adormit imediat. A fost doar o eliberare de tot ceea ce trecusem in ultimele cateva zile.

In saptamanile de dupa nastere, am luat legatura cu angajatorul meu pentru a discuta despre cele intamplate. Eram profesor in Washington, DC. Imi faceam griji in legatura cu ideea de a le spune ca bebelusul meu murise si de a le spune ca voi avea nevoie de cateva saptamani libere pentru a-mi vindeca corpul. Mi s-a spus ca nu mi se poate acorda un concediu pentru lauzie de pentru ca nu puteam obtine un certificat de nastere - ca trebuia sa ma intorc la serviciu.

Am postat pe Instagram fotografia in care o tin pe Aaliyah in brate la inceputul lunii ianuarie, explicand cum mi-a fost revocat concediul. A devenit virala. Cel putin 2.000 de persoane m-au contactat, spunand ca situatiile lor erau similare cu a mea.

In mai 2021, am decis sa parasesc sistemul de invatamant, ceea ce a dus la o alta forma de suferinta. Eram hotarata sa incep ceva pentru a le permite altor familii indurerate sa stie ca nu sunt singure. Si asa s-a nascut „Aaliyah in Action”. Cu ajutorul donatiilor, cream pachete tangibile de sustinere a doliului pentru familiile care se confrunta cu un avort spontan sau cu moartea unui copil la nastere. Pachetele au fost trimise, pana acum, in 40 de state si in peste 30 de spitale.

In unele zile, nu ma ridic de pe canapea timp de 48 de ore, plangand si comandand mancare la pachet. Apoi, sunt zile in care reusesc sa lucrez, sa fac sport, sa pregatesc cina si sa spal rufele. Acesta este modul meu de a face fata perioadei de doliu.