Experienta nasterii este cu siguranta marcanta atat pentru viitoarea mama, cat si pentru bebelusul care porneste in calatoria catre lumea exterioara. Fiecare femeie insarcinata se intreaba cum percepe micutul ei venirea pe lume si ce simte acesta atunci cand este luat in brate pentru prima oara de cea care i-a dat viata.
Chiar daca bebelusul nu constientizeaza ce se intampla de fapt in momentul nasterii, el trebuie sa faca fata cu brio provocarilor nenumarate ale primului contact cu mediul extern.
Iata cateva curiozitati pe care orice graviduta le are cu privire la experienta nasterii din perspectiva nou-nascutului si explicatiile oferite de stiinta medicala pentru acestea.
Cum reuseste bebelusul sa respire la nastere?
Travaliul declanseaza o serie de schimbari mecanice si psihologice menite sa pregateasca fatul pentru prima lui gura de aer. In uter, oxigenul este transportat catre bebelus prin placenta.
Contractiile din timpul nasterii si presiunea care apasa pe pieptul micutului atunci cand iese prin canalul de nastere golesc plamanii de lichid, astfel incat organele respiratorii sa se extinda si sa se umple cu aer la contactul cu atmosfera.
Foto: wikimedia.org
Cum isi pastreaza bebelusul temperatura normala a corpului?
Felul in care nou-nascutul reuseste sa se adapteze temperaturii salii de nastere dupa ce a stat 9 luni in pantecul calduros este o alta intrebare frecventa adresata de mamici. Glanda tiroida joaca un rol foarte important in acest proces.
In timpul sarcinii, tiroida produce un tip special de grasime care ajuta bebelusul sa-si regleze temperatura corpului in afara uterului. In acest fel, organismul micutului este ajutat sa infrunte cu brio tranzitia brusca in mediul exterior.
Bebelusul meu simte durere la nastere?
Medicii au ajuns la concluzia ca nou-nascutii simt o oarecare durere in timpul travaliului si al nasterii, insa natura si intensitatea senzatiilor sunt inca un subiect suspus dezbaterilor. Acest lucru se poate intampla atunci cand bebelusul se "strecoara" prin canalul nasterii.
Unii experti considera ca eventuala durere pe care o percepe fatul se aseamana cu sentimentul de a fi strans intre doi pereti ingusti in mod treptat. Mai exact, este vorba de acea senzatie de compresie pe care o ai atunci cand incerci sa te tarasti pe sub un gard, de pilda.
Bebelusul meu vede si aude perfect imediat dupa ce se naste?
Asa cum nu exista nicio certitudine legata de natura durerii la nastere, medicii nu pot fi siguri nici de masura in care bebelusul poate sa auda si sa vada atunci cand soseste pe lume. Totusi, s-a stabilit deja ca acesta iti dezvolta simtul auditiv inca din pantec, recunoscand vocea mamei sale.
Acest proces miraculos este o metoda a naturii de a inlesni legatura puternica dintre mama si copilul sau. Cat despre vedere, specialistii spun ca ea este neclara si incapabila sa se concentreze pe obiectele din jur.
Chiar si asa, daca nou-nascutul se afla la 20-40 centimetri de chipul mamei sale, el va distinge trasaturile acesteia tot datorita capacitatii naturale de a dezvolta o conexiune cu mama.
Cum se misca bebelusul in timpul nasterii?
Pe masura ce travaliul progreseaza, copilul va face tot posibilul sa accelereze procesul nasterii.
- pentru a declansa dilatarea cervixului, bebelusul va depune o presiune sporita in directia canalului de nastere;
- bebelusii efectueaza de obicei mai multe rasuciri pentru a gasi calea cea mai usoara de a se "strecura" spre exterior;
- odata ce capusorul nou-nascutului a iesit, restul nasterii se deruleaza rapid si lin.
Nasterea prin cezariana este diferita pentru bebelusul meu?
In mod clar, nasterea prin cezariana este o experienta diferita fata de cea a nasterii naturale. In primul rand, deoarece bebelusul nu mai este nevoit sa treaca prin spatiul stramt al canalului de nastere, capusorul lui nu va mai fi usor deformat in primele zile de viata.
Apoi, respiratia fatului nascut prin cezariana este mai rapida si mai superficiala. Contractiile pantecului din timpul nasterii normale si presiunea toracica resimtita la trecerea prin canal au rolul de a goli plamanii de lichid. Cand bebelusul vine pe lume in urma operatiei, plamanii sai pot fi inca umpluti cu lichid amniotic, care va fi absorbit de organism intr-o zi sau doua.