Despre nastere se spune ca este un moment magic, special, idilic, ca mama se simte coplesita de fericire si de dragoste pentru puiul pe care tocmai l-a adus pe lume.
Un tablou minunat, nu? Dar cum ramane cu lucrurile care nu se vad mereu in acest tablou?
Putine femei admit ca exista si parti neplacute sau majoritatea uita de ele pentru ca palesc in fata celor bune, dar ar fi bine sa stii ca te asteapta si lucruri mai putin idilice odata cu aducerea pe lume a unui copil.
Kayla Gonzales este o fotografa care a asistat la zeci de nasteri pentru a le imortaliza. A nascut si ea cinci copii, iar la ultimul s-a aflat in fata camerei foto, in timp ce in spatele ei a stat prietena sa, Heather Gallagher. Rezultatul, o fotografie care arata dura realitate a lauziei la 48 de ore dupa nastere.
La a cincea nastere, Kayla s-ar fi asteptat sa ii fie mult mai usor, dar nu e niciodata la fel. "Corpul meu parca e rupt in doua, ma doare tot, nu simt ca ma conectez atat de usor de data asta...", spunea Kayla la 48 de ore dupa nastere.
Epuizarea dupa nastere nu este doar fizica, ci si emotionala si mentala!
Asa cum fiecare nastere e diferita, si lauzia ese mereu altfel. Si nu e nicidecum atat de idilica si minunata cum ni se spune. Cu siguranta Kayla nu este singura femeie care a trecut prin momente precum cele traite de ea in momentul in care a fost facuta fotografia. Singura acasa, obosita, asezata pe toaleta cu copilul langa ea, intr-un leagan; cu dureri, cu pieptul umflat, cand furi cateva minute pentru a merge la toaleta si a face un dus rapid inainte de a hrani din nou bebelusul.
Ce spune Kayla despre acest moment? Lucruri in care multe femei probabil se vor regasi!
„Aceasta fotografie rezuma perfect primele 48 de ore. In timp ce nasterea a fost momentul meu in toate felurile posibile, culmea puterii feminine si a feminitatii, momentele de dupa nastere m-au aruncat in directia opusa, in cele mai negre adancuri fizice, emotionale si mentale. Avand deja 4 copii, eram pregatita pentru asta. Aveam sprijin. Aveam asteptari realiste.
Dar aceste zile sunt al naibii de grele, nu ai cum sa le ocolesti. Aceasta zi fusese lunga si foarte stresanta. Fetita mea cea mai mica s-a trezit si a realizat ca nou nascutul era acolo sa ramana. A plans mai toata ziua. Am primit facturi care trebuiau platite imediat. Schimbarile hormonale incepusera deja si erau atat de intense, incat si eu am petrecut toata ziua plangand.
Imi era dor rau de fetele mele mai mari. Pe langa toate astea, un travaliu de 72 de minute nu e chiar asa usor de depasit. Bazinul parca imi era rupt si era aproape imposibil sa merg. Ma dureau muschi pe care habar n-aveam ca ii aveam, iar aceasta durere cobora fulgerator pe piciorul drept. Crampele erau atat de intense, incat simteam ca parca sunt in continuare in travaliu.
Nasterea s-a produs rapid, parca nu am avut timp sa imi dau seama ce s-a intamplat. Bebelusul meu parea nefamiliar: era mai mic decat ceilalti si, in mod neasteptat, baiat. Parea ciudat si strain si eu ma chinuiam sa creez o legatura cu el la fel cum se intamplase cand s-au nascut ceilalti copii. Laptele nu venise inca, iar el era infometat si nerabdator. In acest moment (surprins in fotografie - n.r.) voiam doar sa fac un dus.
Eram singura pentru ca partenerul meu plecase afara cu fetita cea mica, era nevoie sa i se deturneze atentia de la a ma vedea pe mine tinand in brate alt copil cand ea insasi voia doar sa fie tinuta in brate. Era prima data cand il pusesem jos pentru ca dupa nastere a trebuit sa il tin mereu aproape de pielea mea.
Eram ingrijorata ca el nu va avea rabdare suficient cat eu sa imi pot spala corpul obosit si coplesit de durere pentru a indeparta ziua oribila pe care o traisem. Cat s-a incalzit apa la dus, m-am asezat sa urinez, apasata de greutatea tuturor acelor sentimente, inainte de a ma aduna suficient pentru a profita de timpul limitat pe care il aveam inainte ca el sa aiba din nou nevoie sa stea la pieptul meu. Ceasul ticaie mereu. Asta inseamna post partum”.
Epuizarea dupa nastere nu este doar fizica, ci si emotionala si mentala. Starile emotionale ale unei femei care naste sunt foarte variate si se schimba imprevizibil. Dupa euforie poate simti o usoara tristete sau depresie, asa numitul "baby blues", amestecat cu frici. Sentimente ciudate, dar totodata normale.
S-ar putea crede ca o femeie care mai are copii trece mai usor peste toate acestea, doar ca grijile si emotiile cresc si ele proportional. Stii ca nu te vei putea concentra exclusiv pe nou nascut, pentru ca si ceilalti au nevoie de mama lor. Te intrebi cum vei reusi sa te imparti si cine va avea de suferit daca nu vei sti cum sa o faci.
Vestea buna este ca incet, incet sentimentele de tristete dispar, legatura cu bebelusul devine mai stransa si pentru mama, si pentru ceilalti din familie, iar corpul se va reface si el. Lucrurile vor intra intr-un normal nou si placut si peste toate lucrurile neplacute se va asterne uitarea.