Durerile in timpul travaliului

| | Actualizat: 2016-08-11 16:43:34

Atat travaliul, cat si nasterea propriu-zisa sunt insotite adesea de dureri fulminante la femei. In timp ce unele dintre viitoarele mamici experimenteaza dureri relativ moderate, majoritatea celor care nasc natural, dar si unele dintre cele care fac cezariana manifesta dureri incredibile si greu de suportat. Sunt ele normale? Si daca da, cum le ameliorezi?

Durerea in timpul travaliului, care este cauza?

Aceste dureri asociate travaliului si nasterii sunt normale, spun medicii, pentru ca au cauze asociate transformarilor fiziologice necesare pentru ca bebelusul sa poata fi adus pe lume in mod normal, fara probleme.

Durerea in timpul travaliului este cauzata in principal de contractiile de muschi uterine.

Pe langa acestea, presiunea care se exercita asupra cervixului conduce la dureri in timpul travaliului.

O alta sursa a durerilor o reprezinta si presiunea de la nivelul vezicii urinare si intestinelor pe care capul micutului o pune in incercarea de a face cunostinta mai repede cu lumea extrauterina. De asemenea, intinderea canalului de nastere si largirea vaginului pot determina aceste dureri la femeile care nasc natural.


Cum se manifesta durerea?

Intensitatea durerilor difera de la o femeie la alta. Unele pot avea dureri usoare, altele aproape deloc in timp ce altele pot manifesta dureri intense. Gravidele sustin ca acestea se aseamana cu:

  • crampe abdominale asemanatoare celor menstruale;

  • durerea se poate prelungi si la nivelul soldurilor;

  • dureri ca niste intepaturi;

  • crampe severe, recurente, asemanatoare celor manifestate in timpul durerilor de stomac, cand apare diareea.

Cum sa te pregatesti pentru dureri inainte de nastere?

  • sportul regulat in timpul sarcinii iti poate diminua durerea din timpul travaliului (pregateste corpul pentru stresul pe care-l va suferi la nastere);

  • cursuri prenatale in care inveti divesre tehnici de respiratie pentru a face fata durerilor, ca de exemplu Lamaze;

  • hipnoza;

  • yoga.

Iata ce mai poti face in timpul travaliului pentru a diminua durerile:

  • exercitii de meditatie;

  • plimbarile de colo pana colo;

  • masajul;

  • schimbarea frecventa a pozitiei;

  • dusul sau baia calduta

Medicamente calmante in travaliu

Odata intrata in travaliu, medicii ti-ar putea recomanda medicatie pentru a calma durerile. Exista mai multe tipuri de medicatie utilizate la nastere care pot fi administrate fara a pune in pericol fatul. Alegerea ei ramane in mare masura, la latitudinea ta.

  • anestezia epidurala;

  • analgezice;

  • tranchilizante;

  • rahianestezia;

  • anestezia alocala;

  • anestezia generala etc.

Vorbeste intotdeauna cu medicul in privinta alegerii unei metode cat mai potrivite pentru conditia ta medicala.

Lucruri esentiale pe care trebuie sa le iei in considerare privind controlarea durerilor la nastere

  • medicamentele reduc o parte din durere, dar nu pe toata;

  • medicamentele folosite pentru calmarea durerilor iti pot afecta nasterea – presiunea arteriala poate scadea brusc, nasterea poate fi intarziata sau grabita, pot provoca greata acuta, te pot deorienta usor si iti poti pierde controlul;

  • unele medicamente iti pot afecta bebelusul;

  • uneori, durerile nasterii pot fi mai intense decat iti poti imagina; multe femei care au dat dovada de curaj inainte de a intra in travaliu si au refuzat orice fel de medicament, s-au razgandit rapid in momentul in care au ajuns in acel punct.

Citeste si despre