Febra in timpul travaliului

| | Actualizat: 2011-11-16 17:36:44

Temperatura normala a corpului se incadreaza de obicei intre 36.5 si 37 de grade Celsius. Efortul depus de gravide in travaliu poate creste temperatura pana la 37.5 grade Celsius, fara a pune probleme medicale, insa daca aceasta se depaseste pe parcursul travaliului ar putea fi semn de deshidratare sau mai grav, de infectie si trebuie luate masuri medicale imediate!

Cauzele febrei in travaliu

O crestere a temperaturii corporale la 38 de grade Celsius in timpul travaliului ar putea indica o deshidratare a gravidei, ceea ce inseamna ca necesita un surplus de lichide.

Tot ce depaseste aceasta temperatura ar putea fi un semn de infectie, ceea ce inseamna ca ai putea avea nevoie de administrarea de antibiotice, atat in travaliu cat si o perioada dupa nastere.

Infectiile din timpul travaliului la femei sunt localizate in general in:

  • zona vaginala;

  • uter;

  • tractul urinar;

  • vezica urinara.

Nu toate infectiile care apar in travaliu sunt cauzate de o complicatie a sarcinii. Acestea pot aparea si pe fondul unor afectiuni preexistente sarcinii.

O alta cauza a aparitiei febrei in travaliu ar putea fi anestezia epidurala. O administrare prelungita a acestei anestezii (pe mai multe ore) ar putea determina cresterea temperaturii corporale, fara a avea legatura cu infectia, dar care ar putea fi tratata cu antibiotice de catre medici, pentru orice eventualitate.


Cum afecteaza febra travaliul si fatul?

Cresterea temperaturii nu afecteaza travaliul in sine. Daca aceasta este cauzata de o deshidratare, atunci travaliul s-ar putea prelungi (ba chiar s-ar putea opri, in unele cazuri). Aceasta ar putea conduce la inducerea travaliului.

Febra maternala in timpul tarvaliului are efecte si asupra fatului. Insa acestea apar pe termen scurt. La fat s-ar putea constata o crestere a pulsului de la 120-160 batai pe minut, cat ar trebui sa aiba, la peste 170 de batai. De asemenea, bebelusii nascuti din mame care au avut o temperatura de peste 38 de grade Celsius in timpul travaliului prezinta sanse crescute sa:

  • aiba un scor Apgar scazut la nastere;

  • prezinte o slabiciune musculara la momentul nasterii;

  • aiba nevoie de resuscitare sau oxigen;

  • sa aiba nevoie de ingrijiri speciale la sectia de terapie intensiva neonatala;

  • sufere un atac de apoplexie.

Nu s-au dovedit pana acum efecte pe termen lung cauzate de febra maternala la bebelusi in timpul travaliului. Bebelusii nascuti din mame care au avut febra ca urmare a unei infectii a lichidului amnitotic, pot prezenta dificultati de respiratie, chiar si pneumonie, care poate fi amenintatoare pentru viata lui.

Simptome asociate febrei care indica infectia in timpul travaliului

  • puls accelerat (peste 100 de batai ale inimii pe minut);

  • o usoara scadere a tensiunii arteriale;

  • stare generala alterata;

  • senzatie de greata;

  • letargie;

  • deshidratare (sete continua);

  • miros neplacut puternic al secretiillor vaginale;

  • inrosire la fata;

  • bufeuri de caldura alternate cu frisoane;

  • crampe abdominale minore, dar constante;

  • dureri de spate (in partea superioara, mai aproape de coste, unde sunt rinichii), indicand infectie urinara sau la rinichi.

Citeste si despre