"De ce ploua?" Pentru ca sunt nori pe cer si sunt plini cu apa. "Si de ce?" Pentru ca apa se evapora, ajunge in atmosfera, se condenseaza, devine grea si cade pe pamant sub forma de stropi.
"Dar de ce?" Pentru ca... stai sa ma uit pe Google. Recunosti tiparul? Este o forma de dialog pe care orice parinte il are cu cel mic cand trece prin etapa "de ce".
Etapa "de ce" poate fi obositoare pentru parinti, bunici si pentru orice adult care petrece timp cu copiii care o traverseaza.
Cei mici sunt avizi de informatii, iar parintilor le lipseste de cele mai multe ori tocmai rabdarea de a le furniza pe intelesul lor.
Ca adult, ajungi sa te intrebi cate intrebari pe minut poate sa puna copilul, daca exista vreo modalitate de a iesi din bucla intrebarilor, daca este normal sa puna atat demulte intrebari, ce si cum sa ii raspunzi daca pune intrebari mai delicate. Asta este si ironia etapei "de ce": ca desi, ca parinti, suntem mereu in fata intrebarilor copilului, ajungem sa ne punem si noi intrebari suplimentare.
Paul L. Harris, psiholog specializat pe dezvoltarea infantila, a realizat un studiu care arata ca intre varsta de 2 si 5 ani copiii pot pune un total de 40.000 de intrebari. 40.000! Ce zici, mami? Ce zici, tati? Sunteti pregatiti pentru asa ceva? Raspunsul corect nu este nici da, nici nu, ci TREBUIE!
Copilul nu trebuie descurajat sa invete, sa isi doreasca sa afle lucruri noi. Intrebarile sunt parte a procesului evolutiv natural al copiilor, iar rolul lor este sa ii dezvolte cognitiv.
Cand sunt mici, copiii descopera si exploreaza lumea prin simtul tactil, vaz, auz si gust. De pe la 3 ani, cand deja se presupune ca vorbesc cat de cat bine, se deschide etapa "de ce, cum, cand", de parca cei mici ar fi niste mini jurnalisti ai vietii si ne supun pe noi, parintii, unui tir nesfarsit de intrebari, fara mila si fara filtre.
De ce se intampla asta? Copiii sunt intr-o dezvoltare continua in aceasta etapa, in care invata sa comunice, asa ca vor sa o faca tot mai mult si sa acumuleze cat mai multe cunostinte. Pentru ei este etapa in care ajung sa inteleaga lumea cu ajutorul nostru, asa ca felul in care noi raspundem nevoii lor este crucial.
Etapa "de ce" poate fi de multe ori obositoare si enervanta pentru parinti. Cand vii acasa de la serviciu, dupa o zi incarcata, cand mai ai atat de multe de facut pana te vei putea odihni, o avalansa de intrebari pe care copilul abia astepta sa ti le puna nu e mereu bine primita. Rabdarea este uneori la cote minime, insa este important sa stii sa nu blochezi copilul si sa abordezi dialogul cu atentie.
Ce faci cand copilul te ia la intrebari?
1. Raspunde-i in mod natural. Nu trebuie sa intri in detalii tehnice sau in teorii complicate, ci sa ii livrezi informatii precise, pe care mintea sa sa le poata intelege. Altfel "interviul" se va prelungi direct proportional cu numarul de date pe care el nu le intelege. Raspunde-i cu un limbaj pe care el sa il poata intelege, dar fara a folosi diminutive, eufemisme sau cuvinte inventate care pot altera informatia.
2. Nu rade de el, chiar daca te va pune in fata unor intrebari la care nu ai putea decat sa izbucnesti in ras. Poti sa razi, dar sa nu para ca razi DE el. La copiii care abia descopera lumea nu exista intrebari prostesti. Pentru el toate sunt importante, desi pentru tine s-ar putea sa nu para asa.
3. Nu evita anumite subiecte doar pentru ca tie iti este incomod sa vorbesti despre ele sau pentru ca il consideri prea mic pentru asa ceva. Daca te intreaba ceva despre sex sau sexualitate, primul instinct va fi sa schimbi subiectul, insa ideal este sa gasesti o modalitate de a-i raspunde cat mai natural si astfel incat sa ii livrezi o informatie adecvata.
Daca refuzi sa-i raspunzi la o anumita intrebare, nu inseamna ca nu se va mai gandi la acel lucru, ci ca va incerca sa il inteleaga altfel. Iar imaginatia ia locul datelor clare, ceea ce nu este mereu ceva bun, mai ales pe subiecte care pot genera teama, anxietate, nesiguranta, cum este, de exemplu, moartea.
4. Nu refuza sa-i raspunzi doar pentru ca ai impresia ca pune intrebari special pentru a atrage atentia, nu pentru ca vrea neaparat sa stie ceva. Si chiar daca este asa, in momentul in care ii raspuzni, informatia se inregistreaza in creierul sau.
5. Raspunde-i la unele intrebari cu alta intrebare. Daca il intrebi "Tu ce crezi?" el va simti ca ai incredere in ceea ce stie el si se va simti apreciat, mai ales daca raspunde corect. In plus, este si o ocazie sa radeti impreuna atunci cand va da raspunsuri trasnite, inainte de a-i explica lucrurile.
6. Cand nu stii ce sa raspunzi, spune-i adevarul si incurajeaza-l sa cautati impreuna raspunsul. Astfel ii transmiti ca nu este obligatoriu sa stii chiar tot ce se intampla in lume si il invatam sa invete si altfel decat intrebandu-te pe tine.
Chiar si cand toate intrebarile te obosesc peste masura, nu uita ca etapa "de ce" este importanta si pentru tine, ca parinte, si pentru el. Relationarea este mai intensa, iar interactionand va cunoasteti mai bine unul pe altul.
Il incurajezi sa fie mereu curios si sa invete lucruri noi, iar tu esti ghidul lui de incredere; in plus, poate mai inveti si tu cate ceva in timp ce pe copil il ajuti sa isi dezvolte respectul de sine (se simte ascultat si pretuit cand stai de vorba cu el).
Iar cand simti ca nu ai mai putea sa raspunzi la inca o intrebare, aminteste-ti ca este datoria ta de parinte sa ai rabdare cu el si sa il ajuti sa creasca si cognitiv, nu doar fizic.