Premiezi copilul pentru note bune? De ce e gresit sa faci asta

| | Actualizat: 2019-04-08 16:13:17

Specialistii insista ca premierea rezultatelor bune de la scoala este o greseala deoarece copiii nu vor intelege, astfel, ca a invata este una dintre responsabilitatile lor.

Cum recunosti meritele scolare ale copiilor? Cu o vorba buna sau cu un cadou ori cu bani? Sunt parinti care cred ca, asa cum ei primesc salariu pentru ca isi fac treaba la serviciu, copiii trebuie sa fie premiati pentru notele bune.

Ana Herrero, psiholog si coordonator al departamentului de orientare de la Brains International Schools, este, insa, de alta parere.

Psihologul atrage atentia ca este gresit sa ii obisnuiesti pe copii sa invete de dragul cadourilor pe care le primesc. Explicatia ar fi ca in loc sa invete de dragul de a acumula cunostinte, vor "vana" notele bune, stiind ca acestea le vor aduce recompense materiale. Or, in aceasta etapa a vietii cei mici trebuie sa invete treptat despre responsabilitati. Iar a invata la scoala si a obtine note care sa le reflecte cunostintele este "serviciul" lor, care in viitor le va aduce un serviciu la care vor fi platiti in functie de meritele lor.

Evident, parintii trebuie sa laude copiii atunci cand au rezultate bune la scoala, dar fara sa uite sa le transmita valori. Iar aici vorbim despre valori morale, nu doar materiale.

Anna Herrero a intocmit o lista cu cinci motive pentru care este gresit sa premiezi notele sau calificativele bune pe care copiii le primesc la scoala.

1. Descurajeaza orientarea spre excelenta

Copiii trebuie sa stie ca este bine sa iti indeplinesti sarcinile, sa fie responsabili, sa depaseasca dificultatile, sa descopere si sa-si largeasca orizontul prin invatare pentru a putea intelege lumea in care traiesc. Nota in sine este o recompensa pentru ceea ce a invatat, dincolo de cunstintele dobandite.

2. Incurajeaza materialismul

Cadourile sau banii dati copiilor pentru notele bune obtinute la scoala ii vor face sa aprecieze doar valorile materiale si sa se simta neapreciati si nesatisfacuti atunci cand primesc doar o lauda.

3. Poate genera frustrare

Multi parinti le promit copiilor recompense "grase" daca primesc note bune la scoala, insa daca rezultatele nu vor fi cele asteptate, copilul va simti ca a pierdut ceva important. In astfel de momente este bine sa analizezi cauzele, sa il faci pe copil sa le inteleaga si sa il ajuti sa fie responsabil si sa invete sa isi aprecieze munca.

4. Minimalizeaza procesul de invatare

Copiii pot deveni confuzi cand primesc cadouri pentru ca au luat note mari, deoarece ar putea intelege ca obiectivul lor principal nu este sa invete, ci sa obtina recompense.

5. Minimalizeaza valoarea responsabilitatii

Elevii nu vor invata sa fie responsabili daca nu inteleg ca este bine sa isi duca la indeplinire sarcinile, in speta sa invete.

Pe de alta parte, nu trebuie nici sa pedepsesti notele slabe ale copiilor. Cearta, tipetele, masurile extreme, pedespele nu sunt deloc indicate pentru ca vor accentua sentimentul de frustrare al copilului si il vor face sa isi piarda increderea in el.

Faptul ca obtine note mici nu este neaparat un semn ca este este "lenes", "prost" sau "incapabil”, ci poate fi si o urmare a faptului ca nu se poate concentra suficient la teste sau ca emotiile il coplesesc atunci cand stie ca trebuie sa raspunda pentru o nota.

Psihologii avertizeaza ca pedepsele, retragerea privilegiilor, nu sunt deloc motivante, in ciuda opiniei generale. In loc sa ranesti copilul cu cuvinte grele, cu pedepse sau comparandu-l cu altii care au note mari la aceeasi materie, ar fi bine sa incerci sa identifici cauzele. Poate are probleme de invatare nediagnosticate, poate pur si simplu nu intelege unele lucruri pentru ca nu i-au fost explicate pe intelesul lui sau poate pur si simplu nu stie cum sa invete eficient (o hiba a invatamantului de pe la noi).

E indicat sa ii faci un program de invatat, sa te asiguri ca il respecta si sa il ajuti acolo unde simte ca nu se descurca. Nu trebuie sa ii faci temele, ca parinte, ci sa ii acorzi incredere si apoi sa vedeti impreuna ce trebuie corectat sau unde este nevoie de explicatii suplimentare. Cel mai important este sa ii arati copilului ca ai incredere in el, pentru ca astfel va simti nevoia sa se ridice la nivelul asteptarilor.

Daca tu crezi, ca parinte, ca daca nu va mai face altceva in afara de a invata, atunci va obtine rezultate mai bune la scoala, te inseli amarnic. Creierul este ca un muschi care are nevoie si de odihna, in caz contrar chiar vei declansa un blocaj care se va dovedi foarte greu de depasit.

Alcatuiti un program de invatat care sa se dovedeasca eficient. Creierul functioneaza si asimileaza cel mai bine informatii dimineata, dar pentru cei care sunt la scoala in prima parte a zilei este important sa aiba un program de studiu suplimentar dupa ce s-au odihnit o ora sau doua la pranz.

Citeste si despre