Multi parinti decid sa ramana impreuna "de dragul copiilor", desi in unele cazuri, mai ales atunci cand conflictele si discutiile nu pot fi evitate, cea mai buna optiune pentru toti ar putea fi o separare prietenoasa.
Nu este nimic in neregula cu incercarea de a repara relatia, de a rezolva conflicte si dispute, insa daca mediul de-acasa devine scena unui razboi rece sau discutiile sunt zilnice, trebuie sa evaluezi daca "a fi impreuna", duce la ceva bun pentru micuti, dupa cum spune psihologul Jennifer Delgado.
Chiar daca copiii sunt mici, ei observa ca ceva nu este in regula cu parintii. Poate ca nu inteleg motivul discutiei sau mediul rece, dar ei percep ca nu mai exista dragoste si respect. In aceasta situatie este normal pentru copiii intre 3 si 5 ani sa se simta vinovati pentru separare, gandindu-se ca este responsabilitatea lor.
La copiii mai mari, separarea traumatica sau coexistenta conflictuala genereaza, de obicei, frustrare, care poate fi exprimata prin comportamente regresive. Adica cei mici isi pierd abilitatile pe care le-au atins, fundamental in planul emotional, intr-un mod in care dezvolta temeri irationale, incep sa manifeste comportamente violente sau se blocheaza.
Divortul nu produce INTOTDEAUNA traume, dar violenta in familie DA
Separarea parintilor implica intotdeauna o mare schimbare pentru copil, astfel incat este de inteles ca el se simte trist cand il vede pe tatal care pleaca de-acasa. Lumea pe care el o cunostea nu mai exista si va trebui sa se obisnuiasca cu noi rutine. Daca micutul trebuie sa isi schimbe casa sau scoala, provocarea va fi si mai mare.
Dar acest lucru nu inseamna ca un divort va provoca intotdeauna traume copilului. De fapt, in multe cazuri este preferabil ca parintii sa se desparta, decat sa continue sa se certe acasa, intr-un mediu in care nu exista iubire sau intelegere.
Problema reala nu este divortul, ci modul in care este gestionata situatia. Atunci cand parintii se despart in conditii civilizate, devine o experienta de viata pentru copii, care ii poate ajuta sa isi gestioneze mai bine propriile conflicte in viitor.
Violenta in familie, dimpotriva, genereaza traume foarte mari copiilor. Daca parintii sunt prea implicati in luptele si conflictele lor, este posibil ca ei sa-si neglijeze emotional copiii, lasand nevoile lor de atasament nesatisfacute. Un studiu a analizat efectele violentei domestice, iar cercetatorii au descoperit ca si sugarii sunt capabili sa recunoasca distanta emotionala a mamei si sa reactioneze cu retragerea.
Copiii prescolari, pe de alta parte, se simt adesea vinovati de fiecare data cand isi dau seama ca parintii lor sunt suparati, considerandu-se responsabili pentru violenta. In aceste cazuri, ei pot raspunde cu iritabilitate, frica, agitatie si simptome somatice.
Copiii cu varsta de scoala tind sa fie ambivalenti in aceste situatii. Pe de o parte, ei incearca sa ascunda ce se intampla in interiorul casei lor, dar, pe de alta parte, doresc ca cineva sa-i descopere pentru a-i "salva" si a-i scoate dintr-o situatie care poate fi insuportabila. De asemenea, este ceve normal sa se simta vinovati, gandindu-se ca ar fi putut evita violenta.
In orice caz, argumentele, strigatele si violenta din interiorul casei perturba dezvoltarea stimei de sine a copiilor si le submineaza increderea in viitor, impiedicandu-i sa dezvolte un atasament sigur. Acesta este motivul pentru care cei mici nu au nevoie de parinti pentru a fi impreuna, ci pentru a fi fericiti.
Parintii fericiti pot satisface nevoile emotionale ale copiilor si le pot oferi un mediu in care se simt in siguranta sa creasca. Este foarte posibi ca la inceput, copilului sa-i fie greu sa asimileze separarea, dar daca vede ca parintii sai sunt mai fericiti si ca poate trai cu ambii intr-un mediu sanatos fara lupte, pe termen lung se va simti mult mai bine.