Copilul tau iti raspunde? Nu-ti face griji. Va deveni un adult de succes

| | Actualizat: 2020-02-04 13:35:27

Multe persoane au ideea gresita ca un copil care raspunde sau se contrazice este rebel si neascultator. In viziunea unui adult asta reprezinta un comportament care nu se incadreaza in categoria "bine educat." Insa, riposta unui micut este un lucru pozitiv pentru dezvoltarea personalitatii sale.

Este adevarat ca uneori, un astfel de comportament te ascoate din sarite. Dar pentru un parinte este important sa ramai calm si sa tii minte ca, potrivit expertilor in psihologie, copilul care raspunde tinde sa devina adult de succes.

Isi exerseaza autonomia

Psihologul Joseph P. Allen, coordonatorul unui studiu realizat de Universitatea din Virginia, explica: "Spunem parintilor sa ia aceste argumente nu ca pe o problema, ci ca pe o posibilitate de a incuraja gandirea critica a copilul lor."

Cand copilul iti raspunde, ai imediat tendinta sa-l certi pentru ceea ce consideri a fi o revolta. Dar ceea ce face cu adevarat este sa spuna "nu" la ceva cu care nu este de acord sau la ceva ce intentioneaza sa faca, dar care nu este pe placul lui. Asa, el are impresia ca exercita un anumit control asupra vietii lui.

Cum vrei sa fie micutul tau, cand va pleca de langa tine? O persoana supusa care urmeaza cursul si nu este in masura sa spuna "nu" sau sa reziste presiunilor sau una care indrazneste sa isi exprime opinia atunci cand nu este de acord cu ceea ce i se impune? Daca alegi ultima varianta este benefic ca cel mic sa practice aceasta abilitate de a raspunde si de a protesta de cand este mic.

Este modul lui de a demonstra ca este o fiinta independenta, care are propriile idei si poate lua mici decizii. Acestea vor fi din ce in ce mai complexe si mai importante pe masura ce el se va maturiza.

Nu inseamna ca trebuie sa ii permiti orice

"Sigur, il las sa mi se urce in cap," vei gandi tu. Dar nu, nu este asta. Este clar ca trebuie sa-i stabilesti limite clare. Adica, sa nu-i permiti sa insulte sau sa tipe, cu atat mai putin sa foloseasca violenta. Insa, inainte de un raspuns din partea copilului este important sa stii cum sa actionezi.

Mai presus de toate, trebuie sa implementezi autocontrolul pentru a evita un conflict care nu duce la nimic. Daca este necesar, numara incet pana la zece sau apuca-te sa faci altceva si apoi reia subiectul respectiv. Dupa ce spiritele s-au calmat, trebuie sa ii arati copilului ca iei in considerare punctul lui de vedere, ca poate negocia sau rezolva problema intr-un alt mod. Sau daca nu te razgandesti, explica-i cu calm de ce.

Copilul care raspunde sau se contrazice va deveni un om independent si mai bine pregatit.

 

Citeste si despre