Orice om are perioade in viata cand cauta raspunsuri la intrebari profunde. Unii le gasesc in filosofie, altii prin meditatie, prin yoga sau prin religie, fiecare in functie de propriile convingeri.
In functie de raspunsurile la aceste intrebari existentiale fiecare adopta si isi asuma un stil de viata pe care il gaseste multumitor.
Ca adult probabil ai trecut prin multe hatisuri inainte de a-ti gasi calea, dar pentru copilul tau nu trebuie sa fie la fel.
In era dezvoltarii personale, tu poti fi ghidul copilului tau pe calea formarii unei personalitati puternice. Trebuie doar sa fii langa el pentru a-l ajuta, pentru a-i spune de cate ori e nevoie ca orice este posibil atunci cand crezi in tine si in scopul tau.
Parintii de azi fac parte dintr-o generatie care nu a avut parte de toata cunoasterea la care avem acces atat de usor acum. Tu probabil ai inceput sa iti pui intrebari existentiale prin adolescenta si ai gasit oarece raspunsuri la ele cand ai inceput sa te transformi in adult, iar de atunci ai tot invatat lucruri despre tine si despre viata. Prin urmare, de ce sa nu impartasesti cu copilul tau ceea ce ai acumulat?
Parintii sunt ghidul copiilor catre cunoastere si sunt primii care le modeleaza personalitatea. Asa cum inveti copilul cum se numesc obiectele, sa numere sau sa recunoasca culorile, asa cum ii explici ce este bunatatea, generozitatea, viata, dragostea, la fel il poti invata cum sa-si construiasca o personalitate si un spirit puternice si sa aiba incredere in el.
Iar pentru asta nu trebuie decat sa ii repeti de cate ori ai ocazia cateva lucruri.
1. Orice este posibil! Orice este posibil cand crezi in tine! Copiii trebuie sa invete ca singurii care le pot pune piedici pe calea catre ceea ce isi doresc sunt ei insisi.
2. Cand vrei sa obtii ceva, ofera acelasi lucru, la randul tau. Este important sa invatam de mici ca a oferi este secretul abundentei. Nu este nimic mistic in aceasta invatatura: pentru a primi dragoste, trebuie mai intai sa o oferi; pentru a fi tratat cu respect, trebuie sa oferi respect; pentru a fi tratat cu generozitate, trebuie sa fii la randul tau generos. Pe langa a-i spune acest lucru, poti oferi exemple personale, pe care copilul le va percepe mult mai rapid si mai eficient decat va intelege cuvintele.
3. Orice alegere pe care o faci schimba viitorul. Cand facem ceva ce le aduce bucurie altora, ne vom bucura si noi. Toti trebuie sa facem alegeri in viata, indiferent de varsta. Si atunci cand iei o decizie, aceasta nu influenteaza doar viata ta, ci si pe a celor din jur. De exemplu, cand un copil este ascultator in mod voluntar isi va face fericiti parintii, dar va avea si satisfactia personala a unui lucru bine facut.
4. Nu te opune, mergi cu valul. Aceasta fraza poate parea un indemn la conformism si la respectarea spiritului de turma. Totusi, mesajul are legatura cu lucrurile pe care le inveti in viata si cu respectarea regulilor. De exemplu, invatatura sau o sarcina pe care o primesti trebuie privite ca provocari, nu ca pedepse. Orice sarcina pe care o dai copilului poate fi transformata in joc daca elimini presiunea, pedepsele, amenintarile sau recompensele materiale.
5. Atunci cand speri ceva, semeni o samanta. Ceea ce iti doresti determina ceea ce obtii, mai ales daca dorinta respectiva vine din inima. Tocmai de aceea trebuie sa alegem cu grija in ce ne punem sperantele si atunci cu siguranta vom face totul pentru a obtine acel lucru.
6. Bucura-te de tot ce ti se intampla. Tot ce traim in viata este un experiment si copilul trebuie sa invete sa traiasca fara anxietate, fara teama de esec, ci cu dorinta de a accepta diversitatea, de a invata cate ceva din tot ce i se intampla. In aceasta calatorie care e viata nu exista esecuri, ci experiente.
7. Esti aici pentru un motiv si tot ce faci conteaza. Copiii trebuie sa inteleaga de mici ca au un scop in viata, definit pe moment, pentru inceput. La un moment dat scopul este sa o faci pe bunica sa zambeasca, sau sa uzi o planta, sau sa ai grija de fratele tau. Nu ceea ce faci, in sine, este important, ci atitudinea cu care o faci. Iar cand traiesti cu bucurie fiecare clipa, gasesti lucruri care dau sens existentei.