Arta de a spune nu copilului tau: invata sa-l disciplinezi cu dragoste

| | Actualizat: 2018-11-26 14:12:43

Uneori, limitarea copiilor si respectarea regulilor este dificila. Copiii plang si cer ceea ce vor. Te poti simti vinovat ca trebuie sa spui "nu", dar nu renunta, pentru ca e timpul sa-l educi.

Expertul in psihologie si relatii de familie, Eileen Kennedy-Moore, explica faptul ca a invata sa spui "nu" copiilor este o mare responsabilitate si un proces important deoarece, in acest fel, vor sti si ei sa spuna "nu", sa stabileasca limite si sa impuna respect altor persoane.

Cand trebuie sa spui "NU" copilului tau

1. Cand poate rani o alta persoana sau chiar pe el

Prevenirea daunelor este primul si cel mai important motiv pentru a spune "nu". Daca ii oferi o optiune, ii va fi mai usor sa accepte raspunsul. De exemplu, "nu, nu poti sari pe pat, poti cadea si te poti lovi, sau lovesti pe cineva. Mai bine, daca vrei sa sari, iesi in curte si sari acolo."

2. Cand este un capriciu si nu o necesitate

Desi reclamele doresc sa te convinga ca ai nevoie de tot ceea ce este publicat, nu este recomandabil sa cumperi tot ce vrea si ce-i place. Poti recunoaste ceva care le place fara a fi nevoie sa le cumperi. "Nu, nu voi cumpara acele cereale, inteleg ca sunt favoritele tale, imi plac si mie, dar acum vom cumpara doar ce este pe lista".

3. Cand planurile se schimba

Nu totul merge asa cum s-a planificat si, in aceste cazuri, se spune ca ii inveti pe copii sa fie flexibili si rabdatori. O modalitate de a compensa este sa te ajute si sa faceti ca planurile sa fie puse in aplicare mai tarziu. "Nu, nu mergem la film azi, bunicul tau a sunat sa ne invite la cina si nu mai avem timp. Putem merge maine, daca vrei".

4. Cand nevoile unei alte persoane sunt (temporar) mai importante

Copiii cred ca sunt centrul universului, si chiar asa este. In acest caz, cand ii spui "nu" il va ajuta sa inteleaga ca exista si alte persoane cu nevoi. "Nu, nu poti sa te joci cu prietenii tai sambata, vom merge sa o vedem pe bunica pentru ca s-a simtit rau. O iubim foarte mult si vrem sa o vizitam pentru a-i arata ca ne pasa de ea".

5. Cand este ceva impotriva valorilor tale

Poate pentru o clipa sau pentru o perioada mai lunga, te simti cea mai dura mama din lume, dar singura modalitate de a-ti invata copiii sa respecte valorile este aceea de a fi ferma. "Nu, nu-ti voi cumpara armele de jucarie sau jocurile video violente, nu voi permite aceste jocuri acasa".

Bineinteles, copilul tau nu iti va multumi ca spui "nu", dar cateodata, e cel mai bun lucru pe care il poti face pentru el.

Citeste si despre