Umilirea si facerea de rusine a copilului inca este, din pacate, o metoda de educatie foarte raspandita; deseori este asociata cu santajul emotional si cu crearea unei stari accentuate de vinovatie la copil, iar cand toate acestea par ca functioneaza te simti foarte multumit ca parinte.
Gresit! Foarte gresit! Nu educi copilul, ci ii provoci daune care vor fi extraordinar de greu de reparat in viitor.
De cate ori ii spui copilului tau "cum ai putut sa faci asa ceva?", "de ce nu poti sa fii si tu ca x-ulica?", gandeste-te cum te simti tu, ca parinte, cand ti se spune, de exemplu, "cum ii dai voie copilului sa faca asa ceva?", "cum poti sa ii dai sa manance asa ceva?". E neplacut, nu? Deci de ce sa o faci tocmai tu copilului tau?
Cei mai multi dintre noi am crescut auzind astfel de reprosuri si mesaje care ne faceau de rusine de la adultii care reprezentau pentru noi figuri autoritare. Rusinea rezoneaza cu cele mai adanci frici ale omului, rusinea te face sa reactionezi, sa vrei sa demonstrezi celui care iti face reprosurile ca greseste sau sa ii faci in ciuda.
Din pacate, oricat de mult au urat in copilarie sa fie facuti de rusine, multi parinti folosesc aceasta metoda cu copiii lor. "Rusinea poate fi foarte eficienta pe termen scurt, atunci cand vrei sa faci un copil sa se poarte cum trebuie. De aceea este atat de folosita", explica dr. Richard Schwartz, de la departamentul de Psihiatrie al Şcolii Medicale Harvard.
Rusinea functioneaza. Dar functioneaza in special cand parintii nu au timp sa aplice alte metode de educatie. Rezultatele, insa, sunt o problema pe termen lung.
Parintele modern duce o viata in care este mereu sub presiune. Pentru el zilele sunt prea scurte si "fura" ore tocmai de acolo unde nu ar trebui sa o faca: din timpul acordat copilului. Cine are timp pentru acele metode de educatie despre care citesti peste tot?
Cine are timp sa modeleze personalitatea copilului si sa ii explice de ce unele comportamente sunt gresite? Mai bine aplici metodele "mostenite" de la parintii tai, ca tu te-ai facut mare si esti bine, mersi, nu? Gresit! De ce? Ne explica tot dr. Schwartz: "Oamenii nu realizeaza consecintele pe care le resimte copilul pe interior cand parintii il fac de rusine. Copilul este extrem de vulnerabil, ajunge sa se simta ca un nimic, se simte rau. Si nu vrea sa se simta asa. Si va face lucruri extreme pentru a scapa de acele sentimente negative".
Teoria dr. Schwartz este ca fiecare dintre noi are mai multe sub-personalitati, care functioneaza ca o familie si "conlucreaza" pentru ca noi sa ne simtim bine si in siguranta. Partile din noi care sunt responsabile cu durerea si rusinea sunt atat de active uneori, incat alte sub-personalitati intervin in forta, cam ca un pompier care sparge usi si striga din toti plamanii la alti colegi.
Cand "pompierul" are o activitate prea intensa, el s-ar putea sa nu mai stie sa se linisteasca si sa preia controlul, ceea ce in timp va avea consecinte grave. Copilul va incepe sa manance compulsiv, sa dezvolte dependente, poate sa isi faca singur rau atunci cand se va simti coplesit. De ce? Pentru ca desi “pompierul” detine controlul, durerea, rusinea, autocritica sunt tot acolo, desi au o activitate aparent latenta.
Copilul facut de rusine si atacat constant cu critici devine in timp foarte autocritic, ajunge sa simta ca nu e bun de nimic, iar atunci autocritica se intensifica si intram intr-un cerc vicios din care este foarte greu de iesit. Iar in tot acest timp, arata dr. Schwartz, parintii sunt pur si simplu multumiti ca al lor copil se comporta "cum trebuie", fara sa se gandeasca o secunda la raul care se petrece in interiorul celui mic.
Copilul trebuie sa se simta increzator, curajos si in siguranta, atat fizic, cat si emotional. Evident ca sunt situatii in care trebuie sa ii spui "nu" sau sa il faci sa inteleaga ca anumite comportamente sunt nepotrivite, insa nu o face apeland la rusine. Ai grija la tonul vocii, la cuvintele pe care le folosesti, ai grija ca el sa simta dragostea, nu reprosul.
Iar cand se va intampla sa nu reusesti sa transmiti mesajul corect, ai grija sa repari greseala. "Cand te superi pe copil si iti iesi din pepeni si il certi, ai grija sa nu devina un obicei, chiar daca vezi ca a functionat. Poti oricand sa discuti cu el dupa aceea si sa recunosti ca ai gresit si ca realizezi ca una dintre responsabilitatile tale de parinte este sa ai grija ca asta sa nu se intample si ca vei fi mai atent/a pe viitor. Dar nu uita sa-i spui ca el tot trebuie sa faca lucrurile corect, chiar daca tu ai gresit", spune dr. Schwartz.
Recunoasterea greselilor ca parinte nu iti stirbeste din autoritate, ci il va face pe copil sa aiba mai multa incredere in tine, atat timp cat nu le repeti si cat dai dovada de consecventa.