Ne spunem mereu ca parca am avut o copilarie mai frumoasa si mai relaxata decat o au copiii nostri azi, desi au la dispozitie mult mai multe mijloace decat erau "pe vremea noastra".
Jocurile si jucariile sunt mult mai interesante acum, dar parca ei nu mai stiu sa se joace. Tehnologia actuala le permite sa invete mult mai multe lucruri si mult mai usor, dar parca celor mici le e mai greu sa isi identifice interesele.
Psihologul Heike Freire explica intr-un interviu ca solutiile pentru o copilarie mai fericita ar fi schimbarea spatiilor educative atat de inchise, dar si o deschidere mai mare in familie catre relatia dintre parinti si copii, care sa inlocuiasca preocuparea pentru normalitate.
Conferentiar, educator, psiholog, filosof, jurnalist, "antrenor" de parinti si profesori, Heike Freire este foarte preocupata de mediul in care ne educam baietii si fetele. Pasionata de naturalete, ea sustine necesitatea unor metode de educatie mai umane, mai aplicate, care sa puna accent pe calitatile fiecarui copil. Freire atrage atentia ca multe dintre tulburarile copiilor au legatura cu mediul in care ei traiesc acasa, la gradinita, la scoala si ca acestea trebuie sa devina mai sanatoase pentru copilarit.
"Pentru un copil, primul mediu de viata este acasa, cu parintii, si abia apoi le cunoaste pe celelalte: natura, rudele, scoala, orasul. Fiinta umana este ca o planta: se dezvolta intr-un fel sau altul prin interactiune cu un mediu care ii satisface sau nu nevoile. Despre ADHD, de exemplu, s-a vorbit mult si putem vorbi despre o supradiagnosticare pentru ca face parte dintre afectiunile promovate de industria farmaceutica. Faptul ca ADHD a generat multe controverse, ca unii spun ca de fapt nu exista, nu inseamna ca nu sunt probleme, ca nu sunt copii care au aceste dificultati. Eu nu ma concentrez pe cum se trateaza, ci pe cum rezolvam problemele si, din punctul meu de vedere, asta are legatura cu mediul in care traiesc si se dezvolta copiii", spune Heike Freire, care atrage atentia si asupra altor tulburari care ne afecteaza copiii, cum ar fi cele de invatare (dislalia, dislexia, discalculia), de comportament (neascultarea, sfidarea, bipolaritatea, impulsivitatea), cele din spectrul autist. Intr-un interviu, Heike Freire pune accent pe importanta gestionarii acestor probleme cu responsabilitate si pe nevoia de a renunta la etichete.
R: Acestea sunt tulburari moderne, care inainte nu existau?
H.F.: Da. Un specialist din Canada sustine ca acum 30 de ani cea mai mare parte dintre copiii pe care ii avea la terapie aveau probleme fizice. Acum majoritatea au tulburari de comportament sau de invatare. ADHD, la fel ca depresia la adulti, este o tulburare legata de stilul de viata. Trebuie sa renuntam sa mai punem totul pe umerii copiilor, cu toate ca asta ii scuteste cumva de responsabilitate pe parintii si profesorii care nu vor sa se simta "vinovati". Multi se arata deranjati atunci cand psihologul sau psihiatrul vorbeste despre felul in care copilul a fost crescut, despre relatia cu el si despre cum ai incercat, ca adult, sa il intelegi. In loc sa ne simtim vinovati, ar fi mai bine sa ne asumam responsabilitatea. Este o dovada de maturitate. De asta au cea mai mare nevoie copiii si tinerii de azi: de adulti maturi, care sa accepte viata asa cum e, care sa isi asume greselile si sa fie capabili sa le corecteze.
Lucrati cu adulti. Este complicat sa generalizam, dar este ceva comun sa va intalniti cu parinti care nu sunt pregatiti sa-si educe copiii?
Traim intr-o societate adolescenta. Este foarte dificil sa gasesti persoane mature si asta este, de fapt, una dintre problemele majore ale copiilor.
Militati pentru educarea in natura, pentru intoarcerea pe camp, pe iarba. Care ar fi beneficiile?
Multe. Un spatiu deschis relaxeaza. Profesoarele mai tinere recunosc ca o parte din timpul petrecut in clasa il petrec incercand sa-i impedice pe cei mici sa iasa. Cand ingradesti un mamifer, simplul fapt ca este inchis este o sursa de stres. Natura ne imblanzeste sistemul nervos, aduce sanatate: cand mergem desculti ne conectam la campul electromagnetic al pamantului si se armonizeaza toate sistemele organice. Natura ne invata multe, ne ajuta sa relationam. Cand esti intr-un spatiu deschis este mai usor sa comunici cu ceilalti pentru ca esti mai relaxat. Un copac te invata sa asculti.
Cel mai important este ca te conectezi cu viata din tine, cu ceea ce este important, cu dorinta de viata, cu fericirea, cu lucrurile care iti plac si care te fac sa te simti bine. Pe copii natura ii ajuta sa isi inteleaga mai bine nevoile, daca au nevoie sa alerge, sa vorbeasca, sa planga. In natura avem parte de o stimulare blanda, neinvaziva ideala pentru dezvoltarea sistemului senzorial al omului, precum si de o stimulare a sistemului locomotor. In oras totul tinde sa iti capteze atentia, orice sunet, orice semn. Acestea te fac sa iti dezactivezi simturile, pe cand sunetele din natura te fac sa te deschizi catre ele. Atentia continua pe care o cere lumea sociala, construita este obositoare, mai ales pentru cei mici.
Concret, cum s-ar putea lucra cu copiii cu ajutorul naturii?
Ar trebui transformate scolile, programa scolara. Sa plece de la conexiunea cu natura si cu concretul: poate fi facut in imediata apropiere sau schimband structura scolii. Unul dintre primele lucruri care pot fi facute este sa transformam curtea scolii intr-un spatiu de viata, in care copiii sa poata intra in contact cu natura, in care sa fie tufisuri, pomi fructiferi, poate chiar animale; sa fie spatii vii in mijlocul orasului si in care copiii sa se poata dezvolta armonios.
De la aceasta legatura cu natura porneste tot: se transforma modul de lucru, se va imbunatati capacitatea de invatare a copiilor, acestia se vor dezvolta sanatos.
Ce ar trebui schimbat?
Sunt trei lucruri esentiale. Unul este ca educatia sa incurajeze conectarea cu vitalitatea, cu dorintele omului, cu acel sine unic al fiecaruia. Al doilea este sa incurajeze conexiunea cu ceilalti. Acum se pune atat de mare accent pe aspectul cognitiv, pe competenta, pe evaluare, incat se pierde capacitatea de a relationa, de a dialoga, de a te imprieteni cu altii. Scoala trebuie sa inceteze sa mai fie o sursa de stres pentru copii si sa devina acel loc in care iti faci prieteni buni, in care se stabilesc relatii trainice, in care se iau decizii in mod democratic, in care inveti sa negociezi si sa te intelegi cu ceilalti.
Al treilea aspect de baza ce ar trebui schimbat este ca scoala sa devina mai deschisa catre comunitate, sa insufle valorile ecologice si democratice, sa devolte respectul si egalitatea intre oameni.