Majoritatea parintilor de astazi se intreaba de ce copiii nu se mai joaca asa cum se jucau ei, de ce nu se mai bucura, nu se simt la fel de liberi si fara griji. Ne amintim cu nostalgie de jocurile copilariei noastre, inventate chiar de noi sau primite cu mult respect de la fratii si prietenii mai mari: sotronul, coarda si elasticul, de-a v-ati ascunselea prin tot cartierul, concursurile cu tuburi cu sageti de hartie, prastiile cele mai rapide sau zmeele care zbarnaiau cel mai tare. Eram cei mai curajosi in „Tara, tara vrem ostasi”, dar si cei mai dibaci cu plasa de prins fluturi.
Ne amintim cu drag de senzatia ca timpul si spatiul erau ale noastre, se transformau cumva intr-o lume proprie pe care o stapaneam fara oprelisti si fara teama. Radeam si alergam pana la asfintit, dormeam tun, aveam prieteni, „colectionam” genunchi juliti, dar si timbre si nu aveam nicio grija. Ne placeau si scoala, si joaca. Eram „scufundati” in copilarie.
Lumea s-a schimbat de atunci, iar noi ca parinti nu mai incercam sa oferim copiilor ceea ce le trebuie ci simtim ca trebuie sa le oferim cat mai mult. Fara sa ne dam seama, ii „extragem” pe copii din copilarie si le construim o realitate de adulti in care echilibrul intre mintea de copil si solicitarile vietii de zi cu zi este fragil.
Ce nu facem bine si cum putem schimba aceste lucruri?
Copiii zilelor noastre sunt expusi unui flux constant de informatii pe care nu le pot procesa si integra. Conditionati de ambitiile si visele parintilor, dar si de temerile acestora, de ritmul alert in care traiesc, copiii de azi au dificultati in a-si gasi propriile granite si un nivel propriu de echilibru si siguranta. Multe dintre comportamentele pe care le consideram azi problematice la copii (hiperactivitatea, lipsa de atentie, iritabilitatea, opozitia, agresivitatea etc) sunt, de fapt, propriile lor incercari de a face fata stresului ce creste ca un bulgare de zapada. Este mecanismul prin care ei incearca sa controleze, de multe ori fara succes, tot ce este prea mult in viata lor.
Ce este prea mult?
Ii implicam in prea multe activitati. Umplem fiecare coltisor din camera lor cu jucarii educationale, carti si tehnologie. Avand atat de multe optiuni, copiii devin coplesiti de alegerile pe care le au de facut zilnic. Se joaca superficial, nu se mai pierd in creatiile propriei imaginatii. Copiii se confrunta cu a avea prea multe lucruri, prea multe optiuni si decizii, prea multa informatie si o viteza prea mare a vietii de zi cu zi. Astfel, nu isi mai pot gasi starea necesara pentru a explora, reflecta si pentru a se relaxa. Copiii nu mai au sansa de a se plictisi si de a fi nevoiti sa creeze si sa descopere singuri lucruri noi.
Ce putem face, ca parinti, pentru a ne ajuta copiii?
Ne putem proteja copiii facand loc copilariei in viata lor. Copilaria nu este doar o perioada de trecere, in care te pregatesti pentru viata reala. Nu putem ingramadi obiective si activitati doar cu gandul la viitor. Putem selecta activitatile copiilor spunand „nu” unora dintre solicitari si alocand timp pentru statul degeaba si joaca nestructurata. Selectam jucariile si reducem lucrurile care ii inconjoara pe copii. Ii incurajam sa faca mai multa miscare in aer liber, impreuna cu prietenii lor. Ii ghidam mai putin. Le permitem sa isi asume mai multe riscuri. Daca ne gandim bine, simplificand copilaria copiilor nostri, le oferim, de fapt, copilaria noastra.
Putem porni de la modul cum am trait-o noi, cantarind ce au insemnat, de fapt, lipsurile de care incercam atat de mult sa ii ferim pe copiii nostri. Judecand daca ele erau cu adevarat lipsuri si analizand ce ne-a ajutat cu adevarat sa fim copii si sa ne bucuram din plin de aceasta perioada. Este important sa discernem care sunt nevoile noastre si care sunt nevoile copiilor nostri.
Invitatia pe care ne-o face OMO este sa ne intoarcem la propria copilarie. Sa o revizitam cu ochii parintelui de astazi, alegand ceea ce ne-a adus bucurie si daruind aceste lucruri si copiilor nostri. Tu cum te jucai cand erai copil?
Alina Ciocodan
Psiholog