Odata cu venirea pe lume a propriului nostru copil, trebuie sa ne asumam rolul de parinti si sa incepem sa realizam ca suntem raspunzatori nu numai de propria nostra viata, dar si de a copilului nostru, ii formam conceptii, pareri, emotii, caractere, ii dezvoltam abilitati si il indrumam spre anumite domenii de studiu ori de relaxare.
Exista insa pericolul sa cadem in extreme- ori devenim foarte protectori si nu ii lasam sa experimenteze, ori mult prea indulgent si le permitem sa faca ceea ce doresc, cand doresc, daca doresc.
Incercam sa oferim tot ce se poate copilului nostru, ne documentam despre cresterea si ingrijirea lui, inca de cand este in perioada intrauterina, organizam totul cu minutiozitate, ne programam nasterea, chiar si petrecerea de botez a copilului care inca nu s-a nascut, dar sa fie totul gata, cand se va naste, cumparam obiecte necesare nou-nascutului, ne programam si ziua in care o sa revenim la serviciu si multe altele, dar…cand se naste copilul in nicio carte nu ti se spune ca va dormi 3 ore si 15 minute, ca apoi o sa il doara burtica, urmeaza hranitul, baita si altele, care sunt adevarate ”provocari” pentru parinti, bunici si toti cei din jurul copilului.
Astfel, tot ceea ce am planificat ramane doar la faza teoretica, pentru unii, si se adapteaza ,,din mers”. Exista insa si parinti care nu reusesc sa se obisnuiasca cu noul ,,program” si doresc sa respecte ,,planificatorul”, pentru ca asa cred ca totul o sa fie mult mai simplu. Insa, nu facem decat sa ne cream dezamagiri, iluzii ca totul este in regula si ca avem control.
De aceea, tinem cu tot dinadinsul ca toti cei din jur sa respecte cu rigurozitate programul si uitam ca cel mic nu il cunoaste, pentru a-l respecta. El va plange, pentru ca isi doreste afectiune, ori sa auda vocea mamei, dar nu este ora potrivita, deoarece e timpul pentru baita. Va plange ca doreste sa exploreze o jucarie ceva mai mult, pentru ca ii face placere, ori ca vrea sa se joace cu mami si tati, dar…e ora de culcare ori baita.
Astfel,copilul, chiar daca este foarte mic, va fi ,,privat” de anumite placeri ori dorinte, din cauza faptului ca ne dorim sa fie totul perfect si ,involuntar, il facem sa sufere, sa ,,tanjeasca’’ dupa afectiune, joaca, vorbe frumoase, moment cu familia, joaca cu mami ori cu tati.
Haideti sa uitam un pic de ,,Nu il iau in brate, pentru ca se obisnuieste asa!”, ,,Nu il iau de la gradinita mai devreme (chiar daca am posibilitatea), pentru ca se obisnuieste asa”, Nu ii mai citesc poveste la ora asta, pentru ca se obisnuieste sa se culce tarziu”, Nu dorm cu el in pat, chiar daca ma roaga in anumite seri, pentru ca se obisnuieste asa”, ”Nu am timp sa ma joc cu el pentru ca am de lucru pentru serviciu, ori nu am intins rufele, ori trebuie sa dau cateva telefoane importante”, ”Nu il ascult la istorie, pentru ca e mare si trebuie sa se descurce, chiar daca m-a rugat lucrul acesta’’ si multe alte situatii de genul acesta.
Ce-ar fi daca am uita de program ,rutina, ce zic ceilalti, ori cata treaba am la serviciu si as inventa jocuri cu copilul meu, ne-am costuma pentru carnaval, am dansa, tipa, sari in pat, ori ne-am da in leagan, am canta si am coafa papusile ori spala masinutele? Cu siguranta nu am provoca un tsunami, daca nu ne-am ocupa de job ori treburi casnice pentru cateva ore. Am castiga increderea copilului nostru, i-am oferi bucurii care nu pot fi compensate de niciun alt bun material pe care i-l cumparam si, in plus, ne-am simti minunat, noi-insine.
Asadar, : Mami si Tati! Haideti sa ne jucam,sa alergam, sa spunem povesti, sa oferim exemple de situatii din propria noastra copilarie/ adolescenta in care am gresit si cum poate copilul nostru sa nu faca aceleasi greseli.
Nu uitati, exista jocuri pentru copii, care pot fi jucate si de adulti, eticheta indemnandu-te ca nu exista limita maxima de varsta!