Daca te loveste cineva, loveste si tu mai tare

| | Actualizat: 2019-10-16 17:01:23

Este adevarat ca nu trebuie sa incurajam violenta intre copii si trebuie sa fim un exemplu bun pentru ei, dar nu este bine sa acceptam sa fie loviti la scoala sau parc. Copiii sunt invatati ca nu trebuie sa fie agresivi cu ceilalti, ci sa spuna unui adult.

Dar ce se intampla cand un adult nu este prin preajma? Ar trebui sa li se permite unora sa loveasca doar pe ca cei agresati nu se pot apara?

Respectul este fundamental in educatia copiilor si ar trebui sa fie invatati sa evite violenta intre copii si adulti, dar stim cu totii ca nu intotdeauna cei mici sunt educati dupa niste principii sanatoase. Desi vrem sa fim respectuosi cu ceilalti, exista situatii extreme, cand trebuie sa ne aparam.

"I-am dat fiicei mele permisiunea de a riposta daca fiul tau o hartuieste"

Articolul intitulat: "I-am dat fiicei mele permisiunea de a riposta daca fiul tau o hartuieste" publicat pe site-ul Scary Mommy, are un titlu foarte corect. Autoarea este Mandi Castle si este mama unei fetite de 6 ani, iar in postare povesteste despre conversatia pe care a avut-o cu fiica sa intr-o zi cand a luat-o de la scoala. Articolul spune asa:

"Mama, m-au hartuit astazi," a spus ea in timp ce mergeam spre casa.

"Hartuit?" Nu-mi place cuvantul, cred ca este folosit in exces si isi pierde sensul. Si mi-e greu sa cred ca fetita mea obraznica si foarte independenta ar putea fi intimidata, asa ca am avut o mica indoiala. Are tendinta de a fi dramatica, asa a fost intotdeauna, iar cand am ajuns acasa, a spus ca unii copii au alungat-o de la locul de joaca. I-am spus sa nu se mai joace cu ei daca o deranjeaza si asta a fost. Ne-am continuat ziua noastra.

La cina a comentat din nou subiectul si a spus: "Unii baieti m-au hartuit astazi." Deoarece a fost a doua oara cand a mentionat acest lucru, am aprofundat mai mult subiectul.

"Povesteste-mi exact ce s-a intamplat," am spus. Ea a continuat sa spuna ca unii copii o loveau in fund la locul de joaca, iar cand le-a spus sa se opreasca, au numit-o dolofana si au ras de ea. (...)

Furia fierbea in mine, dar am oprit acele emotii si am intrebat-o ce a facut in continuare. Mi-a povestit ca i-a spus profesorului, iar acesta le-a cerut sa inceteze, dar nu au facut-o. Cu cat ascultam mai mult, cu atat eram mai suparata. (...)

Am vorbit despre cat de nepotrivit si inadmisibil a fost/este comportamentul lor si am felicitat-o pentru ca a facut ceea ce trebuie, marturisindu-i profesorului. Ea a plecat capul si a spus: "Maine ma voi ascunde la intrare." Am tras-o la mine si i-am ridicat barbia, ca sa ma poata privi in ochi: "NU. Nu vei lasa doi copii sa-ti strice bunadispozitie. Nu vei lasa timpul de joaca sa treaca. Ei incalca regulile. Le poti spune doar atat:

"Tineti-va mainile departe de mine. Daca nu se potolesc, vorbeste din nou cu profesorul. Daca continua sa te deranjeze, reactioneaza si tu. Loveste-i cu piciorul sau calca-i si daca ai probleme, mergi la profesor si ii spui sa ma sune."

I-am explicat ca poate ajunge in biroul directorului, dar cu toate astea m-am asigurat ca stie ca are permisiunea de a se apara.

Copiii invata de la noi. Se stie ca atunci cand un micut refuza sa faca ce-i spun ceilalti este imediat jignit sau agresat. Acesta este un comportament invatat. Datoria ta ca parinte este ca micutii tai sa fie bine crescuti. Pot sa va asigur ca, daca as sti ca fiul meu a lovit o fata la fel cum au procedat acesti baieti cu fiica mea sau daca ar vorbi urat cu un alt baiat, ar exista consecinte grave in casa noastra. Eu l-am invatat sa respecte toti barbatii, toate femeile, toti copiii, iar daca depaseste limitele vreau sa stiu.

Parinti, invatati-va copiii ca nu au dreptul sa atinga pe nimeni (...) ca, daca vor pune mana pe ea, nu vor scapa pentru ca se va apara in cel mai bun mod posibil. Si asta poate include lovirea baiatului direct in "zona sensibila."

Nimanui nu-i place ca micutul lui sa fie hartuit de colegii si, desi etica spune ca violenta genereaza mai multa violenta, este acceptat ca cel lovit sa se apere lovind mai tare ... Si pentru a preveni violenta este bine sa ne educam copiii dupa anumite valori, astfel incat acestia sa invete sa se respecte pe ei si pe ceilalti.

 

Citeste si despre