Un copil care minte nu o face in mod voluntar, potrivit unui studiu
Inocenta copilariei se extinde si la minciuna. La copilul mic, minciuna fata de ceilalti este nechibzuita. Ei mint literalmente asa cum respira: nu pentru ca mint in mod compulsiv, ci mai degraba pentru ca o fac in mod impulsiv. Asadar, orice ascundere a adevarului nu este deliberata... Si este dovedit stiintific!
Atunci cand ascund adevarul, copiii mici nu o fac neaparat in mod intentionat... Acesta este un argument care ar putea sa linisteasca multi parinti ingrijorati.
Un studiu realizat de cercetatori polonezi a ajuns la aceasta concluzie. In scopuri stiintifice, 250 de copii cu varste de un an, doi ani si, respectiv, doi ani si jumatate au fost observati in primii lor ani de viata. Cand au implinit varsta de doi ani si jumatate, au fost evaluati in cadrul unui test in care li s-a cerut sa nu deschida o cutie plasata in mod misterios in fata lor. Instructiunile oamenilor de stiinta au fost clare: nu trebuiau sa se uite inauntru.
Dar in fata tentatiei si a curiozitatii din primii ani, unii copii mici nu au putut rezista. Cand omul de stiinta se intorcea cu spatele, ei au aruncat o privire la obiectul interzis. Cand savantul i-a intrebat daca au respectat regulile, l-au mintit. Cum poate fi explicat acest lucru?
Potrivit cercetatorilor, aceste mici minciuni sunt de fapt corelate cu... controlul inhibitor. Acestia au aratat ca, cu cat controlul inhibitor al copilului observat era mai scazut, cu atat acesta mintea mai mult. De asemenea, au constatat ca cei mai putin impulsivi copii erau cei mai putin predispusi sa incalce instructiunile si cei mai predispusi sa respecte regulile si sa spuna adevarul.
Controlul inhibitor regleaza impulsivitatea
Cercetatorii din cadrul studiului au facut, asadar, lumina asupra rolului "controlului inhibitor": acesta este cel care il face pe un copil mic sa fie mincinos. Controlul inhibitor", numit si "control voluntar" de catre Eisenberg, este un proces cognitiv care le permite indivizilor sa reziste anumitor automatisme sau strategii intuitive care se dovedesc inadecvate intr-o anumita situatie. In linii mari, este functia executiva care ne permite sa ne controlam; sa nu cedam impulsurilor, inconstientului (id-ul lui Freud) si impulsivitatii; sa respectam instructiunile, regulile si interdictiile.
La copiii sub varsta de 3 ani, acest control inhibitor este slab dezvoltat. Prin urmare, ei nu sunt capabili sa se gandeasca inainte de a vorbi, sa se gandeasca la ceea ce vor spune inainte de a raspunde si sa isi faca un brainstorming si sa serveasca un discurs care sa coincida cu realitatea. Pe de alta parte, el este, de asemenea, incapabil sa evalueze consecintele negative ale potentialului sau raspuns si incapabil sa se gandeasca la minciuna pe care sa o scoata in final. Asa ca, in mod inevitabil, atunci cand ceea ce spune nu coincide cu faptele, nu este ceva deliberat: pur si simplu nu este in masura sa raspunda spunand adevarul si/sau gandindu-se la minciuna in prealabil. Deci, asta explica totul.
Inocenta copilariei se extinde si la minciuna. La copilul mic, minciuna fata de ceilalti este nechibzuita. Ei mint literalmente asa cum respira: nu pentru ca mint in mod compulsiv, ci mai degraba pentru ca o fac in mod impulsiv. Asadar, orice ascundere a adevarului nu este deliberata... Si este dovedit stiintific!
Atunci cand ascund adevarul, copiii mici nu o fac neaparat in mod intentionat... Acesta este un argument care ar putea sa linisteasca multi parinti ingrijorati.
Un studiu realizat de cercetatori polonezi a ajuns la aceasta concluzie. In scopuri stiintifice, 250 de copii cu varste de un an, doi ani si, respectiv, doi ani si jumatate au fost observati in primii lor ani de viata. Cand au implinit varsta de doi ani si jumatate, au fost evaluati in cadrul unui test in care li s-a cerut sa nu deschida o cutie plasata in mod misterios in fata lor. Instructiunile oamenilor de stiinta au fost clare: nu trebuiau sa se uite inauntru.
Dar in fata tentatiei si a curiozitatii din primii ani, unii copii mici nu au putut rezista. Cand omul de stiinta se intorcea cu spatele, ei au aruncat o privire la obiectul interzis. Cand savantul i-a intrebat daca au respectat regulile, l-au mintit. Cum poate fi explicat acest lucru?
Potrivit cercetatorilor, aceste mici minciuni sunt de fapt corelate cu... controlul inhibitor. Acestia au aratat ca, cu cat controlul inhibitor al copilului observat era mai scazut, cu atat acesta mintea mai mult. De asemenea, au constatat ca cei mai putin impulsivi copii erau cei mai putin predispusi sa incalce instructiunile si cei mai predispusi sa respecte regulile si sa spuna adevarul.
Controlul inhibitor regleaza impulsivitatea
Cercetatorii din cadrul studiului au facut, asadar, lumina asupra rolului "controlului inhibitor": acesta este cel care il face pe un copil mic sa fie mincinos. Controlul inhibitor", numit si "control voluntar" de catre Eisenberg, este un proces cognitiv care le permite indivizilor sa reziste anumitor automatisme sau strategii intuitive care se dovedesc inadecvate intr-o anumita situatie. In linii mari, este functia executiva care ne permite sa ne controlam; sa nu cedam impulsurilor, inconstientului (id-ul lui Freud) si impulsivitatii; sa respectam instructiunile, regulile si interdictiile.
La copiii sub varsta de 3 ani, acest control inhibitor este slab dezvoltat. Prin urmare, ei nu sunt capabili sa se gandeasca inainte de a vorbi, sa se gandeasca la ceea ce vor spune inainte de a raspunde si sa isi faca un brainstorming si sa serveasca un discurs care sa coincida cu realitatea. Pe de alta parte, el este, de asemenea, incapabil sa evalueze consecintele negative ale potentialului sau raspuns si incapabil sa se gandeasca la minciuna pe care sa o scoata in final. Asa ca, in mod inevitabil, atunci cand ceea ce spune nu coincide cu faptele, nu este ceva deliberat: pur si simplu nu este in masura sa raspunda spunand adevarul si/sau gandindu-se la minciuna in prealabil. Deci, asta explica totul.