O dupa-amiaza de primavara, asa cum sunt toate atunci cand esti in criza de timp la
job: te bucuri cu ochii de vremea de afara dar nu stii ce sa faci mai intai. O
fereastra in program apare si imi dau seama ca as putea sa iau fetita de 4 ani de la
gradi ceva mai devreme si sa o aduc la serviciu. Ei ii place mult sa vina la mine la
serviciu, sa coloreze, sa se joace cu colegele mele si sa stea de vorba cu ele, asa, ca
intre fete.
Trec de indata la punerea planului in aplicare si in 15 minute ajung de la serviciu la gradinita
copilei. Bineinteles ca Maria este in culmea fericirii cand aude ca merge la serviciu la mami, desi
este mereu emotionata de intalnirea cu multi oameni straini.
Dupa primele clipe de acomodare, in scurt timp fetita incepe sa vorbeasca cu colegii mei si chiar
sa participe la discutiile din birou.
La un moment dat, o aud:
“Ah, dar oamenii rai nu sunt rai”.
Ma apropii de ea, discret, ca sa nu o intimidez si sa continue. Ea auzise o discutie despre
actiunile unor oameni despre care se scria in presa si despre care colegii ramasesera muti de
uimire… cum au putut face asa ceva.
Copila mea, provocata de colege, isi continua expunerea punctului ei de vedere:
“Eu mi-am dat seama ca oamenii ce par rai, de fapt nu sunt rai.
Ei sunt oameni care au butoiasele de iubire goale.”
“Pai, ce sunt aceste butoiase de care spui si unde sunt ele?”, o intreaba o colega.
“Pai, fiecare om are aici in piept un butoias transparent care este plin sau nu cu iubire. Uite, eu
vad aceste butoiase la lume.
Cand butoiul e plin, omul e bun.
Cand butoiul e gol, omul e rau. Dar de fapt el nu e rau, doar are butoiasul gol si nu stie cum sa il
umple.”
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.
O dupa-amiaza de primavara, asa cum sunt toate atunci cand esti in criza de timp la job: te bucuri cu ochii de vremea de afara dar nu stii ce sa faci mai intai.
O fereastra in program apare si imi dau seama ca as putea sa iau fetita de 4 ani de la gradi ceva mai devreme si sa o aduc la serviciu. Ei ii place mult sa vina la mine la serviciu, sa coloreze, sa se joace cu colegele mele si sa stea de vorba cu ele, asa, ca intre fete.
Trec de indata la punerea planului in aplicare si in 15 minute ajung de la serviciu la gradinita copilei. Bineinteles ca Maria este in culmea fericirii cand aude ca merge la serviciu la mami, desi este mereu emotionata de intalnirea cu multi oameni straini. Dupa primele clipe de acomodare, in scurt timp fetita incepe sa vorbeasca cu colegii mei si chiar sa participe la discutiile din birou.
La un moment dat, o aud: “Ah, dar oamenii rai nu sunt rai”. Ma apropii de ea, discret, ca sa nu o intimidez si sa continue. Ea auzise o discutie despre actiunile unor oameni despre care se scria in presa si despre care colegii ramasesera muti de uimire… cum au putut face asa ceva.
Copila mea, provocata de colege, isi continua expunerea punctului ei de vedere:
“Eu mi-am dat seama ca oamenii ce par rai, de fapt nu sunt rai. Ei sunt oameni care au butoiasele de iubire goale.” “Pai, ce sunt aceste butoiase de care spui si unde sunt ele?”, o intreaba o colega. “Pai, fiecare om are aici in piept un butoias transparent care este plin sau nu cu iubire. Uite, eu vad aceste butoiase la lume. Cand butoiul e plin, omul e bun.
Cand butoiul e gol, omul e rau. Dar de fapt el nu e rau, doar are butoiasul gol si nu stie cum sa ilumple.”
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.