Copiii au o imaginatie care ne poate surprinde si speria, in egala masura. Statisticile arata ca doua treimi dintre micuti au un prieten imaginar de joaca, iar de multe ori il mentioneaza in timp ce povestim sau ne jucam cu ei. Psihologii spun ca imaginatia copiilor incepe sa se dezvolte in jurul varstei de doi ani si jumatate si tot atunci incep sa fie interesati cu precadere de jocurile de rol. Astfel pot aparea in imaginatia copiilor prietenii imaginari, iar motivele pentru care ei apar sunt variate, la fel si perioada in care sunt prezenti.
De ce au copiii prieteni imaginari?
„Copiii au in mod natural imaginatia bogata, iar exersarea acesteia este benefica pentru sanatatea lor emotionala si mentala. Copiii care au prieteni imaginari se bucura de ei, asa ca au intotdeauna cu cine sa se joace daca se simt singuri sau plictisiti.”, arata Laura Markham, autoarea cartii „Peaceful Parent, Happy Kids”.
Psihologii explica faptul ca prietenii imaginari pot sa tina loc de partener de joaca, atunci cand copiii nu au la indemana tovarasi reali. Partenerul perfect de joaca este, astfel, creat in mintea copiilor, care pot sa il modeleze dupa bunul plac si dupa cum le dicteaza imaginatia. Multi parinti interpreteaza in mod eronat existenta unui prieten imaginar si cred ca micutul lor simte nevoia sa aiba un frate sau o sora. „Acesta este un mit, deoarece doua treimi dintre copii, cu sau fara frati, au prieteni imaginari. Majoritatea copiilor sunt constienti ca prietenii din imaginatia lor nu sunt reali. La copiii mici, prietenii fantastici sunt un semn al dezvoltarii imaginatiei”, spune dr. Newman.
Cat de mult trebuie sa intram in jocul copiilor cu prietenii imaginari?
Se poate intampla sa ne jucam pe covor cu al nostru copil si, dintr-o data, sa ne spuna ca s-a alaturat jocului si prietenul lui imaginar (caruia i-a dat un nume, nu ii spune imaginar). Psihologii spun ca ar trebui sa intram in jocul copiilor atunci cand ne invita, insa sa pastram niste limite. Nu ar trebui sa aducem niciodata in discutie prietenul imaginar, decat daca micutul il mentioneaza. De asemenea, daca acel prieten imaginar ii creeaza copilului, la un moment dat, disconfort, o situatie conflictuala sau vedem ca micutul nu mai face diferenta intre ce este real si ce este in fantezia lui, ar trebui sa intervenim.
Cand devin prietenii imaginari o problema?
Specialistii spun ca nu ar trebui sa lasam copiii sa ne manipuleze prin intermediul prietenului imaginar, sa nu ii lasam sa controleze viata familiei prin intermediul lui. De exemplu, daca ne jucam ca luam masa si copilul pune o farfurie in plus pentru prietenul imaginar, este perfect in regula sa intrati in jocul lui. Insa daca atunci cand serviti cina de-adevaratelea, copilul cere sa puneti o farfurie cu mancare si pentru prietenul imaginar, nu faceti acest lucru. Explicati-i diferenta dintre imaginatie si realitate.
„Prietenii imaginari devin de obicei problematici doar atunci cand copilul da vina pe acesti prieteni, pentru comportamentul lui nepotrivit”, arata specialistii. Un alt semn care ar trebui sa ne dea de gandit este cand copilul incepe sa prefere sa se joace cu prietenul imaginar in loc sa se joace cu alti copii.
Nu exista studii care sa arate ca micutii care au prieteni imaginari ar fi mai inteligenti, dar nici nu exista o legatura intre existenta acestora si tulburarile psihice, asa ca nu ar trebui sa va faceti griji. S-a demonstrat insa ca acesti copii sunt mai sociabili in viata de zi cu zi.
„Copiii care isi creeaza prieteni imaginari tind sa fie mai creativi, au un vocabular mai bogat si mai plin si sunt capabili sa se distreze mai bine. Copiii care au prieteni imaginari se inteleg, de asemenea, mai bine cu colegii de clasa. De obicei, dispar cu timpul, iar in jurul varstei de 9 ani aproape niciun copil nu mai are prieteni imaginari. Chiar daca nu dispar de tot din mintea lor, copiii se vor raporta la prietenii imaginari din ce in ce mai rar, spun specialistii.
FOTO: Freepik.com