Traim intr-un moment de schimbare, de precipitare, de evolutie a relatiilor si de schimbare a perspectivelor relationale. Pare-se ca tot ce stiam ca repere de netagaduit pana mai ieri, astazi sunt rasturnate de tot felul de studii, care mai de care mai convingatoare.
Spre exemplu, daca pana acum copilul era un personaj ce trebuia strunit, impins, limitat prin constrangeri si pedepse, tinut in frau ca sa nu se piarda in mirajul pericolelor ce bantuie la fiecare pas, iata ca suntem intr-un moment in care copilul revine vertiginos si dintr-o data este pus intr-o pozitie preferentiala.
Sau daca pana nu demult parintele era autoritatea suprema, urmat indeaproape (si uneori chiar depasit) de doamna invatatoare si de catre profesori, acum parintele devine o entitate sovaitoare si dezorganizata. Copilul pare sa aiba toate raspusurile, iar tu ca parinte nu-ti mai ramane decat sa-l ajuti sa si le descopere si sa le urmezi indeaproape.
Prin urmare, parintii de astazi cred ca sunt supusi urmatoarelor riscuri:
1. presiunea copilului fericit – cam toate noile metode de educare a copilului promoveaza cumva imaginea unui copil fericit care, daca nu are zambetul pana la urechi, este dovada clara ca nu prea te descurci ca parinte. Fiecare promite sa-ti dezvaluie cum sa fericesti copilul si cum sa te armonizezi cu el. Ei bine, apar aici mai multe probleme: in primul rand, copilul trebuie sa aiba acces la toata gama de emotii, inclusiv la plictiseala, furie, frustrare, tristete, chiar daca bietele emotii sunt considerate cam nesuferite. In al doilea rand, fericirea nu este o stare perpetua, ca de altfel nici o alta emotie. Principala caracteristica a emotiilor este efemeritatea lor, capacitatea lor a trece precum valul. Sa-ti propui sa ramai ancorat intr-o singura emotie nu e doar trist si plictisitor, ci si nesanatos. Copilul nu are toate raspusurile, nu el trebuie sa decida cu privire la toate detaliile din viata lui, nu el isi conduce parintii, dar da, parintii trebuie sa se adapteze ritmului sau, sa-i incurajeze opinia, sa negocieze cu el, sa-l ghideze si sa puna limite. Un copil fara limite este un copil anxios, care adesea isi va manifesta anxietatea prin furie.
2. presiunea parintelui perfect – abunda piata cu sfaturi despre ce trebui sa faci, daca, cand si cum ca parinte si daca cumva nu stii pana acum ca nu se face asa, ci altfel, esti privit cu un ochi dispretuitor de la piedestalul perfectiunii parentale. Foarte multi parinti traiesc sentiment contradictorii si aproape ca se simt descumpaniti intr-un mediu care a devenit aproape haotic. Sigur ca, inteleg ca fiecare este perfect in functie de carte pe care a citit-o, teoria la care a aderat sau workshopul pe care l-a facut week-endul trecut si fiecare in parte crede ca stie el ce este mai bine. Da, sunt de acord ca pentru a fi parinte este bine sa te pregatesti, sa te informezi, sa intelegi ce inseamna lumea copilului tau, dar nu renuntati la propria intuitie, la ceea ce deja ati inteles despre copilul vostru. Coroborati ceea ce aflati cu ceea ce propria experienta parentala v-a adus. Si nu va limitati la o singura perspectiva. Veti vedea ca uneori chiar se contrazic, doar ca in felul acesta veti ajunge la un punct comun care se apropie de ceea ce inseamna firesc, bun simt, toleranta si natural.
3. aderarea la o forma noua de educatie – nu poti sa iti mai duci copilul la o scoala de stat ca te faci de ras. Daca nu clasele gimnaziale si liceul, macar o amarata de gradinita cu nume sic si cat mai nordica pe harta educatiei europene sa fie. Nu dau nume pentru a nu face gratuit si nejustificat reclama, dar remarcam de la faza mediteraneana, cu opriri clandestine peste ocean, accentuarea trendului nordic. Daca dai si cateva mii de euro pe an, deja te apropii de imaginea parintelui perfect. Din pacate, profesorii sunt oameni si calitatea lor umana va razbate indiferent in ce sistem educativ sunt.
A fi astazi parinte mi se pare un drum plin de ispite. Dar va invit sa nu va lasati orbiti de reflectoarele unor voci prea stridente. Sigur ca lucrurile au evoluat, dar asta nu inseamna sa aruncam tot ce era inainte. O analiza a continuturilor si poate o integrare a noului intr-un sistem coerent ar putea fi o varianta ceva mai productiva. Si nu uitati: pentru ca un copil sa fie fericit este nevoie ca un parinte sa fie fericit!
Articol scris de Daniela Nicoleta Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT, formator Metoda ESPERE®, autoarea blogului Fericiti cei ce comunica.