In general, adultii stiu despre creierul copilului ca nu este ca al lor, dar, in practica, nu tinem cont de particularitatile sale si actionam fara sa fim constienti de aceste diferente. Si asa sfarsim interpretand reactia copiilor nostri prin creierul nostru adult si rational.
Ana Asensio, psiholog si doctor in neurostiinta, analizeaza care sunt principalele diferente intre creierul celui mic si cel al adultului si ce putem face pentru a-l educa cu respect, tinand cont de etapele evoluatiei sale.
Impulsivitate si spontaneitate
Impulsivitatea este mai mare la un copil decat la un adult, la fel si spontaneitatea. Nu este vorba despre imprudenta sau educatie proasta (asa cum sunt catalogate uneori de adulti), dar cel mic nu are inca filtrul rational si, prin urmare, actioneaza impulsionat de dorintele sale.
Incetul cu incetul va invata sa-si exprime emotiile, dar este inca imatur pentru a face acest lucru in conformitate cu normele sociale, astfel incat acestea tind sa fie intense si foarte frecvente.
Pe de alta parte, este important sa intelegi ca un copil invata prin observare si experimentare. El are o curiozitate innascuta si trebuie sa atinga, sa experimenteze, sa analizeze efectul si cauza lucrurilor, iar asta il determina adesea sa actioneze instinctiv, fiind greu acceptat in societate.
Dar daca oprim acest mod de a actiona, vom limita dezvoltarea sa sanatoasa. Asadar, trebuie sa-l lasam sa experimenteze si sa testeze. Insa trebuie supravegheat pentru a nu-si pune viata in pericol.
Miscare si atentie scazuta
Copilul are nevoie de mai multa miscare decat un adult, pentru ca creierul primitiv este mai prezent, lucru ce nu poate fi evitat. Si este si un semn de sanatate. De asemenea, trebuie sa avem in vedere ca atentia lui sustinuta este mai mica si se schimba la cateva secunde.
Aceasta miscare ii deranjeaza uneori pe adulti, care il caracterizeaza pe cel mic ca fiind "hiperactiv" sau "cu interes scazut " pentru activitati. Dar adevarul este altul. Cortexul lui cerebral nu este suficient de matur si este imposibil sa ii ceri sa fie atent mult timp. Acest lucru, impreuna cu scurta lui memorie il face uneori sa insiste asupra aceleiasi idei sau sa ne intrebe de mai multe ori despre aceeasi intamplare.
Nu distinge realitatea de fictiune
Copilul nu disociaza lumea fizica de lumea mentala / imaginara ca noi. De fapt, in primii cinci ani de viata nu face distinctie intre fictiune si realitate, prin urmare, poate fi dificil sa-i explici conceptul de moarte sau nu inteleg sensul unor petreceri. De aceea este important sa intelegem aceasta etapa de dezvoltare si sa il ajutam atunci cand este necesar.
Invata repede, dar se si plictiseste la fel de repede
Un micut invata repede, desi este important sa nu acceleram procesul de dezvoltare naturala si sa nu il stimulam prea mult, astfel incat sa aiba perioade lungi de pauza pentru a se plictisi. Daca solicitam copilul cu activitati interminabile, ii putem perturba atentia si motivatia, precum si sa-i afectam negativ capacitatea executiva.
De asemenea, este important sa luam in considerare o zona a creierului numita hipocamp, zona responsabila cu pastrarea amintirilor si a experientelor, foarte importanta in copilarie. Daca etichetam un copil, il judecam sau il criticam, cuvintele noastre vor ramane gravate in hipocampul sau si vor ajunge sa-l influenteze in luarea deciziilor, deoarece lobul frontal il va consulta pe hipocamp inainte de a decide ce sa faca.
Trucuri pentru a educa un copil, avand in vedere aceste particularitati
- Explica-i consecintele actiunilor sale, astfel incat sa invete treptat sa anticipeze ce s-ar intampla daca ar actiona intr-un anumit mod. Asa va reusi sa isi autoregleze comportamentul.
- Stabileste-i limite si reguli cu respect si empatie: nu trebuie sa presupunem niciodata ca un copil stie sa se comporte sau sa faca ce ar trebui intr-o situatie data. Intelegerea, rabdarea si calmul sunt lucruri care se invata, iar cel mic are nevoie de indrumarea nostra pentru a le asimila.
- Lasa-l sa ia unele decizii pentru ca este foarte bine. Asa faca greseli si invata sa le corecteze. Daca il protejezi prea mult nu se poate dezvolte si sfarseste prin a avea o stima de sine foarte scazuta. Evident, deciziile pe care il lasi sa le ia nu trebuie sa-i afecteze siguranta sau dezvoltarea lui viitoare.
- Invata-l pe cel mic ca emotiile, gandurile si actiunile sale merg in aceeasi direcție. Acest lucru se realizeaza prin siguranta, apartenenta, indeplinirea nevoilor fiziologice si apoi recunoastere. Toate acestea ii vor aduce o mare coerenta si fericire in viata.