Ce este murmurul cardiac?
Murmurul cardiac este termenul medical ce denumeste sunetele anormale facute de sangele care trece prin valvele si vasele de sange din inima. Poate fi auzit cu stetoscopul intre bataile normale.
Majoritatea sunt normale, "inocente", in sensul ca nu provoaca nici o neregularitate. Totusi, unele pot fi semn al unei afectiuni cardiace.
Cum suna murmurul cardiac?
Suntele sunt diferite de bataile normale ale inimii. Pot fi asemanatoare unui tacanit sau fasait, dar tipul exact de zgomot variaza in functie de cauza murmurului. Doctorii disting zgomotele anormale.
Cum apare murmurul cardiac?
Medicul pediatru iti va examina bebelusul in primele 24 de ore de viata, iar unul din testele de rutina este ascultarea zgomotelor inimii cu un stetoscop.
Este fiziologic pentru nou-nascuti sa prezinte in primele zile de viata un murmur cardiac. Motivul este faptul ca la cateva secunde de la nastere, copilul depinde de proprii plamani pentru a respira, si nu de placenta. Examenul se va repeta la 6-8 saptamani.
Daca bebelusul are probleme cardiace serioase, acest lucru va fi evident inca din primele zile, si se va manifesta prin ritm respirator rapid, dificultate la hranit, buze cianotice si imposibilitatea de a lua in greutate.
Ocazional, murmurul cardiac nu este diagnosticat decat atunci cand copilul a crescut.
Este alarmant?
Conceptia ca orice murmur cardiac este semn al unei afectiuni cardiace este gresita. Aproximativ 50% din copii prezinta murmur cardiac si in majoritatea cazurilor acest lucru nu le produce nici un fel de probleme.
Unul din 100 de copii are un defect cardiac, iar acum aceste probleme sunt diagnosticate in urma unei ecografii inca din perioada intrauterina.
La ce teste va fi supus copilul meu?
Daca este suspectat de murmur cadiac, copilul va fi vazut de un cardiolog si, daca acesta considera ca ceva nu este in ordine, va cere o ecocardiograma.
Teste la care va fi supus:
• Radiografie toracala. Aceasta va arata dimensiunea si forma atriilor si ventriculilor si daca plamanii sunt ventilati corespunzator.
• EKG. Acest aparat verifica activitatea elecrica a inimii.
• Saturatia oxigenului. Se masoara cantitatea de oxigen continuta de sangele copilului.
• RMN. Rezonanta magnetica da informatii despre organele interne expunandu-le unui camp magnetic. Este rareori folosita pentru copii.
• Angiografie. Acest test implica folosirea unui anestezic local sau general si introducerea de catre medic a unui cateter (un tub de diametru mic) intr-un vas de sange (de obicei artera carotida). Cateterul ajunge la inima, moment in care este injectata o substanta de contrast organica (iod). Copilul va trebui internat pentru aceasta investigatie. Este folosita pentru corectarea unor defecte cardiace (inchiderea unor orificii, destinderea unor valve prea inguste), care inainte erau rezolvate numai prin operatie.
Ce fel de defect ar putea avea copilul meu?
Murmurul poate fi sunetul sangelui care trece printr-un orificiu sau o valva prea ingusta. Sunt insa multe alte defecte cardiace care nu prezinta nici un fel de risc asa ca nu necesita tratament.
Cele mai comune afectiuni la copii sunt:
• Defect septal ventricular. In acest caz orificiul se va inchide de la sine in decurs de cativa ani.
• Defect septal atrial. Acesta nu se va corecta de la sine, dar efectuand o simpla angiografie medicul inlatura defectul.
Alte defecte cardiace pe care le poate avea copilul tau includ:
• Stenoza pulmonarei: ingustarea valvulei arterei pulmonare din ventriculul drept.
• Stenoza aortica: ingustarea valvelor aortice.
Ambele afectiuni pot fi tratate prin angioplastie cu balon, ce consta in dilatarea zonelor ingustate prin introducerea unei sonde prevazute cu un mic balon, procedura ce nu intra in categoria interventiilor chirurgicale, dar necesita una sau doua zile de internare.
Delia Negrea
Redactor Copilul.ro