Sindromul abstinentei neonatale (sevrajul la nou-nascuti)

| | Actualizat: 2024-10-11 12:14:41

Sindromul abstinentei neonatale sau sevrajul nou-nascutilor inglobeaza un grup de probleme medicale pe care copilul le manifesta dupa ce nu mai este expus drogurilor pe care le lua gravida in sarcina. Dependenta de droguri in sarcina se extinde si la fat, iar dupa nastere, nou-nascutul risca sa intre in sevraj in urma incetarii administrarii drogului.

Cum apare si care sunt cauzele sindromului abstinentei?

Cauza principala pentru care micutul sufera de acest sindrom este consumul de droguri in timpul sarcinii. Aproape orice medicament sau drog (heroina, cocaina, metadona sau stimulente, sedative, alcool ori antidepresive) pe care il iei cand esti gravida trece in sange si apoi prin placenta si ajunge la fat. Substantele ilicite care creeaza dependenta de droguri si adictia mamei il fac si pe fat sa devina dependent.

Aceasta dependenta continua si la nou-nascuti. In momentul in care bebelusul nu mai este conectat la aceste substante dupa nastere, sistemul nervos central al acestuia este surastimulat si cauzeaza simptome de sevraj. Acestea se regasesc sub denumirea de sindrom abstinentei neonatale.

Unele droguri au mai mare putere de a cauza sindromul decat altele, dar trebuie sa stii ca aproape toate medicamentele sau substantele ilicite pe care le consumi in sarcina au efecte nocive asupra fatului.
 

Care sunt riscurile sindromului pentru fat?

Atunci cand te droghezi in sarcina, supui fatul la mai multe pericole. Drogurile te impiedica sa ai grija de tine si de sarcina ta asa cum trebuie si acest lucru va supune pe amandoi la riscuri. Pericolul de a contracta HIV este foarte mare, mai ales daca se recurge la injectarea substantelor. Printre principalele probleme care apar la fat sunt:

  • retardul de crestere intrauterina;
  • nasterea prematura;
  • malformatiile congenitale;
  • convulsiile.

Exista riscuri si probleme medicale la nou-nascut asociate fiecarui tip de drog luat in sarcina, astfel:

  • heroina si alte opiacee (inclusiv metadona) - sevrajul si crizele sau convulsiile pot dura si 6 luni;
  • amfetamine - greutate mica la nastere si nastere prematura; pot cauza hemoragii intracraniene;
  • cocaina - retard de crestere intrauterina, intarzieri in dezvoltare, deficiente de invatare si IQ scazut;
  • marijuana - greutate mica la nastere si cu dimensiuni mici ale bebelusului la nastere;
  • alcool - incetinirea cresterii intrauterine, defecte congenitale craniene si faciale, probleme ale inimii, retard mental;
  • tigari - nasterea unui copil de dimensiuni mici si cu greutate mica la nastere; nasterea prematura sau chiar moarte fetala intrauterina.

Care sunt simptomele sevrajului la nou-nascuti?

Simptomele sindromului la nou-nascuti depind de mai mult factori:

  • tipul drogului administrat;
  • durata administrarii lui;
  • daca este nascut la termen sau prematur.

Manifestarile sevrajului pot incepe chiar si mai devreme de 24 de ore de la nastere sau la maxim 10 zile dupa aceea. Cele mai frecvente simptome sunt:

  • tremuraturi;
  • iritabilitate (plans excesiv);
  • probleme de somn;
  • plans pitigaiat;
  • reflexe hiperactive;
  • convulsii;
  • cascat, nas infundat si stranut;
  • hranire insuficienta;
  • varsaturi;
  • diaree;
  • deshidratare;
  • transpiratie;
  • febra sau temperatura instabila.

Simptomele sevrajului la nou-nascutii prematuri difera usor de cele clasice si se caracterizeaza in special prin:

  • tremor;
  • plans pitigaiat;
  • respiratie accelerata;
  • hranire insuficienta.

Cum se trateaza sindromul abstinentei neonatale?

Tratamentul se stabileste in functie de mai multi parametrii ai copilului luati in considerare de catre medic:

  • varsta gestationala;
  • starea de sanatate;
  • istoricul medical;
  • severitatea sindromului;
  • toleranta copilului la anumite medicamente, proceduri si terapii;
  • pronosticul evolutiei afectiunii;
  • parerile si alegerile parintilor.

Nou-nascutii care sufera de sevraj sunt greu de calmat sau linistit. Infasatul bebelusului ar putea tempera din reactii. Ei sunt hiperactivi si din cauza aceasta au nevoie de extra calorii sau lapte, pentru ca exista riscul malnutritiei sau deshidratarii.

In unele cazuri se pot administra si medicamente cu scopul de a tempera si preveni simptomele severe. Medicatia data face parte din aceeasi clasa cu drogurile de care este dependent copilul, dar in cantitati mai mici si controlate. Pe masura ce simptomele scad in intensitate si frecventa, doza este scazuta treptat pana cand bebelusul nu mai are nevoie deloc de ele.

Foto: www.newbornhope.org, freepik.com


Citeste si despre