Strabismul la copii nu trebuie sa-i ingrijoreze pe parinti atat timp cat se corecteaza dupa primele luni de viata. Atunci cand copilul este foarte mic, ochii lui au in general tendinta de a devia, din cauza lipsei de maturitate a muschilor oculari. Daca insa si dupa varsta de 4 luni copilul tau se uita incrucisat, iar ochii lui par ca tremura, ar putea fi vorba de un dezechilibru congenital al muschilor oculari.
Cauzele aparitiei strabismului la bebelusi si copii
Intre 3 si 6 luni, bebelusul invata sa-si coordoneze miscarile ochilor, reusind sa focalizeze concomitent ambii ochi asupra aceluiasi obiect. In cazul in care observi ca bebelusului tau in varsta de 6 luni ii fuge un ochi spre nas, este bine sa nu lasi timpul sa treaca si sa te prezinti cu cel mic la medic.
S-ar putea sa sufere de strabism convergent, care mai tarziu e mai greu de corectat.
Cei mai predispusi la acest tip de strabism sunt copiii prematuri, cu greutate mica la nastere sau cei care au suferit de hipoxie la nastere (lipsa oxigenarii creierului). Factori de risc sunt si fumatul sau consumul de alcool in sarcina. Daca ai antecedente de tulburari de vedere grave in familie, te poti astepta ca acest defect sa apara si la copilul tau.
Atunci cand copilul priveste numai cu un ochi, celalalt fiind in permanenta deviat, este vorba de ambliopie. Aceasta poate fi provocata de o afectare a cristalinului sau a corneei, de o afectiune care impiedica luminca sa patrunda in globul ocular, de aparitia miopiei sau hipermetropiei la un singur ochi. In lipsa vederii binoculare, copilul ambliop nu are perceptia tridimensionala. Acest lucru trebuie investigat si tratat imediat, altfel, in timp, se poate pierde vederea la ochiul strabic, nefolosit.
In cazul in care te ingrijoreaza ceva la privirea bebelusului tau, cel mai bine este sa ceri imediat sfatul pediatrului, care te va trimite la oftalmolog in cazul in care observa anomalii.
Tratarea strabismului la copii
Vestea buna este ca strabismul se poate vindeca. Strabismul congenital este operabil pana la varsta de 2 ani. Atunci cand sunt afectati mai multi muschi, poate fi nevoie de mai multe operatii pentru obtinerea pozitiei corecte a ochilor. Chiar si dupa operatie, copilul trebuie dus la controale periodice; pentru a obtine rezultate optime, este nevoie de multa rabdare si multa ingrijire din partea parintilor.
Ambliopia este o afectiune greu de tratat. Obtinerea vederii binoculare la copil necesita timp si un tratament riguros. De multe ori, ambliopia nu este observata decat tarziu, la copiii de 6-10 ani. Copilul nu realizeaza ca nu vede decat cu un ochi, creierul ignorand imaginile de la nivelul ochiului afectat. Dar daca vezi ca cel mic plange cand i se acopera un ochi, nu fixeaza acelasi punct cu ambii ochi sau duce capul in lateral pentru a privi ceva, poti sa te gandesti la strabism.
Fara sa te panichezi, apeleaza la sfatul unui specialist, pentru a fi sigura ca-i oferi copilului cea mai buna ingrijire. Daca este vorba de un copil mare, medicul ii va cere sa identifice diferite imagini sau litere aflate pe un perete. Alte teste, bazate pe dilatarea pupilei, pot determina functionarea corecta a globului ocular. Cu cat ambliopia este diagnosticata mai repede, cu atat mai bune sunt sansele ca cel mic sa-si recapete vederea binoculara.