Tahipneea tranzitorie la nou-nascuti

| | Actualizat: 2024-11-12 17:34:38

Respiratia unor nou-nascuti in primele ore de viata poate fi mai accelerata si ingreunata din cauza unei afectiuni a plamanilor care se numeste tahipnee tranzitorie. Ea este o forma de detresa respiratorie, apare la mai mult de 1% dintre micuti si necesita tratament imediat.

Cum apare tahipneea tranzitorie?

Inainte de nastere plamanii fatului sunt plini cu fluide. In burtica mamei, el nu isi foloseste plamanii pentru a respira, el primeste oxigenul prin vasele de sange din placenta. Pe masura ce data nasterii se apropie, plamanii incep sa se goleasca de lichide ca raspuns la schimbarile hormonale. In cazul copiilor care sufera de tahipnee tranzitorie acestea nu sunt eliberate complet sau mult prea incet. Acest lucru ingreuneaza respiratia copilului si inhalarea oxigenului in plamani si este nevoit sa se forteze respirand mai repede si mai puternic pentru a primi suficient oxigen.

Care sunt cauzele?

Afectiunea poate aparea atat in cazul copiilor nascuti prematur, cat si in al celor nascuti la termen si se poate diagnostica numai dupa nastere. Exista factori de risc asociati aparitiei tahipneei:

  • nasterea prin cezariana;

  • copii nascuti din mame care sufera de diabet;

  • copiii nascuti din mame care sufera de astm;

  • copii cu o greutate mica la nastere.

Semne si simptome ale tahipneei tranzitorie

  • respiratie rapida, greoaie cu mai mult de 60 de respiratii pe minut;

  • grohait si gemut la expiratie;

  • nari largite;

  • retractii la nivelul pieptului (cand pielea se retrage intre coaste si cutia toracica in timpul respiratiei);

  • cianoza (cand pielea devine albastruie) in jurul gurii si nasului.

Cum se trateaza?

Ca orice nou-nascut cu probleme respiratorii acesta necesita supervizare continua. Micutul bolnav este de obicei dus in unitarea de terapie intensiva neonatala pentru ingrijiri suplimentare. El este conectat la diverse aparate care masoara rata batailor inimii, numarul de respiratii pe minut si nivelul de oxigen.

Unii dintre nou-nascutii care sufera de tahipnee tranzitorie ar putea avea nevoie de surplus de oxigen. Daca bebelusul se straduieste inca sa respire normal desi i se administreaza deja oxigen atunci s-ar putea apela la presiunea pozitiva continua pe caile aeriene pentru a se pastra aerul care traverseaza plamanii. In aceasta practica copilul poarta o canula de oxigen speciala (un tip de tub plasat in nas), iar un aparat pulseaza continuu un flux de aer sub presiune in nasucul lui pentru a ajuta la mentinerea deschisa a plamanilor in timpul respiratiei.

In cazuri severe, foarte rare de altfel, copilul ar putea avea nevoie de ventilatie artificiala.

Hrana nou-nascutului cu tahipnee tranzitorie, o problema

Hranirea copilului poate fi o problema in cazul acestei afectiuni la nou-nascuti. Copilul nu poate respira corect si acest lucru face aproape imposibil actul suptului si al inghititului simultan cu respiratia. In aceasta situatie copilului i se administreaza fluide intravenos pentru a-l hidrata si pentru a se preveni scaderea nivelului zaharului din sange la cote periculoase.

Cam in 24-48 de ore de la administrarea tratamentului starea copiilor cu tahipnee tranzitorie trebuie sa se imbunatateasca considerabil, ba chiar sa revina la normal in maxim 72 de ore.

Sursa foto: freepik

Citeste si despre