Tulburarea obsesiv compulsiva la copii (TOC)

Este un tip de tulburare de anxietate caracterizata prin prezenta unor obsesii sau compulsii pe care copilul se simte incapabil sa le controleze rational si care interfereaza cu activitatile cotidiene.

Apar obsesii repetate, ganduri nedorite; si compulsiile sunt recurente si se manifesta dorinta de a face anumite lucruri in mod repetat pentru a bloca gandurile care ii infricoseaza. Aceste comportamente sunt menite sa dimuneze anxietatea cauzata de gandurile obsesive. Spre deosebire de adulti, copii nu au abilitatile cognitive necesare sau experienta de viata pentru a recunoaste faptul ca obsesiile sau compulsiile sunt excesive sau nerezonabile.

Se considera ca tulburarea are la origini o cauza neurologica. Mai multi cercetatori au descoperit ca tulburarea obsesiv compulsiva este asociata cu deficienta serotoninei din creier. Afectiunea se declanseaza si pe linie ereditara, apare la copii ai caror membri ai familiei au aceasta tulburare.

Simptomele pot sa apara si sa dispara in mod repetat. Nu au o frecventa anume. Adesea nu exista o relatie logica intre obsesie sau compulsii si temerile concepute pentru a le compensa:

• teama constanta si nejustificata de microbi, germeni etc. ;

• performante scolare scazute brusc;

• ipohondria – frica exagerata de boli;

• imagini si ganduri necurate si dezgustatoare uneori; cu conotatie sexuala;

• obsesii religioase;

• preocupare excesiva pentru ordine, curatenie, organizare etc.;

• teama ca cineva din familie ar putea pati ceva rau;

• frica exagerata de a nu pierde lucruri sau de a le arunca din greseala.

• apare spalarea excesiva pe maini, aspect de maini crapate; folosirea in exces a sapunului, prosopului si detergentilor;

• facerea si refacerea obsesiva a aceleiasi teme pentru acasa in incercarea de a fi perfecta; imposibilitatea de a finaliza anumite lucrari – rescrierea lor constanta cu impresia ca niciodata nu este suficient de buna;

• repetarea excesiva a unor ritualuri uzuale (punerea si repunerea hainutelor in sifonier de mai multe ori, a jucariilor etc.);

• verficarea constanta a dulapurilor si usilor (frica ca niciodata nu inchide usa suficient de bine, ca usa de la dulap nu sta bine inchisa etc.).

Copilul cu TOC este adesea rusinos, manifesta un respect exagerat, este perfectionist si uneori poate manifesta accese de furie, ca forma de ascundere a unei neputinte a lui.

Aceasta afectiune afecteaza cam 3% din populatie, aproximativ un milion dintre ei fiind copii si adolescenti. Acestia sunt afectati in functie de 3 crtiterii:

• Varsta – 2% dintre copii diagnosticati au varste cuprinse intre 7 si 12 ani; afectiunea a mai fost raportata adesea la copii cu varsta prescolara;

• Sex – apare mai frecvent la baietei decat la fetite;

• Ereditate – 20% dintre copiii care fac aceasta tulburare mai au in familie cel putin un membru care sufera de aceeasi tulburare.

In general, diagnosticul TOC se pune pe baza simptomatologiei manifeste. Totusi, ele trebuie sa respecte anumite conditii pentru a putea fi incadrate in acest diagnostic:

• obsesiile si compulsiile trebuie sa fie severe si frecvente (suficient incat sa consume cel putin 1 ora pe zi);

• trebuie sa interfereze cu calitatea vietii si cu rutina copilului;

• manifestarile lui sa ii deranjeze pe cei din jur.

Cea mai de succes forma terapeutica pentru copii in caz de TOC este combinarea medicatiei cu psihoterapia. Medicatia ajuta la mentinerea sub control a unor simptome, iar psihoterapia are rolul de a-i ajuta pe copii sa invete sa isi schimbe gandurile si sentimentele.

Recuperarea este un proces indelung si greoi, la care trebuie sa participe intreaga familie. Cu cat membrii familiei inteleg mai multe despre aceasta afectiune, despre modul ei de manifestare si de faptul ca micutul lor nu are nicio vina pentru modul in care se comporta, cu atat il vor putea sustine si ajuta sa controleze mai usor afectiunea.

Sursa foto: freepik